…Intră în bucuria domnului tău (Matei 25. 14- 30)

Unde să fii mai fericit decât în bucuria lui Dumnezeu? E o întrebare care aproape că doare omenirea modernă. Care răspunde tot mai greu la întrebarea „Tu cine spui că sunt Eu?” pe care Hristos o adresează fiecăruia dintre noi în parte și tuturor laolaltă. Răspunsul ar fi simplu dacă l-am intui după logica rațiunii credinței după cum ne-o descoperă Eric-Emmanuel Schmitt în Provocarea Ierusalimului. O călătorie în Țara Sfântă (Humanitas, 2023, p.188) atunci când ne spune cum reușește să treacă de la răspunsul Iisus-mit la Iisus-profet și la răspunsul fundamental: Iisus- Dumnezeu Omul, întrupat pentru noi și a noastră mântuire. El spune: „credința mea a devenit o acceptare a realului”. A realului ca formă fundamentată în credință dar evaluată după toate regulile unei rațiuni luminate de Har.

Pentru a fi acceptată cu realism Împărăția cerurilor ea este prezentată dese ori ca o poveste-parabolă. Pentru că Hristos vrea să înțelegem în întregime viața cea nouă pe care ne-o propunem, care va intra în gândirea Părinților Bisericii ca fiind „viața în Hristos” (Sf. Nicolae Cabasila). Ei bine în Duminica aceasta este vorba despre un Stăpân-domn care hotărăște să plece departe și pentru a-și asigura avuția o încredințează slugilor sale. Unuia cinci talanți, altuia doi și altuia unul. „Fiecare după puterea lui” (Matei 25. 15b) – insistă Domnul Hristos tocmai pentru a arăta că Stăpânul își cunoaște oamenii și puterile lor. Că niciodată „nu ne dă mai mult decât putem duce”. Fiecare dintre cei îndemânateci produc dublul celor oferite lor drept avere de stăpân. Pun în valoare banii stăpânului și produc mai mult. Ultimul, care nu întâmplător avea doar 1 talant, ratează, îngropându-l spre a nu fi furat. Faptul că stăpânul se arată bucuros de creativitatea primilor doi este în linia logicii câștigului material dar nu despre aceasta este vorba în pildă și implicit pilda nu aceasta subliniază. Ci lipsa de curaj în asumarea darului pe care Stăpânul adevărat, Dumnezeu-Dăruitorul, ni-l pune la dispoziție. Teama, zice ultimul dintre slugi, îl oprește să facă mai mult pentru stăpân, să înmulțească talantul. Teama nu că va pierde talantul ci de reacția stăpânului. Aviz celor care din frică de Dumnezeu inventează limite care produce infirmi sufletește, lacunari în cordialitate și consecvența credinței.

Ceea ce înțeleg eu este că aceluia care nu lucrează după voia Stăpânului în rodirea întru Împărăția Cerurilor i se retrage slujirea. O vedem din plin zilele acestea când oameni care și-au infirmat posibilitatea slujirii s-au așezat slugoi la rând în linia scenaritelor trecute dinspre frustrare personală în periculoasă și neadevărată generalizare. Stăpânul ceresc ne oferă talanții pentru a spori averea Lui nu posesia noastre. De aceea e indecent să vorbească oarecine despre capitalul de imagine al cutăruia sau cutăruia slujitor. Nu chipul lui este acela care contează ci al celui care-l onorează cu încrederea de a-i fi slujitor. Iar slujirea nu înseamnă astăzi convertirea celuilalt la valorile tale ci mărturisirea valorilor tale care pot deveni credință și pentru el, aproapele tău ce se depărtează, dese ori, de orice valoare.

Soluția propusă de stăpânul din parabolă nu înseamnă, nicidecum, că Hristos încurajează zarafii (Matei 25. 27). Indică mai curând că la orice fel de investiție există o limită fără risc, o împărțire a posibilei vini cu cel care este profesionist în a produce plus-talant. De aceea când unii își îngroapă copiii în sisteme educaționale de siguranță, în care copii lor să nu piardă „stima de sine” și „reforma continuă a sinelui” uită că aceste nevoi le poate stabili doar „zaraful”, profesionistul care știe cum și cât să fie crescut riscul creșterii talantului. Pare mânios Hristos când exprimă părerea stăpânului celui ce se lenevește și îngroapă talantul de frica reacției sale. Stăpânul acesta, imagine a împărăției, nu are profilul șefului cu orice preț ci pe acela al stăpânului împreună-slujitor cu slujitorul său. Pentru a evita transformarea celui din urmă în slugoi. E ceva în atitudinea celui cu un talant care supără stăpânul? Cred că mai mult decât talantul atitudinea de lingușeală: Șefu’, n-am vrut să te fac să pierzi din avere…Ori nu despre aur ori argint este slujirea ci despre caracter.

Compoziția parabolei ne arată că despre educarea caracterului e vorba în așteptarea Împărăției lui Dumnezeu. Că nu, nu suntem egali în a primi de la Stăpân talanții vieții dar suntem egali în a-i fructifica. Că împărăția nu este una a talanților ci a încrederii pe care ne-o acordă Hristos. De aceea când descoperiți vocea câte unui rupt de slujire, din diferite motive, priviți la modul în care fructifică viața lui în viața cotidiană, cum crește ori descrește prin el Împărăția lui Dumnezeu. Unii se simt bine făcând sminteală pe care o propun ca vindecare a propriei traume sufletești. Nu te vindeci rănind așa cum nu zbori smulgând penele de pe vulturi. Fiecăruia ne-a dat Dumnezeu o scară de valori prin care să ne creștem caracterul și să ne motivăm mântuirea. De noi și numai de noi depinde asumarea curajului mărturisirii Evangheliei. Niciodată în nume propriu, niciodată încercând să ne scuzăm de greșeli prin arătarea greșelilor altora. Soluția intrării în pocăință, cine citește înțelege, este pocăința și munca acerbă cu tine, cu limitele tale păcătoase și cu dramatica așezare în harul lui Hristos. Deloc ușor de purtat. Întunericul cel din afară este locul predilect al „ratangiilor” care de frica lui Dumnezeu refuză să gândească viu, transparent și luminos. Locul fecioarelor celor nebune- a căror pildă deschide capitolul 25 din Matei- care ard untdelemnul așteptării ca să nu le fie frică de întuneric și ca să se poată arăta pe sine nu pe Mirele ce vine. Stăpân nemitarnic dar cu drag de noi.

Fiți dar mărturisitori. Cereți lui Hristos să vă îndrume, să vă arate calea și să vă sprijine lucrarea, să vă dea curajul înfruntării neputințelor. Nu teama de Dumnezeu ne face slabi ci frica de gura slugoilor din jurul nostru care confundă talantul lui Dumnezeu cu talentele lor subțiri și ineficace de a stăpâni ceea ce nu le aparține. Pilda este despre noi. Cinci, trei, unul. Alegeți și nu trădați!