Județul Sibiu premiat în Parlament: locul trei pe țară în procesul dezinstituționalizării beneficiarilor din centrele rezidențiale

Județul Sibiu premiat în Parlament: locul trei pe țară în procesul dezinstituționalizării beneficiarilor din centrele rezidențiale

La invitația Consiliului de monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în parteneriat cu Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României, conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu)  a participat luni, 05 decembrie, la evenimentul ”Dreptul de a fi dezinstituționalizat”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Găzduit de Palatul Parlamentului, evenimentul a avut ca scop recunoașterea meritelor celor mai performante Direcții de Asistență Socială și Protecția Copilului, făcute în ultimii 3 ani, în procesul de reintegrare în societate al beneficiarilor din centrele rezidențiale. În urma vizitelor inspectorilor Consiliului de Monitorizare în centrele rezidențiale din Județul Sibiu s-a observat că sunt încurajate și cultivate relațiile dintre beneficiar și familii, prieteni sau comunitatea din care fac parte. Astfel, Județul Sibiu ocupă, alături de Vrancea, locul trei la nivel național, după Neamț, care s-a clasat pe primul loc, respectiv Bihor și Suceava, care s-au clasat pe locul II. Cel mai mare număr de persoane care, în ultimii 3 ani, au pășit spre o viață independentă, a fost înregistrat în Neamț – 69, urmat de Bihor – 42, Suceava – 41 și Sibiu cu un număr de 30 persoane dezinstituționalizate.

Aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, DGASPC asigură protecție, asistență și sprijin pentru copiii, adulții și familii aflate în situații de risc.

„Libertatea de a desfășura activități pe cont propriu și de a-ți putea controla toate aspectele vieții sunt esențiale pentru o dezvoltare mentală sănătoasă, iar Convenția ONU este un pilon relevant și eficient pentru protejarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Mă bucură enorm faptul că Județul Sibiu face progrese în acest sens și oferă noi oportunități persoanelor instituționalizate pentru a păși în viață și a-și clădi un cămin”, a declarant Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.

”Am dovedit o deschidere tot mai mare în ultima perioadă în raport cu noile modalități de sprijinire a persoanelor din centrele rezidențiale și s-a adaptat constant situațiilor  apărute. Facem toate demersurile care ne stau în puteri pentru a oferi fiecărui beneficiar cât mai multe șanse de împlinire personală, indiferent de gradul de handicap” a declarat Claudiu Stupar, directorul interimar al DGASPC Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
09 decembrie 2022 la 17:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 20 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.