Bogăția unei familii din Șura Mare: trei copii, două caiete cu rețete și un vis cu aromă de vanilie

Bogăția unei familii din Șura Mare: trei copii, două caiete cu rețete și un vis cu aromă de vanilie

Dealul Viilor, cel mai nou cartier al comunei Șura Mare, crește deasupra satului, la ieșirea spre Slimnic. Case noi, familii tinere, multe venite de la oraș, începuturi de viață așezate pe străzi care își așteaptă asfaltul după ce au primit rețele de utilități. Într-una dintre aceste case, un tată și cei trei copii ai săi duc mai departe un vis pe care nici cea mai grea dintre încercări nu a reușit să-l stingă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, publică un nou episod din seria ˝Oameni și locuri de poveste˝, dedicată Sibiului.

Ionuț Beleiu are 36 de ani și spune că întreaga lui avere sunt cei trei copii. În urmă cu doi ani și-a pierdut soția, pe Andreea, în urma unei intoxicații cu fum. Au rămas în urma ei copiii, o casă construită pentru întoarcerea definitivă din Germania și două caiete groase cu rețete. Din ele, astăzi, familia încearcă să continue povestea pe care Andreea nu a mai apucat să o ducă până la capăt.

„A reușit să sune la pompieri, să anunțe incendiul produs în camera centralei. A fost găsită inconștientă, iar după zece zile în care a zăcut în comă s-a prăpădit la spital,” spune Ionuț.

Este rezumatul dramatic al unei zile de octombrie a anului 2024, care avea să schimbe destinul unei familii ce tocmai își găsise un rost în viață.

Nu există om în Șura Mare care să nu fi mâncat din „pita de-a lui Belei”, produsă de familia lui Ionuț.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Părinții și fratele meu au o brutărie în sat. I-am ajutat și eu până când am plecat în Germania, hotărât să-mi caut norocul”, spune Ionuț, care, după liceu, visa să devină polițist. „M-am trezit prea târziu să depun actele pentru admitere, așa că am plecat măcelar în Germania.”

Următorii zece ani i-a petrecut cu cuțitul în mână și cu căciula pe cap, în hala friguroasă în care tranșa carcase.

„Începeam la 3 dimineața, lucram șase zile pe săptămână. Financiar, a meritat, însă, din punct de vedere social, al interacțiunii cu vecinii sau prietenii, a fost un dezastru. Pentru mine, Germania a însemnat doar muncă.”

În străinătate a avut-o alături pe Andreea, o sibiancă pasionată de cofetărie, care i-a devenit soție și mama celor trei copii cu care Dumnezeu i-a binecuvântat. „Pur și simplu era îndrăgostită de patiserie și cofetărie. A făcut cursuri în Anglia, iar produsele sale aveau mare căutare în comunitatea de români din zona Stuttgartului, unde locuiam.”

Așa a apărut „Dulciuri de poveste Andreea”, o afacere pornită din bucătăria casei în care familia de sibieni locuia cu chirie.

„Dorința cea mare a fost să ne întoarcem în țară și să deschidem un laborator de dulciuri cu rețetele Andreei. Am construit această casă aici, în Șura Mare, dotată cu laborator și echipamentele necesare. Eram atât de fericiți!”

Cu trei zile înainte ca Ionuț să revină din Germania, unde mai rămăsese pentru a preda locuința închiriată, cerul s-a prăvălit. „M-au sunat să-mi spună de incendiu, de Andreea. Fumul gros a năvălit de la centrală în hol, spre laborator, unde a sufocat-o pe Andreea. Nu a ajuns și în casă, unde dormeau copiii noștri.”

O umbră se așterne pe chipul bărbatului. Se întoarce spre două caiete groase, ale căror pagini sunt acoperite cu un scris îngrijit. Litere rotunjite, denumiri subliniate și mici notițe pe margine. „Sunt caietele cu rețetele Andreei, strânse în anii în care s-a perfecționat continuu pentru a crea prăjituri, tarte, cozonaci, torturi sau plăcinte pentru clienții ei dragi. Era neobosită.”

La câteva zile după înmormântarea Andreei, Ionuț și-a privit în ochi cei trei copii și le-a spus că, într-un fel, mami a rămas cu ei. „Am decis să-i împlinesc visul, să fac dulciuri după rețetele care au făcut-o cunoscută. Așa va continua să fie cu fiecare dintre noi.”

În laboratorul de la demisolul casei, trei copii și tatăl lor zămislesc bucurii la tavă. Multe sunt comenzi pentru diferite aniversări, în care semenii lor sărbătoresc viața și bucuria de a fi împreună. Altele ajung în Piața „Transilvania” din Sibiu, rezervată producătorilor locali.

Mezinul are șase ani și, zilele trecute, în timp ce umplea cu cremă o tavă cu minitarte, i-a vorbit tatălui său despre cea mai mare dorință a sa: „Dacă aș putea să vorbesc cu mama, i-aș spune ce am mai făcut în ultimul timp, că avem un câine, că ne-am luat mașină pentru dus prăjiturile și că suntem cuminți.”

Povestea de la marginea celui mai nou cartier din Șura Mare, spune Daniela Cîmpean, nu este despre pierdere și suferință, ci despre speranță și soarele zilei de mâine. Pentru familia lui Ionuț viitorul are miros de vanilie, nucă, scorțișoară și zahăr, ingrediente pe care le regăsim în caietele cu rețete ale Andreei.

˝Peste toate acestea, cei patru toarnă dragoste din belșug și bucuria de a se avea unii pe alții, într-o nouă viață care a început acolo unde mulți dintre noi am fi văzut doar un capăt de drum.

Miroase a vanilie și prăjituri proaspete în acest loc din județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!˝- scrie în încheiere Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

Autor - Răzvan NEGRU
28 octombrie 2026 la 18:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Tânăr străin de 20 de ani, prins la volan fără permis internațional. Polițiștii i-au deschis dosar penal
Un tânăr străin, în vârstă de 20 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Din sticle, capace și cartoane, elevii și studenții au creat adevărate opere de artă
Sticle din plastic, capace, carton sau resturi textile, materiale care în mod obișnuit ar ajunge la gunoi, au...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Concurs pentru cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun. Sibienii își pot înscrie casele, blocurile și afacerile
Primăria Sibiu organizează a doua ediție a concursului „Sibiu, Oraș de Poveste”, prin care îi invită pe sibieni...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
De la cărți vechi de 800 de ani la unelte dacice. Specialiștii în restaurare se reunesc la Muzeul Brukenthal
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu organizează joi, 29 octombrie, o sesiune de comunicări științifice dedicată restaurării obiectelor de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
GAL Podișul Mediașului pregătește finanțări pentru produse gastronomice locale și turism la scară mică
GAL Podișul Mediașului pregătește un apel de finanțare pentru produse gastronomice locale și turism la scară mică, destinat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Copiii și adulții pot învăța tehnici de escaladă și rapel la Cisnădioara, prin programul Anii Drumeției
Programul „Anii Drumeției” organizează vineri, 30 octombrie, o activitate de escaladă și rapel la Cisnădioara, destinată copiilor și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Sibiul, reinterpretat în 21 de postere de călătorie. Expoziția finaliștilor „Hugo d’Alési” se deschide pe 1 noiembrie
Cum arată Sibiul prin ochii artiștilor contemporani? Răspunsurile vor putea fi descoperite într-o expoziție deschisă între 1 și...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 4 ore
ADVERTORIAL PSD: Cifrele Eurostat nu pot fi contestate doar pentru că nu servesc discursului politic al domnului Bolojan!
Se pare că fostul premier, promotor al măsurilor de austeritate, a ajuns să pună sub semnul întrebării inclusiv...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 5 ore
ARA Kinetoterapie: Educația pentru sănătate începe în școală. De ce trebuie să le vorbim copiilor despre postură și mișcare
Într-o sală de clasă din Sibiu, pentru câteva zeci de minute, lecțiile obișnuite au fost înlocuite cu o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 5 ore
Ciprian Ștefan răspunde criticilor voalate de la Astra Film. Cifrele puse pe masă de directorul Muzeului ASTRA
După ce directoarea artistică Csilla Kató a leșinat la gala de deschidere a celei de-a 33-a ediții a...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Pieton acroșat de o mașină pe strada Rahovei din Sibiu. Bărbatul a fost dus la spital
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost acroșat de un autoturism, miercuri, pe strada Rahovei...
Actualitate
• 1 min de citit
Cine construiește viitorul Sibiului? Administrația, antreprenorii sau o comunitate care învață să lucreze împreună?
Sibiul nu duce lipsă de antreprenori performanți, companii puternice sau oameni competenți. Dar cât din acest potențial se...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.