Încă o dezinsecție împotriva căpușelor. Ce trebuie să știm despre aceste insecte și cum ne ferim de ele

Încă o dezinsecție împotriva căpușelor. Ce trebuie să știm despre aceste insecte și cum ne ferim de ele

Tot mai mulți sibieni se plâng că au fost mușcați de căpușe, insecte ce se înmulțesc odată cu venirea primăverii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit unui anunț public, Primăria municipiului Sibiu prin Serviciul Public de Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public, în colaborare cu Societatea Comercială DD CHIM SRL va desfășura, în perioada 14-25 aprilie, lucrări de dezinsecție (combatere căpușe), pe raza domeniului public al Municipiului Sibiu. Insecticidul utilizat este Deltatim Plus în concentrație de 500 ml/Ha, avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională Produse Biocide. În cadrul acestor lucrări vor fi efectuate tratamente inclusiv la curțile exterioare ale unităților de învățământ de pe raza municipiului Sibiu. Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza de acțiune a echipamentelor de pulverizat. În cazul condițiilor meteo nefavorabile, termenul de executare a lucrărilor va fi prelungit/decalat.

Ce sunt căpușele

Reprezentanții Colegiului Medicilor Veterinari informează sibienii cu privire la caracteristice acestei specii, despre rolul pe care îl au în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale, dar şi despre cum să limităm prezenţa lor în zonele unde acestea se înmulţesc și cum să prevenim înțepăturile.

„Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, sau în blana lor, sau pe pielea păsărilor. Sunt paraziţi hematofagi, care cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înţepat şi supt şi se prind ferm de pielea animalului, sau a omului. Sunt necesare mai multe zile până când sunt saturate cu sânge, timpîn care masa lor corporală creşte semnificativ.

Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă consumându-le  sângele. O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă. Viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (cîteva zile), diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic şi de capacitatea  fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Căpuşele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu. După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă. Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc.

Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate. Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Calea de a infesta şi de a infecta ca vector, o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei)”, potrivit reprezentanților Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu.

Unde se localizează, ce boli pot transmite și care sunt simptomele

„Căpuşele se localizează preponderent în zona capului şi a gâtului, putând cauza îmbolnăviri severe şi uneori, chiar fatale, atât la animale cât şi la oameni, din cauza toxinelor injectate odată cu saliva (paralizia de căpuşe) a consumului de sânge care poate duce la anemie gravă, inducerea unor stări alergice şi chiar şoc anafilactic etc.

În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestari asemănătoare gripei: febră, cefaleea, greaţă, vomă, uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat. În plus, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare, sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

Căpuşele transmit (vehiculează) o serie de agenţii patogeni prin: salivă – injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită) și prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.       

Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor pe arii tot mai extinse, ajungând din zonele împădurite, până în grădinile din spatele locuinţelor a fost generată de o serie de factori, incluzând: specificul înmulţirii căpuşelor (o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv); înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini comunitari, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori; modificările în utilizarea pesticidelor; comerţul intensiv cu animale; numărul mare de clădiri sau spaţii urbane părăsite, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate; dezvoltarea zonelor suburbane”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Medicilor Veterinari.

Ce trebuie să facem

Potrivit reprezentanților Colegiului Medicilor Veterinari: „În baza acestor informaţii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare, atenţionează autorităţile locale, proprietarii de animale şi nu în ultimul rând populaţia de necesitatea implementării a unor acţiuni stabilite prin programe comune cu alte autorităţi de la nivel judeţean, respectiv: identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile; iniţierea unor campanii de informare, prin medicii veterinari oficiali, în zonele cu risc ridicat, pentru conştientizarea crescătorilor de animale, a organizaţiilor pentru protecţia animalelor cu măsurile ce se impun pentru prevenirea infestării animalelor şi a îmbolnăvirii oamenilor prin înţepătura de căpuşă; responsabilitatea autorităţiilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor comunitari; efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate; monitorizarea permanentă a modului cum sunt respectate reglementările legale privind circulaţiei animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localităţi, în parcuri şi locuri de agrement; efectuarea, prin personalul sanitar veterinar, de examene clinice la speciile de animale gazdă a căpuşelor, precum şi afluirea de probe la laboratorul D.S.V.S.A. judeţean pentu identificarea căpuşelor prin examene de specialitate; colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor de prevenire şi combatere, în special a tratamentelor antipartazitare, a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun; colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul judeţean.

Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului şi să reţină în cazul unei înţepături cauzate de căpuşe, următoarele: căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns; după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod; dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate”.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

(I.D.)

 

 

 

 

10 aprilie 2025 la 08:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 15 ore
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.