Când umbli cu transportul în comun, spre deosebire de atunci când te afli la volan, ai şansa de a fi în mijlocul oamenilor şi de a le studia comportamentul. Studiindu-le comportamentul, îţi dai seama că lumea a evoluat faţă de vremurile de dinainte. Nu vorbim de trecerea de la taxatoare la self-pay ci de simpla şi foarte româneasca şi sibiana ghiolbăneală. Care şi ea a evoluat. Şi care, dincolo de aparenţe, nu are vârstă.
 
Două curse (sau una, dus-întors) într-o zi frumoasă de toamnă, cu indice periculos de patricule PM 2.5 în aer (dar noi primim ROalerte isterice despre puberi dispăruţi în alte judeţe). Oră de semi-vârf, adică nu e momentul nebuniei maxime în mijlocul de transport în comun.
Multă lume în vârstă, în picioare. Pe scaun, un ficior (sau altceva) indiferent la lume şi viaţă, stă la modul "numa stau" pe scaun, profund preocupat de ceea ce pe vremuri se numea bomboană Kojak. În vremurile alea urâte şi bă nostalgicilor, era IMPOSIBIL ca să nu se ridice, din proprie iniţiativă şi să cedeze locul cuiva mai în vârstă. Acum am evoluat, ni se rupe amarnic şi nu cedăm, că e al meu. Tot aşa, în aceeaşi perioadă odioasă în care nu găseai burgeri, colă sau bărbaţi cu bărbuţe şi gleznuţe călărind trotinete, lumea din jur ar fi reacţionat la situaţie, ridicându-l pe Nepăsătorilă de pe scaun şi oferind locul cui trebuie. Acum, am evoluat la apatie totală, oameni prezenţi doar fizic, că de urli la ei "Gata! Toată lumea jos! Băăă nu se-aude?" s-ar încolona supuşi şi ar coborî fără vreo împotrivire pentru că "acuma ciee să-i faaaci, dacă aşa trăbă?"

A, veţi spune că m-am ofticat că nu mi-a cedat mie locul şi de aia profit şi scriu că am unde. Nu mersi, eu stau oricum de regulă în picioare, aşa ies pozele cu "camera ascunsă" mai ca lumea. Dar hai să vedem şi reversul medaliei.

Acelaşi traseu, la o oră diferită. Mult mai înghesuit. Lângă mine, în spate, o tânără mamă cu un cărucior-landou şi un aspect fizic moderat nonconformist. Stă blocată pe culoar, blocându-i şi pe alţii. De ce? Pentru că locul special destinat cărucioarelor cu copii este ocupat de un ditamai "seniorul" aflat la volanul unui butoi gol din ăla de plastic pentru varză acră, de te întrebi apoi ce combinat petrochimic a produs moarea aia bio-eco "aşa cum ştiu io să o fac", la ce gust de gumă are. Evident că şi persoana în cauză era pocnită de indiferenţă,de zici că la toţi le mor acumulatorii de cum urcă în autobuz şi până la staţia de dinaintea celei de destinaţie.

În loc de final, vă spun că nimic nu se compară cu o cursă cu 15-le seara, spre Mall, alături de o brigadă de gimnaziali din ăia şmecheri cu alocaţie, şi care mi-au explicat, fizic şi indirect, de ce multe din curelele acelea de care te ţii când stai în picioare sunt rupte. Păi pentru că trag de ele, koae, de aia. A, eşti cumva ofensat că am porcos?  Atunci stai lângă ăştia, în autobuz, şi-ţi trece. În alte vremuri, publicul spectator îi cobora la prima, acum se face că nu îi vede. Că am evoluat.