Fost șef al Secției de chirurgie generală, dr. Dumitru Popa, a încetat din viață

Fost șef al Secției de chirurgie generală, dr. Dumitru Popa, a încetat din viață

Spitalul Militar din Sibiu a anunțat trecerea la cele veșnice a colonelului (rtr.) dr. Dumitru Popa, medic primar chirurgie generală, personalitate care a activat ani la rând în cadrul unității medicale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit reprezentanților spitalului, acesta a ocupat funcția de șef al Secției de chirurgie generală în perioada 1990 – 1998, contribuind la dezvoltarea activității medicale și la formarea unor generații de medici.

Dr. Dumitru Popa avea competențe și în obstetrică-ginecologie și a fost recunoscut pentru activitatea sa în domeniul chirurgiei, desfășurată atât în mediul militar, cât și în sistemul medical local.

Reprezentanții spitalului și-au exprimat regretul față de dispariția sa și au transmis condoleanțe familiei îndoliate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
30 aprilie 2026 la 09:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 minute
VIDEO | Unul dintre tunelurile de pe A1 Sibiu–Pitești a fost forat integral. Lucrările continuă la Balota și Robești
Lucrările la tunelurile Balota și Robești, de pe Secțiunea 2 a autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, avansează. La Robești, excavarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 minute
SĂLIȘTE: Comemorarea soldaților români căzuți în Bătălia de la Cacova – Fântânele 1916
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 27 minute
Cum arată o casă de aproape un milion de euro de pe Valea Sadului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 34 minute
Drumarii sibieni intervin pe mai multe drumuri județene. Unde se fac lucrări în această săptămână
Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă în această săptămână lucrările de întreținere și reparații pe drumurile județene, în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 49 minute
ADVERTORIAL: Level Up, ediția a III-a: Tineretul Social Democrat Sibiu pune administrația publică în centrul dialogului
Sibiu, 29 septembrie 2026 – Tineretul Social Democrat Sibiu continuă proiectul „Level Up”, dedicat educației, dezvoltării și implicării...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Ajungem MARI caută 40 de voluntari în Sibiu pentru copiii instituționalizați
Sunt ultimele zile de înscrieri în programul de voluntariat Ajungem MARI. Organizația caută 40 de voluntari care să...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Sibiul caută soluții pentru copiii care se pierd între școală, familie și sistem
Un caz fictiv, folosit într-un exercițiu de lucru, a arătat cât de ușor se poate pierde un copil...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Aproape 700 de tineri au participat la Ziua Tinerilor din mediul rural, la Rășinari
Aproximativ 700 de tineri au participat la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Tinerilor din mediul rural”,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Recomandarea săptămânii | Gabriel Hasmațuchi: „Romanul adolescentului miop”
Poet, eseist și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Gabriel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Ce semne pot indica o problemă hormonală. Recomandările unui specialist de la Endocrinologie, SCJU Sibiu
Afecțiunile tiroidiene, tulburările metabolice, problemele hormonale și reproductive și bolile osoase se numără printre cele mai frecvente probleme...
Actualitate
• 4 min de citit
Constructorii și statul, față în față după PNRR. De la „miracolul” banilor salvați la nota de plată a industriei și miza unui plan de țară
Sectorul construcțiilor s-a așezat, la Sibiu, față în față cu autoritățile centrale și locale pentru a trage linie...
Actualitate
• 10 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.