ION ILIESCU, ÎNMORMÂNTAT. SIBIENII L-AU VOTAT MASIV ÎN 1990: 86,5%

ION ILIESCU, ÎNMORMÂNTAT. SIBIENII L-AU VOTAT MASIV ÎN 1990: 86,5%

Ceremoniile publice de înmormântare a fostului președinte al României, Ion Iliescu, s-au încheiat în urmă cu câteva momente, odată cu închiderea porților cimitirului în urma afet-ului obuzier care a purtat sicriul. Înhumarea efectivă este un moment privat la care participa doar familia și apropiații.
În prima parte a zilei de 7 august, decretată de DOLIU NAȚIONAL, a avut loc ceremonia Gărzii de Onoare la catafalc, la Palatul Cotroceni, acolo unde sicriul a fost depus pentru omagii. Ulterior, sicriul a fost ridicat și, purtat de militari, după slujba religioasă, a părăsit Președinția în acordurile Muzicii Militare. Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” a prezentat ultimul onor, iar drapelul național a fost înclinat și s-a intonat imnul național.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

POPULARITATE MASIVĂ LA SIBIU, ÎN 1990

Prima candidatură a lui Ion Iliescu la funcția de președinte al României, cea din 1990, a condus la o victorie uluitoare la Sibiu, în turul II: 246.906 voturi în favoarea sa (contracandidat- Radu Cîmpeanu – 9,9%). Nici măcar Klaus Iohannis, la alegerile din 2014, nu a reușit o astfel de performanță (fostul primar a obținut 197.795 voturi în turul II cu Victor Ponta). Practic, Ion Iliescu a câștigat la Sibiu 86,5% din totalul voturilor exprimate pe 20 mai, în ceea ce popular s-a numit apoi ˝ Duminica Orbului ˝.

Ulterior, în 1992, Ion Iliescu a pierdut la Sibiu, chiar dacă la nivel național a câștigat în fața lui Emil Constantinescu. În județ Ion Iliescu a obținut în turnul II 43% din totalul voturilor, iar Emil Constantinescu 57%. Învinsul de atunci avea să câștige și Președinția României, patru ani mai târziu.
În 2000 Ion Iliescu revine în forță și câștigă funcția de președinte în fața lui Vadim Tudor. Și la Sibiu a câștigat, însă nu cu o diferență foarte mare: scorul în județ a fost Ion Iliescu – 54,8%, Vadim Tudor- 45,1%.
Ion Iliescu a fost președinte al României în mandatele 1992 -1996 și 2000-2004 și a condus România în perioada decembrie 1989-1992. A fost senator, de asemenea, senator și președinte de onoare al PSD.
Înainte de Revoluția din 1989 a fost membru PCR, a deținut funcții precum secretar al Comitetului Central (CC) al Uniunii TineretuluI Comunist (UTC) sau membru al CC al PCR. A fost marginalizat la un moment dat de regimul condus de Nicolae Ceaușescu, dar și-a păstrat privilegiile, fiind vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979), președinte al Consiliului Național al Apelor din 1979 până în 1984 când a fost numit director al Editurii Tehnice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: Captura video TVR

07 august 2025 la 12:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
UPDATE | Incendiu major la o hală de reciclare a deșeurilor din Rusciori. Pompieri din Alba, Mureș și Brașov intervin alături de colegii sibieni
UPDATE 23:14  Pentru coordonarea intervenției de la hala operatorului de sortare și reciclare a deșeurilor din Șura Mică,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Gata cu amicalele. CSU Sibiu debutează la Piteşti în noul sezon al LNMB
Baschetbaliştii sibieni joacă, în prima etapă a sezonului 2026/27 al LNMB, cu FC Argeş, la Piteşti. Meciul este...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Meciul AFC Agnita – ACS Bradu, capul de afiş al etapei a V-a în SuperLiga Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, la Agnita se vor afla faţă în faţă campioana en-titre, respectiv...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 10 ore
Horațiu Cojocaru pleacă de la conducerea DSP Sibiu și preia șefia CAS Sibiu
Schimbare la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. Începând de astăzi, 1 octombrie 2026, ec. Cojocaru Nicolae...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Restricții de circulație la Mediaș pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă
Mai multe restricții de circulație vor fi instituite la Mediaș, în perioada 3–4 octombrie, pentru desfășurarea celei de-a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Derbi pe “Municipal”. Interul primeşte vizita ocupantei locului secund. Sibienii şi Mediaşul, în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv
Echipa sibiană joacă, vineri, de la ora 18:00, în nocturnă, pe arena din Parcul Sub Arini, cu CSO...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Ziua Educației, sărbătorită printre litere, povești și comori de patrimoniu la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează Ziua Mondială a Educației, luni, 5 octombrie, printr-un program dedicat copiilor, lecturii și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Medicii, sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu de Ziua Internațională a Medicului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a transmis, joi, un mesaj de apreciere medicilor, cu prilejul Zilei Internaționale...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Consiliul Județean Sibiu licitează renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean
Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru lucrările de renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Șoferii Tursib au testat, cu ochelari VR, efectele alcoolului la volan
Conducătorii auto ai Tursib au participat, astăzi, la o ședință dedicată siguranței circulației, organizată împreună cu reprezentanți ai...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Sibiu scoate la licitație cosirea parcurilor și a zonelor verzi pentru trei ani. Contract de 4,38 milioane de lei
Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane din Sibiu a lansat o licitație pentru cosirea ierbii și a...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.