Începând de vineri, 15 decembrie, Pardon Café Sibiu va fi membru în Historic Cafés Route

Începând de vineri, 15 decembrie, Pardon Café Sibiu va fi membru în Historic Cafés Route

Începând de vineri, 15 decembrie, municipiul Sibiu va fi înscris oficial în Traseul Cultural al Consiliului Europei – Historic Cafés Route, odată cu dezvelirea plăcuței ce atestă acceptarea în prestigioasa rețea europeană a Restaurantului Pardon Café, situat pe strada Cetății – Cea mai frumoasă stradă din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Evenimentul prilejuit de dezvelirea plăcuței cu însemnele traseului cultural și ale Consiliului Europei se va desfășura începând cu ora 14, în prezența administratorilor și proprietarilor locației, reprezentanților Historic Cafés Route și reprezentanți ai Administrației Locale și  a insituților culturale din Sibiu, din administrația centrală este invitată la acest important eveniment Dna. Ministru al Culturii Raluca Turcan.
„Sunt onorat că am ajuns la acest moement istoric, prin acest eveniment să marcăm intrarea Municipiului Sibiu în rețeaua europeană Historic Cafes Route, unul dintre cele 48 de trasee culturale recunoscute și acreditate, în mod oficial, de Consiliul Europei. 
Restaurantul Pardon Café a fost ales pentru a avea onoarea de a fi primul local al Sibiului acceptat în Historic Cafés Route în urma unor evaluări complexe ale conducerii organizației, dar și ca urmare a mai multor discuții și recomandări purtate cu doamna primar Astrid Fodor și administratorul localului, Marius Rafa. Sunt convins că, pentru luarea deciziei de admitere în această structură, conducerea a ținut seama și de valoarea istorică a imobilului unde funcționează restaurantul, dar în mod special de situarea acestuia pe „Cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, în apropierea primului teatru ce a funcționat în țara noastră (Sala Thalia), a primului muzeu de istorie naturală, a celei mai vizibile moșteniri fortificate din Evul Mediu a Sibiului, a câtorva dintre celebrele turnuri de apărare ale orașului și în context contemporan, de aleea pe care, de câțiva ani buni, stau înșiruite stele dedicate celebrităților autohtone sau internaționale din lumea teatrului și filmului. 
De asemenea, la evaluarea locației a cântărit foarte mult și calitatea serviciilor turistice oferite, a rafinatelor preparate de bucătărie ce se găsesc în meniul Historic Cafes Route special conceput pentru a reflecta istoria și tradițiile culinare ale Municipiului Sibiu, pus la dispoziția sibienilor și turiștilor care vizitează Sibiul, dar în mod special distinșilor oaspeți care vor călători pe primul itinerariu, premieră pentru Historic Cafes Route Europa, lansat în România, sub formă de experiență de iarna, care culminează cu vizita la Bâlea Lac, urcând Transfăgărășanul cu telecabina. Itinerariul cuprinde doua atracții importante pentru piețele internaționale – imensa poveste a romanului Dracula scris de Bram Stocker, roman care reprezintă probabil cea mai ecranizată poveste în istoria cinematografiei cu peste 200 de producții și Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, care anul acesta a ajuns la ediția No.17, cu tema ART&ICE și atrage deja anual mii de turiști străini în România, pentru a ajunge la Bâlea Lac.
Traseul Cultural al Consiliului Europei Historic Cafés Route oferă vizitatorilor oportunitatea de a porni într-un itinerar tematic încântător, de a face un pas înapoi în timp, de a se bucura de luxul cafenelelor de aur, de a se familiariza cu rolul important pe care l-au jucat în trecut și de a continua să modeleze în prezent istoria culturală a Europei.
Natura membrilor Rutei Cafenelelor Istorice, reprezentând cafenele, restaurante și hoteluri, oferă traseului nostru infrastructura pentru a proiecta, împreună cu membrii noștri, produse turistice care fac posibilă interconectarea cu celelalte 47 de Rute Culturale promovate de Consiliul Europei, esența culturală a bătrânului continent, traseele culturale care au fost considerate de statele membre ale Consiliului Europei în ultimele aproape 4 decenii, că reprezintă cel mai bine istoria, cultura, evoluția, crizele si moștenirea Europei”, menționează Arnold Klingeis, ambasadorul Consiliului Europei pentru Historic Cafés Route în România.
De altfel, dorim să vă facem cunoscut faptul că, în cadrul programului festivității de admitere a Restaurantului Pardon Cafe Sibiu în rețeaua Historic Cafés Route, avem inclus și momentul lansării primului produs turistic al HCR România. Itinerarul „Cultural Routes Winter Experience in Romania by Historic Cafés Route” cuprinde cinci locații foarte cunoscute din Transilvania, în varianta 1. cu aterizare în România pe aeroportul Cluj-Napoca, care sunt sau urmează să fie membre în Historic Cafes Route România (Chios Social Lounge și Hotel Transilvania din Cluj Napoca, Pardon Cafe din Municipiul Sibiu, Palatul Brukenthal din Avrig și în vârful muntelui, pe Transfăgărășan, cabana de pe Lacul Bâlea).
 
Primul itinerariu care promovează România în cadrul Rutelor Culturale ale Consiliul Europei este disponibil pentru a fi rezervat printr-un operator de specialitate cu sediul la Londra sub titlul: 
Cultural Routes Winter Experience in Romania by Historic Cafés Route
 
 
 
„Festivitatea ce se va desfășura vineri la Sibiu are loc la doar câteva zile după activitățile prilejuite de primirea în rețeaua europeană a Chios Social Lounge Cluj- Napoca și vor continua la Brașov în data de 21 Decembrie 2023, când vor fi înnobilate și decorate trei locații din Centrul Vechi al Municipiului Brașov cu distincția Consiliului Europei, oferită prin Historic Cafés Route: cafenelele ,,La Vatra Ardealului'' si ,,INSPIRATIO'' care se află în directa apropiere a Bisericii Negre și ,,Hotel Chitic''. Varianta 2. a itinerariului „Cultural Routes Winter Experience in Romania by Historic Cafés Route” cu aterizare pe aeroportul din Brașov, va cuprinde aceste 3 locații. 
 
Povestea Dracula va putea fi trăită în ambele variante care culminează cu vizita la singurul Hotel de Gheață din Europa Centrală și de Est, în varianta 1. prin Hotel Transilvania Cluj-Napoca, iar în varianta 2. prin Castelul Bran ” spune Arnold Klingeis.
 

Autor - ADVERTORIAL
12 decembrie 2023 la 16:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 1 zi
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.