In memoriam Nicolae Vlăduţiu

Avram Iancu

În urmă cu 150 de ani, în ultima decadă a lunii februarie,  românii ardeleni îşi luau rămas bun de la o personalitate marcantă a Revoluţiei române de la 1848-1849. Strămoşii săi  apreciaţi de principele Transilvaniei, Mihail Apafi,  îşi vor fi dovedit vrednicia pe câmpurile de luptă, primind în 2 iulie 1672. predicatul  de înnobilare de Urca – aşezare atestată încă din anul 1312.   Născut într-o familie cunoscută şi respectată în zonă, cea a preotului Vasile Vlăduţiu şi a soţiei sale, Floarea Ceclan, în anul 1818 în Bogata de Mureş, viitorul preot greco-catolic şi avocat Nicolae Vlăduţiu  îşi va fi petrecut copilăria în satul natal, asemenea tuturor copiilor din acea vreme. La îndemnul tatălui său, între anii 1827-1835 îşi face studiile la  Şcoala Normală şi la Gimnaziul romano-catolic din Târgu-Mureş. După studii de filosofie la Blaj şi drept la Cluj, se întoarce în anul 1840 în Blaj, studiază teologia, este hirotonit preot şi devine sufletul şi modelul consătenilor săi.  Căsătoria sa cu Maria Man, în 21 septembrie 1841, este urmată, la  1 ianuarie 1842, de numirea sa ca paroh în comuna natală. Perioada  care urmează îl va apropia de Avram Iancu şi de alţi tineri, alături de care va participa la Revoluţia de la 1848-1849.

Primăvara anului 1848 debutează cu redactarea  în 24 martie 1848, la Sibiu, de către Simion Bărnuţiu împreună cu alţi fruntaşi revoluţionari,  a Proclamaţiei prin care românii transilvăneni erau chemaţi să lupte pentru recunoaşterea lor ca naţiune politică. Urmează la Blaj, în 13 aprilie, consfătuirea reprezentanţilor revoluţionarilor români în frunte cu Avram Iancu, Aron Pumnul, Timotei Cipariu şi Al. Papiu Ilarian, care stabilesc data de 30 aprilie pentru Adunarea Naţională a românilor ardeleni. Evenimentele din primăvara anului 1848 îl vor afla pe Nicolae Vlăduţiu alături de studenţii blăjeni, care, însufleţiţi de ,,Proclamaţia-Circulariu" a lui  Aron Pumnul, răspândită la Blaj începând cu 22 aprilie, chemau românii la Blaj în Dumineca Tomii.  Iată cum  şi-l aminteşte în Memorii din 1848-49,  Vasile Moldovan, student în anul III la teologie şi implicat activ în organizarea adunării:  ,,luând o copie din Proclamaţie, l-a rugat să treacă mai departe, că fiind satu amestecat cu unguri, iobagi, are de cuget să adune tot satul … şi îndupleca pe unguri să ia şi ei parte la adunarea de la Blaşiu, ceea ce s-a întîmplat, mulţi dintre ei au fost şi la Avram Iancu în munţi".  Participarea lui Nicolae Vlăduţiu pe Câmpul Libertăţii în 3-5 mai îi va arăta dorinţa naţiunii sale de a fi liberă şi de a fi recunoscută cu drepturi egale alături de celelalte naţionalităţi ale Ardealului.

 După cea de-a treia adunare de la Blaj, 3-13 septembrie, toamna anului 1848 îl găseşte în funcţia de comandant al Gărzii civile din Bogata şi apoi, luptând în rândurile Regimentu-lui II nr. 17 al grănicerilor români din Năsăud, împotriva efectivelor militare maghiare, aflate în conflict cu trupele imperiale. Ataşamentul lui Nicolae Vlăduţiu la idealurile naţionale va determina la  11 decembrie 1848, Comitetul Naţional  să  îl numească pe acesta prefect  al Legiunii de Câmpie cu 92 de sate şi 8 tribunate, calitate în care se va distinge prin devotament şi un curaj de excepţie. În cea de-a doua decadă  a lunii decembrie Nicolae Vlăduţiu se deplasează cu efectivele în zona Huedinului pentru a susţine armata imperială în luptele din defileul Ciucea, dar aceasta din urmă este învinsă de trupele maghiare.

La începutul anului 1849 conduce operaţiuni militare în zona Blajului, pentru ca în ultima decadă a lunii ianuarie să îl găsim participant activ, în 31 ianuarie, la Conferinţa de la Zlatna, alături de conducătorii elitei româneşti care vor dezbate direcţiile de acţiune pentru naţiunea aflată în momente de grea cumpănă.   Lipsa armamentului şi a muniţiei l-au determinat pe Nicolae Vlăduţiu să ajungă să lupte în zona Munţilor Apuseni alături de moţi în Legiunea Auraria Gemina, condusă de Avram Iancu. În 25 aprilie 1849 Nicolae Vlăduţiu se întâlnea cu Avram Iancu şi cu prefecţii Ioan Buteanu, Petru Dobra şi vice-prefectul Ioan Boeriu  pentru a discuta  cu deputatul Ioan Dragoş, trimis de guvernul maghiar,  şi pentru a afla situaţia din zona de câmpie. Împreună cu Avram Iancu şi Simion Balint, Nicolae Vlăduţiu  conduce în 8 mai 1849 acţiunea de recucerire a Abrudului, ocupat de Imre Hatváni, acoperindu-se de glorie. În dimineaţa zilei de 9 mai Nicolae Vlăduţiu alături de Iancu, prefectul Simion Balint şi tribunul Nicolae Corcheş ţin sfat pentru a declanşa în după-amiaza aceleiaşi zile. ,, … bravul prefect Vlăduţu, cu sabia împumnată, se puse în fruntea lăncierilor  şi în doă coloane se repezi cu asalt asupra trupei principale a maghiarilor … onoarea zilei se cuvine mai mult decât tuturor prefectului Vlăduţ care hotărî totul" – sunt cuvintele Iancului în urma bătăliei pentru Abrud. Nicolae Vlăduţiu se va distinge şi în confruntarea din
19 mai de la Gura Cornei cu Hatvani,  în lupta pentru despre­surarea Albei Iulii (Alba Carolina),  în bătălia  la Sohodol din
11 iunie, pentru Roşia în 13 iunie, în 15 şi 16 iunie pe Valea Cerbu­lui şi în 6 iulie în luptele de la Fântânele şi Ponorul Remetei.

La sfârşitul Revoluţiei, în august 1849, eroul luptelor din Apuseni revine în satul natal. Decorat în anul 1850 de Francisc Iosif cu Ordinul ,,Crucea de aur cu coroană" pentru vitejia şi spiritul de sacrificiu dovedite în luptă, îşi pierde în anul următor soţia şi apoi fiul şi deşi, mai ales după 1861, este atacat de foştii inamici, face eforturi pentru întemeierea unei şcoli pentru copiii din sat, contribuie la înfiinţarea ASTREI şi se stinge în
9 februarie 1872 în Bogata, avându-şi locul de veci în curtea bisericii pe care a slujit-o.

Imaginea pe care Nicolae Vlăduţiu o lasă posterităţii este aceea din recomandările nominale adăugate la textul prezentat împăratului Francisc Iosif, într-un document, datat la Viena, în 4 martie 1850 şi semnat de Avram Iancu: ,,Prefectul Nicolae Vlăduţ, preot din Bogata de Mureş pe Câmpie s-a distins prin curaj şi vitejie rară în orice împrejurare, aducînd servicii esenţiale cauzei imperiale. Deşi este tată a trei copii şi o avea şi pe tânăra sa soţie cu el, se bătu cu toate acestea în primele rînduri ale gloatei; la fiecare asalt prevăzut mergea el însuşi cu sabia în mînă totdeauna în frunte. Viteaz în bătălie, a fost nu mai puţin uman după victorie, aşa de exemplu, la catastrofa de la Abrud a salvat el însuşi, prin prestigiul său în faţa gloatei, viaţa multor nenorociţi".

La un secol şi jumătate de la plecarea din lumea celor vii, Nicolae Vlăduţiu rămâne un simbol  al iubirii de Neam şi Ţară şi îşi  înscrie numele în marea galerie a  celor pentru care viaţa a însemnat dăruire şi jertfă necontenită. Iar noi cei de azi se cuvine să ne plecăm frunţile şi să îi păstrăm lui şi celor ca el, memorie veşnică.                                                       

Alexiu Tatu