Jertfă şi Răscumpărare

De aceea, cu inimile pline de bucurie negrăită, cu sufletele cuprinse de pacea de sus prăznuim an de an „Paştile cele noi şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos-Izbăvitorul, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii”.

Învierea Domnului este deplina noastră încredinţare a câştigării vieţii celei veşnice în Hristos. Paştile ne întrarmează mereu asupra răului şi ne ajută să biruim toate greutăţile vieţii prin care trecem, iată, din nefericire şi în zilele noastre. Încredinţaţi de biruinţa lui Hristos asupra morţii şi a iadului, grăim şi noi cu Sf. Ap. Pavel „Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (I Cor. 15, 55).

Bucuria pe care o trăim în ziua Sfintei Învieri este rodul jertfei Mântuitorului Iisus Hristos de pe cruce. Jertfa de pe cruce a avut loc din marea iubire a Părintelui ceresc faţă de oameni, pentru că „Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Domnul Iisus Hristos s-a jertfit de bunăvoie ca să slobozească omenirea din robia păcatului, pentru că „prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

Sfântul Ioan Botezătorul aseamănă pe Iisus Hristos cu „Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Mântuitorul cel înviat este chipul mielului pascal jertfit în Vechiul Testament (Ieşire 12, 1-14; I Petru 1, 19), „căci Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Cor. 5, 7). El este Mielul lui Dumnezeu care s-a smerit până la moarte din iubire faţă de noi. De aici învăţătura că din iubire se naşte jertfa prin care se înfăptuieşte sfinţirea.

Aşadar, jertfa de pe cruce a fost fapta de răscumpărare a neamului omenesc, iar Mântuitorul Hristos sfinţindu-ne şi împăcându-ne cu Dumnezeu (Col. 1, 20-22) ne-a făcut părtaşi bucuriei Învierii. Sfântul Apostol Pavel spune că Domnul Iisus Hristos „a suferit crucea” (Evrei 12, 2) pentru biruinţa Sa asupra morţii. Supunându-se de bunăvoie pati­milor, răstignirii pe cruce şi morţii, ca preţ de răscumpărare pentru neamul omenesc „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii” (I Petru 2, 24).

Deci, în chipul crucii a îndurat Hristos patima dureroasă a morţii, arătându-şi prin aceasta ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu şi marea Lui iubire de oameni. Astfel, jertfa lui Hristos de pe cruce este supremul act doveditor al iubirii lui faţă de Tatăl şi faţă de noi, prin care a biruit moartea şi a înviat, ca să înviem şi noi.

Jertfa de pe cruce este izvorul nesecat al Învierii. Nu se poate vorbi de Înviere  fără jertfa de pe cruce, aşa cum nu se poate înţelege crucea, fără Hristos, care a fost răstignit pe ea. Deci nu putem vedea nici crucea fără Hristos, dar nici pe Hristos, fără fapta crucii.

În Simbolul de credinţă sau Crezul, cum se spune în popor, pe care îl rostim acasă ori îl ascultăm la sfintele slujbe în biserică, când este vorba de persoana Mântuitorului, mărturisim: „Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi”.

Rostim acest articol de credinţă pentru a se arăta precis timpul în care a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos, adică în vremea când Ponţiu Pilat era guvernatorul Siriei şi al Palestinei. Această precizare făcută la Sinodul I ecumenic din 325, reprezintă o dovadă în plus pentru adevărul Învierii Domnului şi o mărturie de apărare împotriva unor eretici din acel timp, care răspândeau învăţături greşite cu privire la persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cunoscând astfel înţelesul adânc al tainei Crucii şi al Învierii să cinstim chipul Jertfei Domnului Hristos – adică Sf. Cruce – care este: „pentru noi care ne mântuim puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18), după spusele apostolului neamurilor.

Hristos a biruit moartea prin Cruce iar noi suntem chemaţi să biruim toate împotrivirile care încearcă să ne tulbure viaţa în mersul ei rânduit de Dumnezeu.

Învierea Domnului nu este doar un fapt petrecut acum două mii de ani, nu este doar o prăznuire care se repetă în fiecare an la început de primăvară. Ea este pentru noi pildă de înnoire, de chemare la mântuire, îndemn la sfinţenie, la primenire, la pace şi la înălţare.

Trebuie să umblăm întru „înnoirea vieţii” (Rom. 6, 4), adică să răstignim pe omul cel vechi al păcatului şi să ne îmbrăcăm în „omul cel nou, înnoit după chipul Celui ce l-a zidit pe el” (Col. 3, 10).

A umbla întru înnoirea vieţii înseamnă a petrece întru virtute, a face să rodească în noi „roada Duhului” care este „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Gal. 5, 22-23).

A umbla întru înnoirea vieţii înseamnă a iubi pe Dumnezeu şi pe semenii noştri ca pe noi înşine, a săvârşi fapte de într-ajutorare creştinească faţă de toţi oamenii.

Aşadar să ne bucurăm că Hristos a înviat, iar această bucurie să pătrundă sufletele şi trupurile noastre, căci aşa spune apostolul Pavel: „Bucuraţi-vă pururea în Domnul; şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filip 4, 4).

Sărbătorind, astăzi, biruinţa asupra morţii, se cuvine să ne străduim ca prin trăirea şi faptele noastre să fim slujitori ai vieţii, ai păcii şi ai semenilor noştri, mai ales ai celor aflaţi în situaţii deosebite: săraci, refugiaţi din Ucraina cum se întâmplă acum, sau alţi oropsiţi ai sorţii.

Să ne înmulţim rugăciunea, acest dar dumnezeiesc pe care ni-l face nouă Tatăl Ceresc şi prin care putem să dobândim tot ceea ce dorim pentru bunăstarea sufletelor şi a trupurilor noastre.

După cum ne îndeamnă o frumoasă cântare bisericească „să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos, strălucind cu neapropiată lumină a Învierii”. Aceasta înseamnă că trebuie să ne străduim a mărturisi adevărul Învierii Domnului prin faptele noastre de credinţă, de nădejde şi de dragoste şi să dovedim aleasă trăire în evlavie şi adâncă cinstire la acest praznic luminat, când Iisus Hristos, Soarele dreptăţii, ne-a strălucit nouă astăzi prin Învierea Sa.

 La marele şi luminatul praznic al Învierii Domnului, să avem cu toţii  gânduri curate şi senine, vorbe şi purtări bune, înfrăţire şi unire, lumină, pace şi sporire întru toate, iubire sfântă şi multă omenie, mărturisind cu tărie că:

„HRISTOS A ÎNVIAT”

†VISARION

Episcopul Tulcii