Fără permis la volan. Sau cu alcool

IPJ Sibiu informează că, la data de 23 ianuarie, în jurul orei 21, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus, pe strada Abatorului din Sibiu, de către un sibian în vârstă de 54 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșiri infracțiunii de conducere fără permis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Chiar de Ziua Unirii, pe 24 ianuarie, în jurul orei 1 AM, tot în Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Andrei Șaguna de către un localnic în vârstă de 44 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot pe 24 ianuarie, în jurul orei 7.30, în Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un medieșean în vârstă de 44 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

26 ianuarie 2024 la 09:12

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 29 minute
Elevii sibieni, premiați la Olimpiadele Naționale de Tehnologia Informației și Inteligență Artificială
Elevii din județul Sibiu au obținut rezultate remarcabile la două dintre cele mai importante competiții naționale din domeniul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 57 minute
Un bărbat din Cisnădie, tăiat pe față cu un obiect asemănător unei săbii
Luni în jurul orei 11, un bărbat din Cisnădie a fost tăiat pe față cu un obiect asemănător...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Foto/ Video: Controale pe A1 Sebeș–Sibiu: Șoferi amendați, certificate reținute și viteză record de 170 km/h
Sute de vehicule au fost trase pe dreapta pentru controale în parcarea Rompetrol de pe Autostrada A1, pe...
Actualitate
2 min de citit
acum 19 ore
Sibienii n-au cucerit Cupa, dar suporterii lor au cucerit Aradul. Imaginile și rândurile care vor rămâne mărturie peste timp pentru viitorii fani…
Dacă, în urmă cu 8 ani, prezența fanilor lui Hermannstadt a fost mai timidă, pe ”Arena Națională”, la...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Muzeul ASTRA găzduiește un nou atelier de restaurare și pictură pe lemn
Muzeul ASTRA organizează în perioada 19-23 mai, „Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare pictură pe lemn - Ediția a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
O minoră de 14 ani din Arpașu de Sus a dispărut de acasă. Dacă ați văzut-o sunați la 112
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă fără a se...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Alegerile prezidențiale s-au desfășurat fără incidente în județul Sibiu
Alegerile prezidențiale s-au desfășurat în condiții normale în județul Sibiu. Potrivit informațiilor oferite de IPJ, nu au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 22 ore
Un demers în premieră națională: Consiliul Județean Sibiu și Programul ROMACT au organizat un atelier dedicat colectării și utilizării datelor despre comunitățile vulnerabile
Pe 15 mai 2025, Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Programul ROMACT (inițiativă comună a Consiliului Europei și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Smaraldul și malachitul, pietrele lunii mai, se văd la Biblioteca ASTRA
Sibienii sunt așteptați miercuri, 21 mai,  ora 17:00, la Compartimentul de Arte situat în Corpul B, etajul 2...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Premieră în Sibiu: cuptoare solare, după tehnologie aerospațială
Cei veniți să se bucure de „Noaptea Muzeelor” în Pădurea Dumbrava, la „Astra”, au avut ocazia să vadă...
Eveniment
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Crucea Roșie Sibiu și AFT, parteneri într-un exercițiu militar
Crucea Roșie Filiala Sibiu este invitata Academiei Forțelor Tereste „Nicolae Bălcescu” pentru a-i ajuta pe studenți în cadrul...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Stop vot în județul Sibiu! Nicușor Dan – 58,55%! Simion – 41,45%!
(ACTUALIZARE 23:56) S-a terminat numărătoarea în județul Sibiu. Cum era de așteptat, Nicușor Dan a câștigat fără drept de...
Eveniment
2 min de citit