IPJ Sibiu: 91 de unităţi de învăţământ nu au niciun fel de pază

IPJ Sibiu: 91 de unităţi de învăţământ nu au niciun fel de pază

91 unități de învățământ din judeţ nu dispun de niciun fel de pază, umană sau prin sistem de supraveghere video, arată un document întocmit de IPJ Sibiu pentru ATOP. Dintre acestea, 53 sunt creșe și grădinițe, 32 sunt școli, una este liceu, plus alte cinci unități şcolare. Statistica a fost întocmită la nivelul lunilor ianuarte-septembrie, în contextul activităților specifice derulate de IPJ Sibiu pe linie de siguranță școlară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Conform aceluiaşi document, la nivelul județului au fost funcţionale în anul școlar 2022-2023, 365 unități de învățământ preuniversitar, din care 179 în mediul urban şi 186 în cel rural. Concret, sunt 156 de creșe și grădinițe (87 în mediul urban și 69 în mediul rural), 157 şcoli gimnaziale (42 în mediul urban și 115 în mediul rural), 35 de licee şi colegii (33 în mediul urban și două în mediul rural). Alte 17 unități de învățământ fac parte din rețeaua școlară, respectiv 11 palate și cluburi şi şase școli postliceale, toate în mediul urban.

 

IPJ Sibiu are în responsabilitate 338 unităţi de învăţământ preuniversitar (157 în mediul urban şi 181 în mediul rural), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Gr. de brg. Mihail Rasty” Sibiu are nouă (şase în municipiul Sibiu şi trei la subunităţi), iar Poliţia Locală 18 (şapte în municipiul Sibiu şi 11 la subunităţi).

180 unități şcolare au întocmită analiza de risc (51 creșe și grădinițe, 93 școli primare și gimnaziale, 31 licee, 5 alte unități), o unitate de învățământ este dotată exclusiv cu pază umană, iar 215 unități de învățământ sunt dotate exclusiv cu sisteme alarmă (102 creșe și grădinițe, 99 școli, 11 licee, 3 alte unități). 58 unități de învățământ dispun atât de pază umană, cât și de sisteme TVCI (1 grădiniță, 25 școli, 23 licee, 9 alte unități).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Patrule în zona şcolilor

 

IPJ mai informează că în primele nouă luni ale acestui an, pentru ordinea şi liniştea publică în incinta şi zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, au fost angrenate efective ale poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei locale, media zilnică fiind de 65 poliţişti, 8 jandarmi şi 21  poliţişti locali. În plus, au acţionat, în medie, zilnic, 47 de patrule.

 

Ca activităţi preventive s-au desfăşurat în aceeaşi perioadă 634 activități cu caracter informativ-preventiv adresate elevilor, pe teme ca bullying sau cyberbullying, prevenirea traficului de persoane, respectarea regimului circulației rutiere, prevenirea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a consumului de droguri, legislația referitoare la răspunderea penală a minorilor. Numărul elevilor beneficiari ai activităților susmenționate a fost de 20.189, elevi atât în mediul urban cât și rural.

 

În perioada menţionată au mai fost realizate 80 activități de mediatizare, respectiv 62 emisiuni radio-tv, 12 postări pe paginile oficiale ale instituțiilor și doar şase articole în presa scrisă.                             

14 decembrie 2023 la 16:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.