Imagini în premieră: cum vor arăta Refugiul Prejba, Punctul de belvedere Bătrâna și Baza Salvamont Bâlea Lac. Fondurile europene schimbă fața turismului montan sibian

Imagini în premieră: cum vor arăta Refugiul Prejba, Punctul de belvedere Bătrâna și Baza Salvamont Bâlea Lac. Fondurile europene schimbă fața turismului montan sibian

În urmă cu mai bine de 120 de ani, Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV) a organizat primul curs de salvare montană în munții Sibiului. În 1906 este menționată intervenția călăuzei Ion Coțofan din Avrig, iar în 1925 se forma o primă echipă de salvatori montani, în condițiile în care existau deja cabane construite în Munții Făgăraș, Cindrel și Lotru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De numele lui Toma Boerescu, o legendă a salvatorilor montani, avea să se lege primul Serviciu Public Salvamont din Sibiu, organizat în urma unei Hotărâri a Consiliului de Miniștri din anul 1969. În forma actuală de organizare, Salvamont a ajuns în 1992, când a trecut în subordinea Consiliului Județean Sibiu.

Activitatea salvatorilor montani sibieni acoperă masivele Făgăraș, Cindrel și Lotru, iar prin Programul „Anii Drumeției”, Consiliul Județean Sibiu a reușit să amenajeze și să marcheze peste 800 de kilometri de trasee. Pe acestea ajung zeci de mii de turiști, iar neșansa face ca unii dintre ei să aibă nevoie de sprijinul salvamontiștilor.

Există trei locații principale ale Salvamont Sibiu: la Bâlea Lac, Păltiniș și, pe timpul verii, Negoiu. Primele două sunt în proprietatea Consiliului Județean Sibiu, iar pentru baza de la Bâlea Lac există un proiect de modernizare și dotare realizat din fonduri europene nerambursabile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Tribuna” a solicitat administrației județene date privind investițiile care vor aduce un plus de siguranță atât pentru turiști, cât și pentru angajații Salvamont Sibiu.

Bani de la Uniunea Europeană

Într-un răspuns transmis cititorilor noștri, se arată că valoarea totală a proiectului finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021–2027 este de 10,4 milioane de lei, prin care sunt promovate investiții ce au ca scop protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

98 la sută din această sumă este suportată din fonduri europene și de la bugetul național, fiind nerambursabilă, iar doi la sută reprezintă cofinanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Prin acest proiect vor fi realizate trei lucrări distincte: reabilitarea și dotarea Bazei Salvamont de la Bâlea Lac, construirea unui refugiu turistic cu punct de belvedere în apropierea Vârfului Prejba și construirea unui punct de belvedere pe Vârful Bătrâna. Practic, vor fi executate trei lucrări distincte în cele trei grupe de munți din județul Sibiu: Făgăraș, Lotru și Cindrel.

Pe lângă aceste investiții, proiectul prevede și o puternică componentă educațională, prin care vor fi organizate sesiuni de informare și promovare a producătorilor locali, cursuri pentru viitori meșteșugari proveniți din medii sociale defavorizate, activități de ecologizare și promovarea bunelor practici în domeniul ecoturismului, cu accent pe protejarea florei și faunei montane.

7,7 milioane de lei pentru Baza Bâlea Lac

Construită în 2010, Baza Salvamont de la Bâlea Lac are o suprafață desfășurată de aproximativ 460 mp. În interior sunt amenajate un punct de prim ajutor, o cameră pentru cazarea persoanelor accidentate netransportabile în regim de urgență, sală de mese, bucătărie, toalete, dormitoare pentru personal, magazie de echipamente și punct termic.

Pentru acest obiectiv sunt alocate 7,7 milioane de lei, din care vor fi executate lucrări de refacere a șarpantei din zona tehnică, montarea de termoizolație din vată bazaltică de 15 cm grosime, hidroizolații și refaceri la nivelul soclului, termoizolarea planșeului superior cu vată minerală de 40 cm grosime, termoizolații interioare cu vată minerală de 10 cm, înlocuirea tâmplăriei exterioare, montarea de pardoseli antiderapante, uși noi la interior și diverse lucrări de refacere a pereților interiori și a toaletelor.

Pentru încălzirea bazei vor fi instalate două pompe de căldură aer-apă, cu o putere totală de 40 kW, funcționale până la o temperatură exterioară de -10 grade Celsius. Sub această temperatură va fi utilizată o nouă centrală termică pe combustibil solid, cu o capacitate de 80 kW.

Prepararea apei calde va fi realizată prin panouri solare și cu ajutorul pompelor de căldură racordate la un boiler termoelectric de 300 de litri. Alimentarea cu apă va fi îmbunătățită prin montarea a două rezervoare de acumulare de câte 1.000 de litri fiecare. Va fi refăcută instalația electrică, iar pe acoperișul bazei vor fi montate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice.

Pe lângă intervențiile constructive, baza de la Bâlea Lac va fi înzestrată și cu o serie de materiale care se vor afla la dispoziția salvamontiștilor. Cele mai importante sunt: defibrilator, monitor de funcții vitale, targă, dispozitive de căutare în avalanșă, hamuri de transport și de conectare la elicopter, rucsaci echipați medical, truse de prim ajutor, instrumentar medical divers.

„Sunt echipamente scumpe, pe care cu greu le-am fi putut achiziționa într-un număr atât de mare. Spre exemplificare, un monitor de funcții vitale sau un defibrilator costă în jur de 4.000 de euro, însă sunt echipamente care fac diferența dintre viață și moarte. Apoi, baza de la Bâlea Lac are nevoie de intervenții pe partea de reabilitare și eficientizare energetică, întrucât vorbim despre condiții meteo extreme, de la vânturi puternice și zăpezi care ajung uneori până la nivelul superior al clădirii, până la perioade îndelungate de ger”, ne-a declarat Dan Popescu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu.

Refugiu pentru 12 turiști în Munții Lotru

Construită în 1887 și refăcută în 1924, Cabana Prejba a oferit adăpost, de-a lungul vremii, turiștilor care alegeau traseele din Munții Lotru. În prezent, cabana este nefuncțională și a fost salvată de la distrugerea totală de către „Ambulanța pentru monumente”, care, în 2025, i-a înlocuit acoperișul. Astăzi, montaniarzii nu au posibilitatea să se adăpostească, iar acest lucru poate deveni o mare problemă pentru cei surprinși de furtună, viscol sau accidentați.

Tot din finanțarea obținută prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, Consiliul Județean Sibiu va construi un refugiu cu o capacitate de 18 persoane – 12 pentru turiști și șase pentru echipajele Salvamont -, cu o valoare de 1,31 milioane de lei.

Construcția va fi amplasată la 1.630 m altitudine, în proximitatea vechii Cabane Prejba, și va îngloba opt module metalice izolate cu vată bazaltică, montate pe o elevație din beton armat. Refugiul va avea acoperiș din tablă fălțuită și tâmplărie din aluminiu cu geam triplu termoizolat.

Energia electrică va fi asigurată printr-un sistem de panouri fotovoltaice de 5 kW, care va deservi rețeaua de iluminat interior, exterior și un sistem de supraveghere video.

Cazarea turiștilor se va face în sistem prici, cu paturi suprapuse, iar pentru echipamentele sportive va exista un spațiu de depozitare. Separat, salvamontiștii vor avea o zonă cu acces controlat, dotată cu șase paturi.

Construcția, amplasată în apropierea unui izvor, la câteva zeci de metri de vechea Cabana Prejba, va avea un dublu rol: de refugiu și punct de belvedere, grație unei platforme de observare care va întregi ansamblul dedicat montaniarzilor.

„Până nu de mult, Munții Lotru erau oarecum munți-fantomă, întrucât dispăruseră vechile poteci, iar hărțile erau destul de deficitare. În plus, devenise o destinație neatractivă, întrucât turiștii nu mai aveau unde să se cazeze odată cu închiderea Cabanei Prejba. Prin Proiectul <Anii Drumeției>, au fost reabilitate potecile, au fost montate marcaje și hărțile refăcute. După ce vom avea și acest refugiu, care va include și un spațiu pentru patrulele noastre, sunt convins că Munții Lotru vor redeveni o atracție de top pentru iubitorii drumețiilor montane”, arată Dan Popescu.

Belvedere integrată în relieful stâncos

Pe tema viitorului punct de belvedere care urmează să fie realizat în apropierea Vârfului Bătrâna, din Munții Cindrel, s-a scris și vorbit mult în spațiul public. Au fost vehiculate variante conform cărora viitoarea construcție ar afecta cadrul natural, că utilajele vor distruge potecile în timpul accesului cu materiale de construcție sau că ar putea conduce la o creștere a numărului de turiști, deranjantă pentru cei care aleg liniștea muntelui.

În 2024, sediul Consiliului Județean Sibiu a găzduit întâlniri cu ghizi și organizații montane, iar dialogul a reușit să elimine din temerile montaniarzilor. Conform proiectului asumat de administrația județeană, construcția va avea o lungime totală de opt metri, cu 6,2 metri la bază și o deschidere de patru metri la capăt.

Sub forma unei rampe cu o înclinație de opt grade, punctul de belvedere le va asigura vizitatorilor o senzație de plutire și va oferi o panoramă spectaculoasă asupra lanțului muntos.

Pentru integrarea în cadrul natural, structura din beton armat și grinzi metalice va fi „îmbrăcată” cu lespezi de piatră, iar mobilierul va fi realizat din lespezi de lemn montate pe structură metalică. Un binoclu de observație, o masă din granit cu roza vânturilor inscripționată și o hartă vor completa dotările punctului de belvedere.

În jurul platformei vor fi amplasați bolovani de diferite forme și mărimi pentru a asigura o bună integrare în peisajul stâncos al zonei. Sub platformă va fi creată o zonă de odihnă, care va putea fi utilizată și ca adăpost în caz de vreme nefavorabilă.

Investiția se ridică la 825.000 de lei, iar pentru transportul materialelor de construcție va fi utilizat un elicopter utilitar.

Etape parcurse

În legătură cu stadiul proiectului, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au transmis că, pentru modernizarea bazei Salvamont de la Bâlea Lac, au fost realizate documentațiile tehnice, urmând să fie lansată licitația publică pentru desemnarea constructorului. Termenul de execuție este de zece luni de la semnarea contractului.

Și în cazul refugiului de la Prejba a fost parcursă procedura de autorizare și întocmire a documentațiilor. În prezent se lucrează la documentația necesară lansării licitației publice pentru desemnarea constructorului. Lucrările sunt estimate să se desfășoare pe durata a opt luni.

Pentru punctul de belvedere de pe Vârful Bătrâna a fost depusă cererea pentru emiterea autorizației de construire, precedată de contractarea în avans a serviciilor de proiectare și auditare financiară. În luna februarie va fi recepționat proiectul tehnic, urmat de lansarea licitației pentru desemnarea constructorului.

284 de intervenții Salvamont Sibiu în 2025

O statistică a Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu arată că, în cursul anului 2025, au fost înregistrate 284 de cazuri în care salvatorii montani au fost solicitați să intervină. Au fost implicați 299 de turiști, dintre care 146 s-au accidentat pe pârtiile de schi.

Elicopterul SMURD a fost solicitat în 12 cazuri pentru transportul de urgență al victimelor, iar în patru situații salvamontiștii au predat trupurile victimelor către Medicina Legală.

„Investițiile în infrastructura de turism montan și în echipamentele de intervenție sunt binevenite, însă acestea nu vor înlocui niciodată simțul de răspundere și atenția de care trebuie să dea dovadă fiecare turist în parte. O drumeție trebuie făcută în siguranță, cu grijă pentru cel de lângă noi și pentru propria persoană”, spune șeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.

Autor - Teodora NAN
26 ianuarie 2026 la 13:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 29 minute
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 35 minute
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 oră
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 19 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.