Golgeterii Superligii: Sergiu Buș a înscris jumătate din reușitele liderului Florin Tănase

Golgeterii Superligii: Sergiu Buș a înscris jumătate din reușitele liderului Florin Tănase

Atacantul echipei FC Hermannstadt, Sergiu Buș, a înscris de trei ori în cele 11 etape de până acum, fiind cel mai bun marcator din lot în momentul de față. Buș a înscris, practic, o treime din golurile echipei care are al doilea cel mai slab atac din Superligă, mai rău stând doar Petrolul Ploiești, cu șapte reușite.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Celelalte goluri ale grupării de pe ”Municipal” au fost marcate de Tiberiu Căpușă, Ianis Stoica – plecat între timp la Estrela Amadora, în Portugalia, Cristi Neguț, Dragoș Albu, Kalifa Kujabi și Aurelian Chițu.

Golgeterul Superligii, după 11 etape, este Florin Tănase, jucătorul campioanei FCSB, cu șase reușite. Tănase este urmat de trei jucători cu câte 5 goluri, rapidistul Dobre, Mailat de la FC Botoșani și Steven Nsimba de la Universitatea Craiova.

 

CLASAMENTUL GOLGETERILOR SUPERLIGII

6 goluri: Florin Tănase (FCSB);

5 goluri: Alexandru Dobre (Rapid București), Sebastian Mailat (FC Botoșani), Steven Nsimba (Universitatea Craiova);

Imagine intercalată
Imagine intercalată

4 goluri: Elvir Koljic (Rapid), Danny Armstrong (Dinamo București), Ricardo Matos (FC Argeș), Valentin Costache (UTA Arad), Jovo Lukic (Universitatea Cluj), Răzvan Tănasă (Farul Constanța);

3 goluri: Alexandru Musi (Dinamo), Meriton Korenica (CFR Cluj), Patrick Fernandes (Oțelul Galați), Adel Bettaieb (FC Argeș), Caio Ferreira (FC Argeș), Alin Roman (UTA Arad), Andrei Dumiter (FC Botoșani), Zoran Mitrov (FC Botoșani), Mykola Kovtalyuk (FC Botoșani), Alexandru Ișfan (Farul Constanța), Christ Afalna (Unirea Slobozia), Dragoș Huiban (Metaloglobus), Stefan Baiaram (Universitatea Craiova), Sergiu Buș (FC Hermannstadt)…

Autor - Ovidiu BOICA
30 septembrie 2025 la 22:31
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
E oficial! FC Hermannstadt continuă în Liga 2. Sibienii şi Şelimbărul îşi vor afla adversarii din prima etapă la mijlocul săptămânii viitoare
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Urgenţă a completat, în şedinţa de vineri, 17 iulie, componenţa Ligii...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Pilotul Raul Badiu trage concluziile după Raliul Sibiului Bilstein 2026: “Am fost absolut sigur că am luat decizia corectă”
Raul Badiu, unul dintre piloţi sibieni care au luat startul raliului de casă, reuşind să trecă linia inish...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Trei antrenori de la Academia Măgura au obţinut Licenţa UEFA B. „Profesionalism, dedicare şi dorinţă continuă de a deveni mai buni”
Diana Stănescu, Bogdan Bărculeţ şi Andrei Nicolaiţă, trei dintre antrenorii Academiei Măgura, au obţinut, în această săptămână, Licenţa...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Capăt de drum în Cupa României pentru ACS Păltiniş Răşinari
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României s-a oprit în faza regional a competiţiei KO după ce a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Meciul FC Voluntari – FC Botoşani deschide noul sezon al Superligii. Etapa inaugurală se încheie cu Rapid – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Sezonul 2026/2027 al Superligii debutează vineri, 17 iulie, cu meciul dintre nou-promovata FC Voluntari şi FC Botoşani, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Mediaș: Aproximativ 100 de participanți sunt așteptați la Ziua Națională a Înotului
Municipiul Mediaș marchează Ziua Națională a Înotului printr-un eveniment dedicat sportului și mișcării, care va avea loc sâmbătă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Cristi Neguţ se întoarce acasă. TRIBUNA scria despre transferul la Chindia încă de acum trei săptămâni
Divizionara secundă Chindia a anunţat, în această seară, în social media, revenirea lui Cristi Neguţ. Mijlocaşul ofensiv, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Luca Stancu la FCSB? “Suntem aproape să semnăm”
Unul dintre cei mai buni jucători ai echipei sibiene în sezonul precedent, Luca Stancu, ar putea ajunge la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
„Sport fără bariere”, un nou proiect dedicat copiilor cu dizabilități, inclus în Agenda Comunității a Sibiului
Copiii cu sindrom Down și alte dizabilități din Sibiu vor avea acces, în această vară, la un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Cosmin Vâtcă, antrenor ACS Mediaş ”Băieţii au fost dornici să înceapă pregătirea”. Patru jucători au părăsit echipa
Cosmin Vâtcă a fost reconfirmat pe banca echipei din Mediaş, iar luni a condus primul antrenament de după...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Deşi n-o spun deschis, medieşenii ţintesc promovarea în Liga 2. Buzean: “După trei ani în Liga 3, să sperăm că al patrulea va fi cu noroc”
Divizionara “C” ACS Mediaş a reluat pregătirile în vederea sezonului 2026/27, al patrulea la acest nivel. După ce,...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.