Glasul Veronicăi Gârbu dă slavă în cer

Într-o frumoasă zi de mai, Domnul a chemat-o pe îndrăgita solistă Veronica Gârbu pentru a-L preamări împreună cu cetele îngerești în ceruri. Se desparte cu mare discreție de colegii din lumea muzicală și de cei apropiați ei. Cu adâncă mâhnire îi evocăm figura optimistă, luminoasă și personalitatea puternică, dar și cu o nespusă considerație pentru meritul de a fi contribuit la consolidarea comorilor muzicale și la sporirea averii spirituale a românilor.

Pe cât de strălucitoare i-a fost viața, începând cu anii tinereții când s-a afirmat ca o speranță a artei lirice în mediu artistic sibian și până la cariera de mezzo-soprană pe scena ”Operei Române” din capitală, din marile orașe ale țării și din străinătate, pe atât de retrasă și modestă a viețuit în ultimii ani în orașul natal, marcată de acel cult al discreției artistice și al măsurii în tot ceea ce împlinea.

S-a născut acum 72 de ani, la Sibiu, unde își petrece anii copilăriei și ai adolescenței într-o ambianță încărcată de sunetele muzicii, mai ales în preajma tatălui, arhim. Vasile Gârbu, diacon la Catredală, dăruit cu o voce rară de bas profund, Când își înălța rugile de mare fervoare sonoră, parcă răsuna glasul Tatălui cerese și vibrau zidurile sfântului lăcaș, iar pe noi ne purta spre ceruri.

Ca profesor de canto, el a descoperit talentul celor două fiice, Veronica și Domnica (la Opera din București, apoi la cea din Nurnberg), pe care l-a cultivat cu osârdie și perspicacitate. Le-a supravegheat și înarmat cu o pregătire temeinică, Veronica absolvind secția de pian, violoncel la Liceul de Artă ”Timotei Popovici” și cea de canto la ”Școala Populară de Artă”. Așa cum părinții ei, Vasile și Ana, originari din părțile Cernăuțului, au purtat în suflet cu nostalgie plaiurile natale din dulcea Bucovină, tot așa și Veronica nădăjduia mereu că se vor întoarce iar la vatra străbună.

Cu recunoștință își amintea de marii ei dascăli de la Conservatorul ”C.Porumbescu” din București, mai ales de Arta Florescu  (la care absolvă Facultatea de Canto), profesoară și cântăreața de prin rang care, cu mărinimie, a trimis o recomandare instituției ”Operei Române” pentru a fi primită în rândul acestui colectiv.

S-a dăruit cu multă pasiune misiunii de artist liric dornic a înnobila sufletul iubitorilor marii muzici și  le lărgi orizontul spiritual prin atâtea bijuterii sonore. An de an și-a adăugat noi roluri din literatura universală și românească, întruchipând o galerie de personaje îndrăgite de publicul meloman. Studia cu meticulozitate nu numai textele muzicale, ci medita îndelung asupra redării cât mai convingătoare a profilului afectiv și spiritual al eroului interpretat. Cu un clar discernământ stilistic va contura cunsocute figuri clasice cu limpezime, cu echilibru și sobrietate, dar mai ales pe cele romantice cu tumultul lor interior, devorate de înalte idealuri și pasiuni, dar și pe cei moderni torturați de angoase și tulburări sufletești.

Cu emoție ne reamintim de spectacolul momunental cu capodopera modernă universală – Oedip, a părintelui muzicii românești, George Enescu, unde a interpretat rolul Iocastei alături de partenerul ei, renumitul bariton David Ohanesian, care i-a apreciat mult glasul ei vibrant, născut, nu făcut, și talentul artistic, afirmând că ea ar trebui să strălucească pe marile scene lirice ale lumii. Montarea operei a fost inițiativa valorosului dirijor ieșean, Ion Baciu, discipol al prestigiosului muzician stabilit în străinătate, Constantin Silvestri. În același an, 1975, acest specatacol grandios a impresionat mult pe niște artiști japonezi, care l-au filmat, rămânând o mărturie vie a acestei importante împliniri artistice.   

Fiecare personaj întruchipat de Veronica Gârbu avea un chip aparte, specific unei anumite epocii istorice și spirituale, cu adecvate raporturi tensionale și emoționale între partenerii de pe parcursul acțiunii dramatice. Cu sensibilitate și cu inteligență crea expresii diferentiate cu o paleta timbrală variată, de la finețe la profund dramatism, de la lirism delicat la tușe comice pentru a creiona tulburătoare trăiri și înălțătoare idealuri ale personajelor. 

În afară de fructuoasa activitate interpretativă, s-a afirmat și pe tărâm pedagogic ca profesoară de canto (lied) la Conservatorul ”C.Porumbescu” și apoi la Sibiu, la ”Liceul de Artă”. Ne vorbea și despre recitalurile vocale, multe însoțindu-l și pe regretatul muzicolog Iosif  Sava, care a realizat un amplu ciclu despre ”Istoria operei”. În ultimii ani de viața se hotărâse să-și aștearnă pe hârtie amintirile, întru-un volum – ”O aripă frântă”, reînviind file de cronică din viața unui artist dăruit, cu timp și fără timp, artei muzicale.

Acum, când sufletul ei se înalță spre cerurile deschise până la sărbătoarea Înălțării Domnului, așezăm pe mormântul ei o modestă floare a recunoștinței pentru pasiunea acestei cântărețe de înaltă ținută artistică, care a ars ca o flacără spe altarul muzicii. 

                                          Melania Boțocan