ISJ Sibiu: Peste 600 de candidați, la bacalaureatul din august

ISJ Sibiu: Peste 600 de candidați, la bacalaureatul din august

Miercuri, 16 august, debutează probele scrise din sesiunea august 2023 a examenului național de Bacalaureat. Pentru această sesiune, în județul Sibiu s-au înscris 603 candidați, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Examenul a debutat cu evaluarea competențelor lingvistice și digitale. Acestea s-au desfășurat fie prin echivalarea mediilor obținute de elevi în liceu la limba română, limbi străine și tehnologia Informației, fie prin desfășurarea probelor în format fizic (pentru candidații care au absolvit studiile liceale în străinătate și cărora li s-au echivalat, în prealabil, aceste studii de către ISJ Sibiu sau de către Ministerul Educației).

Probele scrise încep miercuri, 16 august, cu proba la limba și literatura română. Joi, 17 august, se desfășoară proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie, vineri, 18 august se desfășoară proba la alegere a profilului și specialității (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie), iar luni, 21 august va avea loc proba la Limba și literatura maternă.
 
Probele scrise pentru Bacalaureatul 2023, sesiunea august, încep la ora 9 și se vor desfășura în trei centre de examen: Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu (233 candidați), Liceul Tehnologic "Independența" Sibiu (239 candidați) și Colegiul "Școala Națională de Gaz" Mediaș (131 candidați). Intrarea candidaților este permisă până la ora 8.
Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 25 august, până la ora 12 (în centrele de examen). 
Contestațiile pot fi depuse în 25 august 2023 (în intervalul orar 12 – 18). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 29 august 2023.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de matematică.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări, foi volante care nu au aplicate ștampila centrului de examen pe ele, memoratoare, hărți etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete, căști audio etc.).

Pentru prima dată, în acestă sesiune, lucrările scrise ale candidaților vor fi scanate în sălile de examen și centralizate la nivel național, iar evaluarea digitalizată a lucrărilor va fi generalizată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
11 august 2023 la 12:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Atacantul care a retrogradat cu FC Hermannstadt e la un pas să joace în cupele europene
Marko Gjorgjievski este dorit de Sileks, echipa din Macedonia de Nord care va evolua în preliminariile UEFA Conference...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 zile
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 2 zile
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.