În Mediaşul romantic, curcubeul se vede altfel! – lansarea lucrării „ROGVAIV, viaţa între două nonculori”(I) – în Casa Gazelor Naturale, gazul metan miroase a … cultură!

În Mediaşul romantic, curcubeul se vede altfel! – lansarea lucrării „ROGVAIV, viaţa între două nonculori”(I) –  în Casa Gazelor Naturale, gazul metan miroase a … cultură!

Miercuri, 15 noiembrie 2023, am recunoscut Mediaşul romantic, aşa cum atât de frumos este prezentat în prefaţa lucrării lui George Togan: „Mediaş istorie romanţată”: «Dintre cetăţile Ardealului, Mediaşul are una din istoriile cele mai bogate şi mai interesante, păstrate în cărţi şi în documente, dar şi pe cale orală. Totuşi, arareori s´au ivit cronicari, cari să strângă vieaţa şi gloria acestui oraş, într´o singură carte». Şi totuşi Mediaşul are mai multe lucrări monografice, Sibiul prezentându-se la judecata istoriei cu multe albume, monografia municipiului de pe Cibin lăsându-se mult aşteptată!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iar municipiul de pe Târnava Mare, merită vizitat în orice anotimp, cele două mari pieţe (Piaţa Ferdinand – cu vechiul parc istoric păstrat aproape nealterat în sec. XX şi XXI – şi Piaţa noului centru administrativ dând posibilitatea tuturor vizitatorilor să descopere farmecul orăşelului medieval din centrul Transilvaniei. Iar, aici, un obiectiv turistic nedescoperit de sibieni este „Casa Gazelor Naturale”, un imobil impresionant situat în mijlocul unui frumos parc natural (bine îngrijit), cu care medieşenii se mândresc, fiind locul ideal care conservă identitatea sectorului naţional al gazelor naturale, valorificând istoria de peste 100 de ani a explorării şi exploatării gazelor naturale din România. Gazda şi moderatoarea întregii manifestări a lansării de carte a fost muzeografa Angela Păucean, o veche cunoştinţă din lumea presei sibiene şi a evenimentelor culturale locale, din Moşna şi Valea Viilor. În spaţiul Casei sunt găzduite exponate specifice sectorului gazeifer, manuscrise şi documente de referinţă, momente foto-video de istorie a industriei, harta digitală a ramurilor gazeifere de activitate, o bibliotecă de carte tehnică şi lucrări ştiinţifice, şi o colecţie de carote şi minerale, fiind un adevărat CENTRU CULTURAL şI EDUCATIV, deschis publicului de toate vârstele. Inaugurat în 2010 (cu ocazia unui secol de la prima sondă comercială de gaze naturale din România), muzeul a devenit atât un obiectiv turistic – iar în ultimii ani – un spaţiu cercetat de elevi în cadrul „săptămânii altfel”, învăţământul sibian putând descoperi un adevărat model de bună practică, din domeniul muzeal şi expoziţional.

Iar mica şi cocheta sală de conferinţe este locul ideal pentru o lansare de carte, un simpozion sau o dezbatere publică, spaţiul dispunând de toate dotările audio-video necesare unor prezentări civilizate, extrem de necesare în condiţiile în care participanţii doresc să aibă acces în timp record la informaţie şi-n general la actul de cultură.

În linii mari, lansarea lucrării prietenului Cornel Fugaciu – „ROGVAIV, viaţa între două nonculori”(I) – nu a avut nimic spectaculos, toţi invitaţii autorului participând atât din respect pentru autor, cât şi din dorinţa de a intra în posesia lucrării, în care mulţi se regăsesc, în diferite ipostaze! Îl cunosc pe Cornel Fugaciu de peste trei decenii, din vremurile când era director la Clubul Tineretului, ulterior fiind realizator de emisiuni culturale, sociale şi sportive la Sala Sporturilor „Octavian Şerban”, TV AS, TV RCS, NOVA TV, Radio Mediaş 725, Radio Ring (…). Ulterior l-am regăsit la „Informaţia săptămânii” şi Primăria Comunei Moşna – consilierul primarului Eugen Roba -, în această ultimă calitate contribuind esenţial la organizarea tuturor manifestărilor culturale: Festivalul Verzei, Festivalul Tradiţii culinare pe Târnave, Radio Vacanţa Moşna (etc). Prezenţa lui era discretă, dar esenţială, contribuind la toată mulţimea activităţilor de detaliu, având grijă – mereu – de a genera acea stare de linişte, de bucurie de a trăi şi a privi lucrurile în esenţa lor. În retrospectiva filmelor prezentate, mulţi din cei prezenţi s-au regăsit, istoria contemporană a Mediaşului – cu personalităţi recent intrate în veşnicie – a dat prilejul unui remember oportun şi necesar, generaţiile contemporane şi viitoare trebuind să cunoască greutăţile şi odiseea unei epoci de îndelungi cercetări şi frământări politice, economice, sociale şi culturale. În cartea lansată, scriitoarea Daniela Cecilia Bogdan scria simplu (în Laudatio … ): «Parafrazându-l pe Marin Sorescu, toate acestea trebuiau să poarte un nume şi li s-a spus … Cornel Fugaciu». De altfel, lucrarea scriitorului, jurnalistului şi epigramistului Cornel Fugaciu este atent structurată în patru mari capitole: I. Primii paşi în viaţă, II: Vocea străzii: viaţa între editoriale şi … cartonaşe (!); III. Au fost contemporanii mei; IV. Viaţa în oglindă, cartea conţinând interviuri şi dialoguri reale, o adevărată lucrare de memorii, cum foarte rar apare … pe meleagurile sibiene.

Mesajul jurnalistei şi poetei Miriam Nadia Dabău a deschis manifestarea, fiind prezentat de inconfundabilul Mircea Hodârnău, jurnalistul absolvent al BBC Radio School şi autor al unor lucrări unice, în mediul sibian: „Mediaş radiofonic 1950-2013”, „Speranţe pe cartelă” (2014) şi „Medieşenii rock and roll” (2015). De la Paris, poeta afirmă despre vol I al lucrării lui „Cornel Fugaciu, prietenul meu de o viaţă”, că este „simbolul trăirii unui om cu bune cu rele, înconjurat de cele mai bune momente din viaţă, evenimente, prieteni şi idealuri”. Mergând pe linia gândirii aristotelice (…) Cornel Fugaciu atinge o notă de cromatism, finalizând negru şi alb, binele şi râul, frumosul şi urâtul în nonculoare …. ».

Din alocuţiunea omului de radio Mircea Hodârnău am reţinut gândurile transmise: «Cornel Fugaciu este un colaborator, care aduce plusvaloare, prin toate proiectele în care se implică. (…) Chiar dacă
s-a născut la Blaj, Cornel Fugaciu îşi merită pe deplin locul său special în viaţa culturală medieşeană …». Sugerez cititorilor Tribunei să descopere lucrarea „Mediaşul radiofonic 1950-2013”, în care domnia sa include şi o prezentare succintă a ziarelor medieşene „de la tipar la social media” (!), o retrospectivă unică realizată cu sprijinul istoricului Helmut Knall, „un omagiu adus celor care au trudit pentru informarea comunităţii medieşene”. Astăzi, în 2023, înţeleg că în cetatea de pe Târnava Mare nu mai există un punct de difuzare a presei, presa online fiind unică sursă a informării cetăţenilor. E bine, e rău? Pe când, în vechea capitală culturală europeană o analiză lucidă şi responsabilă a rolului presei în societatea contemporană?

Alocuţiunea prof. Ion Mihai (Jimmy) Ionescu a reînviat amintirile şi atmosfera expediţiilor iniţiatice „GENESIS” (1993-1995), serile petrecute la mănăstirea Sihăstria – ascultându-l pe părintele duhovnic Ilie Cleopa, care împărtăşindu-şi viaţa şi nevoinţele lui, încheia constant cu urarea „Mânca-
v-ar raiul!
” – fiind cele mai frumoase momente din viaţa noastră!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În frumosul centru de documentare şi informare al Romgaz-ului, am realizat că Mediaşul nu are mulţimea de evenimente culturale ale Sibiului, având în schimb oameni de cultură de excepţie, implicaţi şi dedicaţi în construirea unui univers cultural târnăvean. Cred că sunt în asentimentul întregului auditoriu, cu propunerea scriitorului Răzvan Ducan, care afirma: „La Mediaş, gazul metan miroase a … cultură”, propunând ca în „loc de mercaptan, pe conducte să se bage cultură”.

Ca şi la Blaj, în Mediaş lucrarea s-a distribuit gratuit, autorul precizând că orice donaţie e binevenită în susţinerea Asociaţiei Culturale „IZVOARELE” Blaj şi a bolnavilor de Sindrom Down (în memoria nepoatei ELA!), manifestarea strălucind şi prin recitalurile interpreţilor Daniela Pădurean şi Dumitru Făurică, frumoasa seară de toamnă transformându-se în ZIUA CULTURII MEDIEŞENE. A fost o sărbătoare a oraşului, cunoscut şi pentru cel mai longeviv festival-concurs de muzică folk: „Mediaş cetate seculară”. Felicitări şi la cât mai multe lucrări, cu sănătate, domnu´ Cornel!

Autor -
22 noiembrie 2023 la 21:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 zile
ASTRA în Festival: trei zile de meșteșuguri, muzică și experiențe interactive la Muzeul ASTRA
În perioada 14–16 august, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului găzduiește ASTRA în Festival, un eveniment care își propune...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 zile
FOTO | Vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu la Sibiu: cele mai spectaculoase regii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Pe munte, la vânătoare de stele căzătoare. Drumeție spre Vârful Derjani, miercuri, pentru Perseide
Sibienii care vor să urmărească Perseidele departe de luminile orașului sunt invitați miercuri, 12 august, într-o drumeție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 zile
ŞEICA MICĂ: Festivalul Vinului – Weinfest 2026, povestea merge mai departe
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică a găzduit, sâmbătă, o nouă ediţie a Festivalului Vinului - Weinfest....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Junii Sibiului urcă în această seară pe Mainstage-ul UNTOLD. Peste 100 de artiști aduc folclorul românesc pe scena festivalului
Peste 100 de artiști ai Junilor Sibiului urcă astăzi, 8 august, pe Mainstage-ul UNTOLD, într-un spectacol care pune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Soldații romani se întorc la Boița. Prima ediție a Festivalului Roman are loc pe 16 august
Comuna Boița va găzdui, în 16 august, prima ediție a Festivalului Roman Boița, un eveniment dedicat istoriei și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
ŞEICA MICĂ: Povestea vinului şi a viilor la Festivalul Vinului – Weinfest 2026
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică va găzdui, sâmbătă, de la ora 16, o nouă ediţie a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare
Sibiul intră, de vineri, în atmosfera uneia dintre cele mai iubite manifestări culturale ale verii. Festivalul Internațional de...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.