Fostul Tribunal din Sibiu, "meniul" preferat de mafia imobiliară? Păcat că "duamna" cu balanţa este oarbă!

Ca să afli cu precizie de când a păţit fostul Tribunal Sibiu teribila ruşine care-i macină toate încheieturile, şubrezindu-l până la epuizare, cred că cel mai nimerit ar fi să-ntrebi un arheolog. Documentariştii sadea ori arhiviştii de ocazie s-ar putea să nu aibă la degetul ăl mic răspunsul, ci cel mult o unghie mai lungă pentru sărat cotlete. Clădirea monument istoric de pe Bulevardul Victoriei pare că s-a obişnuit cu gustul înfrângerii. Şi-a abandonat, resemnată, până şi protestele. Ani grei, i-au dat ocol Nepăsarea, Prostia, Ignoranţa, apoi a venit Inconştienţa, la braţ cu Ticăloşia, şi s-au purtat cu ea ca nişte răcani beţi năpustiţi la un chef de puştoaice.

Atrasă de mirosul ăsta reavăn de zaiafet, Durerea-n cur a dat buzna neinvitată, cum să rateze tocmai ea aşa ospăţ. 
Festinul îşi etalează rânjetele de muulţi ani. Vreo două decenii să toot fie de când autorităţile screm explicaţii, ologesc planuri, mimează implicări, moşesc motivări şi silabisesc soluţii, una mai ridicolă decât alta. În urmă cu 10-15 ani ani, scenariul părea unul imposibil. Cine ar fi crezut că fostul Tribunal va sfârşi lamentabil, doborât de arhitectura batjocurii şi de acoliţii ei?  

Cum să laşi tu, Ditamai Sibiul, un monument istoric să mi ţi-l tăvălească Nepăsarea? 
Cum poţi dormi tu noaptea, fostă Capitală Culturală, când ştii că ruina de pe Victoriei geme, de-i poţi auzi caznele în orice moment? Cum poţi tu, oraş cu stea-n frunte, piepţi bombaţi şi ifose-n creşteţi, să tolerezi aşa o mizerie la doi paşi de Piaţa Mare unde, de ani buni,  mormane de bani sunt tocate pentru tot soiul de evenimente? Unele faine, altele îndoielnice ori complet inutile. 
Cum poţi tu, Sibiule, să ai preşedinte cazat două mandate la Cotroceni şi să îngădui aşa ceva? Da, ştiu refrenul: n-are atribuţii, mingea nu e-n curtea lui, alţii ar trebui să tragă la poartă, dar uite că ratările au ajuns să ţină loc şi de centrări, şi de dat cu capul. Iar măsuri nu ia nimeni, nici măcar cu şublerul. Rămân la părerea că cel mai puternic om din stat poate să mişte lucrurile, dacă vrea. Şi dacă există un dram de interes, jenă, spuneţi-i cum vreţi. Păi, dac-ar fi a şaptea, credeţi că ruina n-ar simţi subit un damf de primenire? 
 Cum poţi tu, Sibiul, să ai miniştri, o liotă-ntreagă, şi să nu fie niciunul în stare să mişte un deget pentru ca epava de pe Victoriei să-şi recapete strălucirea de altădată? Turcan, Trif, Ariton n-or fi călărit funcţii suficiente de robuste încât să zgândăre Indiferenţa care guvernează soarta fostului tribunal? 

Bineînţeles că zvonurile 
survolează zona şi amuşină, atotştiutoare, prognoze, unele aprige ca nişte prorociri. Era să scriu nenorociri. Aşa cum şi pe Şaguna nişte băieţi cum altfel decât deştepţi aşteaptă prăbuşirea gratuită a unor clădiri pentru a ridica apoi hoteluri de soi, şi aici, pe Victoriei, planurile par să fie similare. Ploaia, infiltraţiile, diferenţele termice sunt mult mai eficiente decât o armată de buldozere. Şi nici nu costă. Ploaia, infiltraţiile şi diferenţele termice consumă timp, nu carburanţi, resurse  ori salarii. Dă-l naibii de monument, doar mai avem destule, fix ăsta ne trebuie nouă? Să cadă, că o mândreţe de hotel abia aşteaptă să defileze cu toate stelele înfipte-n creştet. Deocamdată există doar pe hârtie şi-n imaginaţia unor arhitecţi care ştiu cu ce se mănâncă mafia imobiliară. Şi ce-i place ei la desert când soseşte roaba cu şampanie şi artificii. Gureşii fără leac se jură că de-acolo, din imaginaţia unor arhitecţi, ar fi coborât deja şi tocmai mobilează nişte harduri în care schiţe proaspete îşi freacă palmele de nerăbdare. 

Până atunci, e greu 
să nu remarci că fostul Tribunal e, până la urmă, ilustrarea perfectă a Justiţiei de la noi. Vrăjelile ălea cu balanţa ori cu duamna legată la ochi, oarba, par nişte scorneli jenante. Poate că cineva, nu spui cine, a observat că epava de pe Victoriei se potriveşte mănuşă Justiţiei care ne-a obişnuit să fie mumă pentru atâţia  infractori. Infractori pe care potera-i mai prinde, iar magistraţii îi lasă pe drumuri. Sau îi trimit direct acasă. Nu asta vedem zilnic, fie că vorbim de traficanţi de droguri, violatori sau derbedei de maidan? 
Armatele de agenţii şi tăietorii de frunză, deghizaţi în simbriaşi ai statului, înghit, lunar, sume colosale. Fără a mai socoti pensiile speciale, de serviciu sau mai ştiu eu cum le-o fi zicând mormanelor pe care şmecherii statului le încasează cu elan. Dacă le  punem în balanţă cu renovarea clădirii de pe Victoriei, balanţa ştim cu toţii în ce parte s-ar înclina. De la o poştă se vede. Păcat că duamna cu balanţa este oarbă. 
Ce ne rămâne şi nu costă e eterna speranţă. Speranţa că, într-o bună zi, ruina de pe Victoriei va zări şi ea luminiţa de la capăt de tunel. Şi că luminiţa aia se va încăpăţâna să-i facă ţăndări întunericul care-i roade măruntaiele cu înverşunarea unei boli fără de leac. 

foto: Răzvan NEGRU