La Casa Albastră se inaugurează Brukenthal Kids – spaţiu nou pentru activităţi educative

La Casa Albastră se  inaugurează Brukenthal Kids –  spaţiu nou pentru activităţi educative

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Azi, 18 mai 2022 la ora 10:30, va fi inaugurat în Casa Albastră din Piaţa Mare
nr. 5 noul spaţiu destinat activităţilor educative intitulat "Brukenthal Kids". Muzeul Naţional Brukenthal alocă fonduri şi personal în mod constant pentru activităţile educative ce au loc în cadrul muzeului, dar are încheiate şi diferite parteneriate cu instituţii şcolare sau diverse ONG-uri.

În anul 2010 Muzeul Naţional Brukenthal a fost singura instituţie culturală din România care a primit premiul Uniunii Europene a Premiilor pentru Patrimoniu Cultural – Europa Nostra.

Muzeul a participat atunci cu Programul de Pedagogie Muzeală Descoperind Muzeul, lansat în septembrie 2008 şi coordonat de dr. Dana Hrib, pe atunci şeful Secţiei Educaţie, Marketing şi Comunicare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru Constantin Chituţă, coordo­natorul proiectului, a declarat: ,,În anul 2021 am discutat cu doamna Andreea Miron, iar Muzeul Naţional Brukenthal a încheiat un acord de colaborare cu Fundaţia KeepGiving şi Compania KeepCalling, punându-se bazele amenajării unui spaţiu destinat exclusiv activităţilor educative. Este un spaţiu necesar pentru activitatea de pedagogie muzeală. Suntem bucuroşi că, iată, de azi înainte avem un spaţiu primitor pentru copii la Muzeul Naţional Brukenthal".

 

Silvana Tatu, managing director la KeepCalling, a spus: ,,KeepCalling se implică cu drag şi pasiune în domeniul educaţiei. De aceea, ne bucurăm că prin intermediul fundaţiei KeepGiving am putut susţine această iniţiativă dedicată copiilor sibieni de aici, dar şi din întreaga ţară. Suntem mândri că unul din muzeele cu tradiţie din Sibiu a ales să creeze acest spaţiu dedicat copiilor şi adolescenţilor. Credem
cu tărie că muzeul nu trebuie să fie doar
un spaţiu pentru adulţi. Datorită acestei iniţiative, şi datorită tuturor atelierelor viitoare care se vor organiza aici, Muzeul Naţional Brukenthal va reuşi să aducă arta şi cultura mai aproape de părinţi, copii, şcoli şi profesori."

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spaţiul Brukenthal Kids va putea găzdui ateliere creative, lectură, proiecţii de film şi documentare şi alte activităţi.

17 mai 2022 la 18:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 24 minute
ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Două volume de Radu Vancu, lansate în Statele Unite. Poetul sibian, invitat la universități americane
Scriitorul sibian Radu Vancu a participat, în ultima perioadă, la o serie de evenimente literare în Statele Unite,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Ziua Jandarmeriei Montane, marcată în 5 octombrie. Jandarmii sibieni, prezenți pe trasee și în zone greu accesibile
Ziua Jandarmeriei Montane este marcată anual în 5 octombrie, ocazie de a evidenția activitatea jandarmilor care acționează în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Poiana Sibiului: A murit fostul primar Ilie Dăncilă
Fostul primar al comunei Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, a încetat din viață. Ilie Dăncilă a condus comuna Poiana...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 4 ore
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.