FILE DE CALENDAR: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ, A XVII-A A ANULUI 2022

FILE DE CALENDAR: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ, A XVII-A A ANULUI 2022

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cuvântul părintelui Arsenie: ,,Învierea dezleagă trupul desăvârşit de moarte şi de necredinţă. Moartea şi Învierea împlinesc în privinţa conştiinţei şi a izbăvirii de rău, ceea ce nu pot împlini nici cele mai impresionante nevoinţe ale sfinţeniei. Până ce nu trecem prin porţile acestea, cunoştinţa noastră este numai frântură".

Lumina dumnezeiască energie şi lucrare necreată, după Sfântul Grigorie Palama. Anul acesta dacă privim calendarul nostru ortodox este dedicat şi Luminii, aşa cum a trăit-o şi a promovat-o Grigorie Palama (1296-1359). Despre viaţa lui am mai scris, dar amintim că a doua Duminică a Postului Mare îi este dedicată. A dus lupte pe plan teologic cu Varlaam, Achindim şi Nicefor Gregora, teologi care stăteau sub influenţa scolasticii din apus, promovată în Biserica Romano-Catolică de Toma de Aquino (1215-1274), precum şi participarea activă la viaţa călugărilor isihaşti-care trăiau în asceză şi rosteau rugăciunea: ,,Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul", numită rugăciunea inimii sau rugăciunea minţii, trăitor şi el şi văzător al sfintei lumini nemateriale aşa cum este lumina care se coboară în ziua Învierii pe Sfântul Mormânt din Ierusalim, Grigorie a fost şi arestat petrecând 4 ani în temniţă din porunca patriarhului  din Constan­tinopol. Dar după eliberare la venirea noului patriarh a ajuns arhiepiscopul Tesalonicului. Abia intrat în Tesalonic este prins şi dus rob de arabii mahomedani care cuceriseră oraşul. A stat un an în robie, dar a fost eliberat după ce un nobil bulgar a plătit banii de răs­cumpărare. Revine la Tesalonic unde trăieşte în sfinţenie până la moarte. Controversa pe tema luminii divine, lumina ca energie distinctă dar neseparată de natura dumnezeirii a
trăit-o, a simţit-o şi a văzut-o acest mare sfânt al ortodoxiei. Dialogurile lui cu Varlaam, Achindim şi Nicefor Gregora sunt scrise ca tratate teologice despre Lumina Dumne­zeiască sau Sfânta Lumină.

Pe acest motiv că Grigorie Palama i-a combătut pe susţinătorii teologiei scolastice, care acuzau pe ortodocşi că nu văd o lumină adevărată care nu există legată de fiinţa lui Dumnezeu, şi dacă ar exista este un dar sau har creat, Apusenii l-au declarat în Biserica lor catolică, inamicul numărul 1 sau persona non grata. Era interzis şi să se vorbească despre Palama şi să fie publicate Tratatele despre Sfânta Lumină. Abia de la editarea Filocaliei în limba greacă, de sfântul Nicodim Aghioritul ( Aghios Oros – Sfântul munte Athos), la 1782 în Veneţia i s-au tipărit scrierile. Apoi a fost editat în binecunoscuta colecţie a scrierilor patristice, Patrologia Graeca de către abatele romano-catolic Jacques Paul Migne la Paris începând cu anul 1857.

Primul care a tradus din scrierile lui Grigorie Palama în româneşte a fost părintele Dumitru Stăniloaie. La Sibiu a tipărit cartea ,, Viaţa şi scrierile Sfântului Grigorie Palama" în anul 1938. Mai târziu a mai tradus alte tratate palamite şi le-a tipărit în Filocalia, volumul 7.

Mai nou tot în Sibiu, părintele profesor arhi­diacon Dr. Ioan I. Ică jr. a tradus şi tipărit alte scrieri ale Sfântului Grigorie Palama precum şi documentele despre canonizarea lui.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Redăm esenţa teologiei palamite despre sfânta lumină în câteva cuvinte. El spune: ,, trei lucruri sunt în Dumnezeu: fiinţa, lucrarea şi hipostasurile dumnezeieşti ale Treimii ,, apoi spune că Lumina pe care o văd şi o trăiesc prin rugăciune şi asceză, în principal călugării, este lumina ca energie şi lucrare distinctă dar  nedespărţită de natura dumnezeiască a Sfintei Treimi. De această lumină care este pururea fiitoare şi făcătoare de bine s-au împărtăşit prima dată toţi îngerii, precum învăţa marele şi sfântul Dionisie şi Areopagitul precum şi sfântul Maxim mărturisitorul. Deci prima lumină care vine ca energie şi lucrare este primită atât de îngeri, care o şi comunică între ei dar poate fi primită şi de oamenii care sunt botezaţi în har şi adevăr şi trăiesc în Biserică. Este o linie continuă plină de har şi de adevăr şi de lumină dumnezeiască în care se scaldă  şi lucrează mai întâi îngerii, apoi creştinii bote­zaţi. Grigorie Palama citează şi interpretează textele lui Dionisie Areopagitul (unii ii spun Pseudo Dionisie, în special cercetătorii apuseni şi susţin că a trăit după anul 485; Părintele Stăniloaie care a tradus scrierile lui Dionisie crede că a trăit cu mult înainte ) care în scrierea ,, Despre Ierarhia Cerească", concepe şi prezintă pentru prima dată în Istoria Patristică, Teologia Luminii. Dionisie spunea că lucrarea de îndumnezeire – Theotis este comună îngerilor şi oamenilor şi se face în trei direcţii sau stări: curăţirea, luminarea şi desăvârşirea. Îngerii întrec pe oameni prin harul şi strălucirea luminii şi prin unirea cu Dumnezeu, de aceea puterile înţelegătoare şi duhurile slujitoare sunt luminile cele de a doua, ca lumini de al doilea rang şi răsfrângeri ale primei lumini. Îngerul este cea dintâi fire luminoasă după lumina cea dintâi care este Hristos. El este lumina a 2-a. Ingerii se mişcă în cerc şi îşi comunică lumina unindu-se cu razele fără de început şi fără de sfârşit ale frumosului şi binelui – aşa afirmă Grigorie Palama citând pe Dionisie Areopagitul.

Iată teologia care ne explică  de ce la mormântul gol după Învierea lui Iisus, femeile mironosiţe au văzut îngerii străluminaţi, plini de lumină. Acea lumină era lumina izvorâtă din persoana lui Iisus cel Înviat, lumina care i-a orbit pe soldaţii ce străjuiau mormântul. Era lumina Învierii dar şi lumina de la Schimbarea la Faţă de pe muntele Tabor, când apostolii Petru, Iacob şi Ioan au văzut-o şi s-au minunat, crezând că Hristos este Dumnezeu. Dar este şi a doua lumină pe care o au îngerii şi despre care am vorbit mai sus.

Cu bucurie am mulţumit Domnului Hristos că a trimis la Ierusalim şi în acest an Lumina Dumnezeiască din cer pe mormântul sfânt. Este o lumină care în primele minute nu arde dar luminează, prin aceasta dovedindu-se că este imaterială dar devine materială şi arde mai târziu. Am văzut deşi prin ecranul televizorului această mare minune de la Ierusalim. Să ne bucurăm toţi de Lumina Învierii lui Hristos.

Preot Streza Nicolae

 

27 aprilie 2022 la 17:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 29 minute
Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu
Ricky Dandel a devenit oficial Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de primarul Astrid...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 15 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Biblioteca ASTRA va putea păstra jumătate din banii obținuți din chirii. Ce schimbare a făcut Consiliul Județean Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va putea păstra 50% din veniturile obținute din închirierea spațiilor pe care le are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Spitalul Județean Sibiu caută bani de avocat pentru un dosar penal deschis de polițiștii de la Economic. Ce verifică anchetatorii
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu vrea să angajeze servicii juridice specializate în drept penal pentru a fi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.