Iulie, "una dintre cele mai aglomerate luni" pentru pompierii sibieni: 2.180 de intervenţii

Iulie, "una dintre cele mai aglomerate luni" pentru pompierii sibieni: 2.180 de intervenţii

"Luna Iulie a acestui an a fost una dintre cele mai aglomerate pentru pompierii sibieni, fiind înregistrate 2521 de situații de urgență la care s-a intervenit", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, în cadrul conefrinţeid e presăc e a avut loc miercuri.
Cele mai multe intervenţii au fost cazuri medicale – 2.180 faţă de 1269 anul trecut, urmate de recunoaşteri în teren – 118. Luna trecută, pompierii sibieni au intervenit la nu mai puţin de 52 de incendii (dintre care 13 de vegetaţie), 15 inundaţii, cinci descarcerări, 11 deblocări, două misiuni de salvare animale, o misiune pirotehnică şi 79 misiuni de asigurare de măsuri din competenţă.
În ceea ce privește activitatea Inspecției de Prevenire și Control din cadrul inspectoratului, în luna iulie, inspectorii de prevenire au efectuat 28 de controale în urma cărora au fost aplicate 14 amenzi în cuantum total de 223.500 lei şi 53 de avertismente. De la începutul anului și până în prezent au fost emise 45 de autorizații de securitate la incendiu.
Având în vedere că pe 13 august a fost Ziua Informării Preventive, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor au desfășurat activități de informare preventivă în zona centrală a municipiului Sibiu. S-au distribuit peste 10.000 de pliante informative cu măsuri preventive pentru adulți și pentru copii, iar la toate subunitățile ISU Sibiu a fost organizată Ziua Porților Deschise. "Ne-am bucurat să vedem receptivitatea sibienilor și mai ales dorința lor de a afla informații despre modul de comportare într-o situație de urgență", spun pompierii sibieni.
"Atunci când data de 13 este într-o zi de MARȚI, indiferent de luna anului, este marcată Ziua Informării Preventive. Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a alăturat inițiativei desfășurată la nivel european, printr-o campanie națională astfel încât, în fiecare zi de marți-13 este marcată Ziua Informării Preventive. Având ca logo pisica neagră, este o zi specială dedicată prevenirii, deoarece multe persoane asociază ziua de marți, numărul 13 și pisica neagră cu ghinionul. În domeniul situațiilor de urgență, „ghinionul” poate fi prevenit dacă cetățenii respectă câteva măsuri de siguranță. Numai conștientizând riscurile la care se pot expune, aceștia pot gestiona eficient o situație de urgență", a mai transmis ISU Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măsuri în minivacanţă
În perioada 15-18 august, în contextul minivacanței prilejuită de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, la nivelul ISU "Cpt. Dumitru Croitoru" Sibiu au fost dispuse o serie de măsuri pentru a asigura gestionarea promptă și eficientă a posibilelor situații de urgență.
Peste 350 de pompieri militari sibieni se află în serviciu operativ pentru a asigura măsurile necesare pentru prevenirea situațiilor de urgență, fiind pregătiți să intervină în orice situație de urgență care ar putea apărea. Având în vedere că în această minivacanța au loc mai multe manifestări cultural artistice în județul Sibiu, pompierii militari sibieni vor fi prezenți, asigurând măsurile specifice prevenirii și gestionării situațiilor de urgență la următoarele festivaluri: "Astra Rock", "Sibiul de Odinioară", "Zilele Culturale Agnita", "Petrecere la Han" – Mediaș, "Focus in the Park".
"Aș dori să închei printr-un mesaj adresat tuturor sibienilor, dar si persoanelor care tranzitează județul nostru. Așa cum colegilor mei le transmit de fiecare data „Să ne întoarcem sănătoși din fiecare misiune”, pe toți cetățenii îi rog să pună mai mare preț pe siguranța personală și a celor din jur, atât prin felul în care înțeleg sa efectueze diferite deplasări (în special auto) cât și în felul în care utilizează focul. Vreau să atrag atenția asupra faptului că finalul verii este marcat de regulă, în special în anii în care nu sunt multe precipitații, de incendii de vegetație uscata. Dat fiind relieful județului nostru, se înregistrează multe incendii în zona muntos-împădurită, situații pentru a căror gestionare este necesară o mobilizare mare și un consum de resurse uriaș. În acest sens, vă rog pe toți, să devenim parteneri în prevenirea acestor incendii, în special prin evitarea aprinderii focului în zone în care acest lucru nu este permis, precum și prin supravegherea permanentă a focului și stingerea acestuia înainte de a părăsi zona. Vă dorim o minivacanță plăcută și în siguranță, alături de cei dragi!” a transmis inspectorul șef al ISU Sibiu, lt-col. Lucian Trefaș

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
14 august 2024 la 13:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.