„Jurnalistul” profesorului universitar doctor Ilie Moise

„Jurnalistul” profesorului universitar doctor Ilie Moise

Vineri 12 aprilie, ora 12,00, la Centrul Cultural Tribuna se va lansa lucrarea colegului nostru, N.I. Dobra. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru prezentarea volumului intitulat sugestiv: „Din Memoriile unui gazetar bătrân (2022). Vocația noastră de măscărici și cabotini”, reproducem selectiv prefața lucrării: «Propunerea … de a scrie câteva rânduri (cu regim de prefață) în volumul al II-lea al seriei Din jurnalul unui gazetar bătrân (2022) de N.I. Dobra, mi-a provocat un frison ciudat generat, probabil, de longevitatea culturală a unuia dintre cei mai talentați jurnaliști pe care i-a avut cotidianul „Tribuna”, dar și de gândul că, în urmă cu mai mulți ani, am scris câteva rânduri despre fostul meu coleg de la filologia clujeană. 

Dacă nu mă-nșel, prin august 2018, lui N.I. Dobra i se acordase un important titlu onorific. 

Vestea m-a bucurat și … am expediat „Tribunei” câteva rânduri, cu regim de … simplu exercițiu de admirație, pe care l-am intitulat Jurnalistul. Iată ce scriam în 21 august 2018 … 

În noaptea trecută, între ceasurile douăsprezece și unu – acel timp insuficient structurat dintre ziua care tocmai se duce și cea care vine – m-am trezit cu gândul la prima efigie sentimentală, din această lună, destinată fostului meu coleg de la Teatrul de stat Sibiu – Nani Dobra. Duminică, 12 august 2018, fusese uns cetățean de onoare al satului în care s-a născut, Păuca, și a petrecut vacanțe fabuloase, pe care cuvintele – mult prea sărace – nu le pot cuprinde. 

Îl privesc în fotografia de pe prima pagină a ziarului și am revelația asemănării totale dintre imaginea de-acolo și scrisul său din paginile „Tribunei”: sinceritate, dezinvoltură, talent și multă cultură. Da, totul emană emoție și normalitate. Până și grupul oamenilor politici din jurul lui sugerează că sunt acolo pentru a-l omagia, a-l pune și mai mult în valoare. El este cetățeanul de onoare care de o viață întreagă ostenește în slujba celei de-a patra puteri – presa. Și acesta este Nani Dobra (niciodată n-am știut care-i numele său de botez!) – Jurnalistul „Tribunei”, un ziarist de mare impact, sincer și … deosebit de talentat: spune multe în fraze puține … are vocația chintesenței. Textele sale sunt esențe tari în … sticluțe mici … Hrănește cititorul cu pipeta … doar câteva picături în fiecare număr! Rubricile sale Cu cărțile pe fațăLumea ca bâlci sau Citite, auzite au ceva din vinul de viață lungă, iar frazele … te pun pe gânduri. Străbătute de o sinceritate năucitoare, textele te dezarmează, dar … îți fac atât de bine. 

Se folosește de informația culturală fără ostentație, dar cu o imensă bucurie … Lecturile sale sunt, întotdeauna, aduse „la zi”, iar scriitura … bine dozată, esențializată. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Omul … concurează prin simplitate și ținută … jurnalistul. Colegul și prietenul … bun de pus la rană. Iar „rețetele” sale jurnalistice … te lasă cu gura căscată. Toate impun prin echilibru și … sănătate morală

Textul … și-a păstrat, în întregime, valabilitatea. Așa că voi încheia gândurile mele cu felicitări – de data asta adresate neobositului editor Marius Halmaghi și inginerului Ioan Tușinean – acest discret Mecena al culturii sibiene căruia îi datorăm … nu numai inițiativa ediției N.I. Dobra, ci și pe aceea a ridicării unui bust Radu Stanca în fața instituției ce îi poartă numele. Ilie MOISE».  Lucrările „Din Memoriile unui gazetar bătrân (2022). Vocația noastră de măscărici și cabotini” și „Românii din Țara Făgărașului participanți la Primul Război Mondial” – autori prof. univ. dr. Vasile Tabără și dr. Radu Tabără se pot deja achiziționa de la sediul cotidianului Tribuna, str. Coșbuc nr. 38 – Mica Publicitate. 

 

 

 

 

10 aprilie 2024 la 10:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.