Facilități fiscale importante oferite restanțierilor la plata obligațiilor către bugetul orașului Avrig

Contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, care, la 31 august 2024, aveau obligații restante către bugetul local al orașului Avrig, își vor putea achita datoriile fără a mai fi nevoiți să plătească majorările pentru neplata la termen și/sau penalitățile aferente. Condiția obligatorie pentru a putea beneficia de această importantă facilitate fiscală este plata în totalitate a datoriei restante.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acordarea acestei facilități se aplică tuturor categoriilor de contribuabili, indiferent de vechimea datoriei, iar măsura este în vigoare până la data de 25 noiembrie, inclusiv.

Consiliul Local al orașului Avrig a adoptat recent hotărârea prin care a aprobat acordarea unor facilități fiscale în conformitate cu prevederile OUG nr. 107/6 septembrie 2024 și aprobarea procedurii de acordare a acestora.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform documentației prezentată în cadrul ședinței ordinare a legislativului avrigean, aplicarea acestei înlesniri are ca obiectiv și scop atragerea de venituri la bugetul local, prevenirea acumulării de noi datorii, reducerea creanțelor restante, creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor locale, respectiv creștea veniturilor la bugetul local.

Contribuabilii la bugetul local al orașului Avrig care doresc să beneficieze de această facilitate fiscală trebuie să depună la Primăria Avrig o cerere de anulare a accesoriilor și să-și achite suma restantă până cel târziu la data de 25 noiembrie 2024.

Obligațiile bugetare principale pentru care se aplică scutirea la plată a accesoriilor, includ și amenzile restante la 31 august 2024.

Autor
02 octombrie 2024 la 09:52
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
acum 2 ore
“Ora părinţilor” în trafic, faza pe Andrei Şaguna
Ar trebui organizat zilnic un eveniment din acesta umanitar-pedagogic între anumite ore ale dimineţii şi amiezii, pentru ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 ore
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Consiliul Județean Sibiu sprijină raioanele din Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană
Administrația județeană continuă să susțină în mod activ parcursul european al Republicii Moldova, prin dezvoltarea de proiecte concrete...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Străzile Lupeni și Rovinari primesc o nouă înfățișare, la Mediaș
Procesul de modernizare a cartierului Vitrometan din Mediaș este în plină desfășurare, două dintre străzile din această zonă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
„Fără Filtru” – un spectacol social, cu și despre adolescenți, la Casa de Cultură Avrig
”Fără Filtru”, spectacolul câștigător al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, va fi prezentat...
Actualitate
2 min de citit