Gargară rasistă cu apă de Tuşnad

Gargară rasistă cu apă de Tuşnad

Nu se poate să asculţi şi, apoi, să povesteşti basme în două limbi contra-fonice. Contra-facerea trecutului nu are fonetică ascunsă în politica vorbită: cine aude compromiterea din discursurile la indigo, când tocmai speram că Europa este apărată, prin difuzie apolitică şi ambalată într-o realitate nediscursivă? Nu există istorie complementară pentru "fonetiştii" rasiali, decât prin regimul fascist, ideologizat la Kremlin şi care a devenit (impus) tratamentul prin nazificarea unui popor distorsionat prin selectare, tot de la Kremlin.
Confundăm, pe graniţa reală dintre două limbi inconfundabile, fâşia de nisip dintre cuvintele nimănui, pe unde trece vorbirea clandestină. Este o confuzie, când asculţi şi povesteşti, în acelaşi timp. Este aroganţă, de prea mult acceptată, sub formă de coabitare prin demagogia unui individ speriat de sine, din moment ce este "sincer", precum o ofertă în contra-măsură, încercând să distorsioneze răbdarea Istoriei prin selectarea trecutului. 
Este inconfundabilă ţara unde mulţi vorbesc prin duplicitate. De fapt, nu ştim să demonstrăm (şi să acuzăm) duplicitatea selecţiei ideologice. Nu suntem nici ceea ce s-ar fi putut să ne fie selecţie naţională – şi, în acel moment, ne-a plesnit artera prin care curge apă de Tuşnad, de unde cetăţenii unguri stau la coadă. Coada începe de dincolo de pusta din parcarea Europei, unde s-a aciuit un duplicitar: rasist, prin inversiunea timpului, este inconfundabil "dialogul" prin distorsionarea cuvintelor dintr-un discurs care oferă spaime şi confuzii…
                                                  ***
Nu mă interesează premierul Ungariei decât în limitele confuziei şi structurii naţionalist-teritoriale şi demografice, în care se destrăbălează. Nu mă interesează ce dracu' visează, prin întoarcerea în pusta din domiciliul său naţionalist-revanşard. Aici, nu traducem şi nu numărăm bulele de apă, în funcţie de "setea" lui de gargară anti-europeană prin discursul despre regimul fascist, care a devenit, în aceeaşi frază, nazist! Nu există diferenţe "conceptuale" între Ungaria din Al Doilea Război şi până mai alaltăieri…
Nici pe Kelemen Hunor, cetăţean ungur la ocazii televizate şi român pe statul de plată al Parlamentului nu-l interesează dacă face parte din rasa umană. În schimb, s-a modificat cultura politică: consiliera pentru politicile de convergenţă socială, după 20 de ani de colaborare partinică şi guvernamentală, şi-a dat demisia, pentru că premierul ungar a "prezentat un text pur nazist, demn de Goebbels…"
Unei asemenea afirmaţii nu-i poţi supravieţui. Totul are un precedent, în care nici adevărul nu este o confuzie, dar nici inconfundabil, prin duplicitate. Dintr-un necaz, poţi să faci o selecţie. Între două demonstraţii, doar duplicitatea e reală. Ce ni s-a propus e o selecţie prin distorsionare…
Nu mă interesează "selecţia" limbilor dintr-o frază de compromis. Nu-mi pasă. E o confuzie şi nu mă interesează de ce se distorsionează trecutul. E o întâmplare în care am aflat că ce a trecut e doar încă o întâmplare. De această dată, e mai intimă decât "traducerea" basmelor din două limbi contra-fonice. Aşa ajungem să ne selectăm  poveştile, pe o singură limbă…
Nu ne pasă. De ce încercăm să demonstrăm că ne-ar interesa ceea ce ne-au "pasat" alţii? Dacă nu am exista, nici ei nu s-ar adăpa din fântâna noastră…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor -
08 august 2022 la 19:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.