Finanțare europeană pentru Guşterland şi modernizarea Căii Şurii Mari

Finanțare europeană pentru Guşterland şi modernizarea Căii Şurii Mari

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a anunțat Primăria Municipiului Sibiu că alte două dintre proiectele depuse în cadrul Programului Regiunea Centru, unul pentru amenajarea Gușterland și celălalt pentru extinderea și modernizarea Căii Șurii Mari, au fost aprobate spre finanțare din fonduri europene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Am obținut finanțare europeană nerambursabilă în valoare de aproape 130 de milioane de lei, adică aproximativ 26 de milioane de euro pentru 2 proiecte importante pentru oraș. Extinderea și modernizarea Căii Șurii Mari va atenua aglomerația și va îmbunătăți mobilitatea la intrarea și ieșirea din oraș spre și dinspre Mediaș. Săptămâna aceasta am semnat și contractul de proiectare și execuție a acestor lucrări. Al doilea proiect, amenajarea Complexului pentru ecoturism și agrement Gușterland, este o investiție pentru timp liber și turism, încă un pas în creșterea calității locuirii în oraș. Aici lucrările sunt deja în curs, iar zona prinde tot mai mult contur.”,a declarat Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Proiectul "Amenajarea unei zone de agrement și ecoturism pe dealurile Gușteriței" (Gușterland) are o valoare totală de peste 103 milioane de lei, din care aproape 95 de milioane vor fi asigurați din finanțarea europeană obținută, iar restul de 8 milioane din bugetul local, fiind cheltuieli neeligibile și contribuția proprie a Municipiului.

La "Guşterland" lucrările sunt în curs, ele fiind executate de firma CON-A. Din iulie 2024 și până în prezent, s-a lucrat la amenajarea zonei de parcare și a drumului de mentenanță, la construcția clădirii multifuncționale, amenajarea garajului pentru sănii, crearea traseului pentru biciclete și a celui pietonal și la instalarea sistemului de iluminat public în mai multe arii ale Complexului. De asemenea, s-a lucrat la traseul pentru sania de vară și la pârtia pentru schi și tubing. În cazul turnului de aventură, aici s-au turnat fundațiile iar structura acestuia este aproape finalizată.

Extinderea și modernizarea Căii Șurii Mari este un proiect în valoare totală de 41,37 milioane de lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă este de 34,83 milioane, iar 6,53 milioane lei vor fi alocate din bugetul local, reprezentând cheltuieli neeligibile și contribuția proprie a Municipiului. Asocierea Geiger Transilvania SRL & GG Tehnic Proiect SRL va realiza proiectul tehnic și va executa lucrările propriu-zise.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
24 martie 2025 la 13:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 21 ore
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.