La Arpașu, rețeua de canalizare menajeră se înfundă mereu din cauza exploatării improprii

– canalizarea nu e coș de gunoi! –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De câțiva ani, în comuna Arpașu de Jos a fost pusă în exploatare o rețea de canalizare a apelor menajere, acesta fiind considerat un pas important spre civilizație și confort, un indicator clar al creșterii nivelului de trai în comunitate.

Din păcate însă, în perioada ce a trecut de la darea în folosință a instalației, au apărut o sumedenie de probleme, cauzate de o exploatare anormală a acesteia. Periodic, gospodarii comunei și administratorii rețelei sunt nevoiți să acționeze pentru descongestionarea acesteia, cauza fiind mizeriile nepotrivite aruncate de localnici în aceasta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sigur că situații oarecum similare sunt înregistrate și în alte locuri unde acest factor al civilizației este tratat ca o bătaie de joc, dar se pare că acolo unde este un element de oarecare noutate, cum este și cazul comunei Arpașu de Jos, problemele de acest gen apar și din cauza unei nepriceperi a folosirii instalației. Tocmai de aceea, reprezentanții Primăriei au demarat recent o mini-campanie de informare și conștientizare a populației referitoare la utilizarea rețelei de canalizare a apelor uzate, denumită „Canalizarea nu este coș de gunoi – ce să nu aruncăm în WC și în chiuvetă”.

Referitor la acest demers, primarul Vasile Ioan Vasu, ne-a declarat următoarele: „Din timp în timp, găsim în rețeaua de canalizare a apelor menajere toate nebuniile lumii: animale moarte, intestine și organe de origine animală, varză, cartofi, mere, șervețele, obiecte vestimentare,  absorbante, scutece de unică folosință… Toate acestea nu fac altceva decât să obtureze rețeaua și să blocheze pompele din stații. Se cheltuie bani și se fac eforturi mari pentru îndepărtatea acestor probleme. Rog cetățenii să nu mai considere că rețeua de canalizare este coș de gunoi”.

Autor
03 iunie 2025 la 13:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 15 minute
Rezultatele controalelor efectuate de Inspecția Socială la Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța” din Sibiu
Cum era și normal, scandalul în centrul căruia s-a aflat Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța”...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 minute
Câteva case ruinate – dar monument istoric – din centru. Reabilitarea lor – mai mult la nivel de intenţie decât în realitate
Sibiul are reputaţia, turistic vorbind, ca fiind unul dintre locurile de top în materie de atracţie urbană, categoria...
Actualitate
8 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Se pregătește o nouă ediție a Artizan Huet
- ocuparea unui spațiu este posibilă doar după parcurgerea etapelor stabilite de Primăria Sibiu - Comercianții de produse artizanale...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Se introduce gazul în toată comuna Hoghilag
- comunicat de presă - Ieri, am fost alături de primarul Nicolae Lazăr la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
A cântat în fața Papei Leon al XIV-lea, vioara lui a răsunat pe Everest și Champs Élysées, nu e sibian, dar ”parțial” se consideră și e suporterul lui FC Hermannstadt!
Este câștigătorul multor premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică, de la debutul din urmă cu...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Mesajul inspectorului școlar județean, prof. Marius Novac, cu ocazia Zilei Învățătorului: ”Omagiu arhitecților sufletelor și minților”
”Gândurile tuturor se îndreaptă cu recunoștință pentru cei care, cu răbdare, dăruire și înțelepciune, au aprins în noi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Arme, muniție, aproape 10.000 de cigarete și kilograme de tutun, conficate în cadrul operațiunii JUPITER
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme - Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice ale...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 15 ore
Vacanța a venit mai iute în Mărginimea Sibiului. De peste 30 de ani, copiii termină școala mai repede pentru a-i ajuta pe părinți la fermele de oi
În Mărginimea Sibiului, vacanța de vară începe mai devreme decât în restul țării. De peste trei decenii, această...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Mii de sibieni suferă de obezitate. DSP intervine în școli
Direcția de Sănătate Publică a promovat recent în unitățile de învățământ din județ, o realitate îngrijorătoare și anume...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Din Mârșa, la Sibiu: povestea porții ridicată pe banii fabricii de armament, cu intervenția unui diplomat avrigean și talentul unui maramureșean
Au trecut mai bine de 50 de ani de când cei veniți să viziteze cea mai mare expoziție...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
Trotinetist accidentat pe strada Rahova de un septuagenar care nu i-a acordat prioritate
Polițiștii rutieri intervin la un accident rutier produs în municipiul Sibiu, pe strada Rahova. Un minor în vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor ADVERTORIAL
acum 18 ore
Bogdan Trif: Transparența publică este esența respectului față de cetățean
Decizia Curții Constituționale a României de ”secretizare” a declarațiilor de avere și de interese depuse de funcționarii publici...
Actualitate
2 min de citit