Expoziţia "Sunny Day at Hanging Rock" la Muzeul de Artă Contemporană

Muzeul Naţional Brukenthal anunţă organizarea expoziţiei "Sunny Day at Hanging Rock", a artistului Dan Voinea, la Muzeul de Artă Contemporană, în perioada 19 octombrie – 26 noiembrie. Curatorii expoziţiei sunt Valentin Trifescu şi Raluca Cobuz, iar vernisajul acesteia va avea loc pe 19 octombrie 2023, la ora 14. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Ciclul de picturi intitulat Sunny Day at Hanging Rock face trimitere în mod explicit la cartea scriitoarei australiene Joan Lindsay, Picnic at Hanging Rock, care a fost ecranizată până în prezent de două ori. Intriga romanului este dată de dispariţia inexplicabilă a trei fete, care au participat la un picnic organizat de institutoarea lor, în anii 1900. Cele unsprezece pânze semnate de Dan Voinea, realizate în tehnica ulei pe pânză, reiau tema picnicului, dar o transpun cândva în anii ’60-’80 ai secolului trecut. Aceeași metodă de travestire în haine contemporane a unor teme (stră)vechi a fost aplicată şi de Pier Paolo Pasolini, la începutul filmului său Oedip rege. Picturile lui Dan Voinea sunt asemenea unor instantanee fotografice care surprind membrii unei familii în momentele de loisir", spun curatorii expoziţiei.

16 octombrie 2023 la 20:30
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Despre viața și opera lui Cioran, timp de trei zile, la Rășinari
La sfârșitul acestei luni, în perioada 30 mai – 1 iunie se va desfășura Colocviul Internațional „Emil Cioran”...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
LEGĂTURA DINTRE SIBIU ȘI SORA LUI HITLER. O ISTORIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ
Deși nu este numele cel mai vehiculat în scrierile care leagă Sibiul de vârful nazismului, Erwin Jekelius este...
Cultură
4 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Virtuțile Cardinalului Iuliu Hossu, dincolo de granițele religiei, la Biblioteca ASTRA
Printre manifestările dedicate acestui, includem și simpozionul organizat de Asociațiunea ASTRA-Despărțământul Sibiu și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în...
Cultură
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
O fotografie, o provocare: ce titlu i s-ar potrivi?
Am primit pe adresa redacției o fotografie înfățișând un bărbat așezat pe o bancă, alături de câinele său,...
Cultură
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
„Bătălia Cărților” – pentru medieșenii pasionați de lectură
O competiție aparte, dedicată celor ce sunt pasionați de beletristică și care dețin o fișă de înregistrare la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Muzeul Satului Tălmăcel a împlinit un sfert de secol
În urmă cu mai bine de 25 de ani, tânăra creatoare populară Mariana Iulia Filimon (fostă Rotaru) a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 4 zile
Corurile au răsunat la Biertan, pe frig și ploaie
 În ciuda condițiilor meteo neprielnice, în una din zilele cele mai reci și ploioase consemnate în ultima decadă...
Cultură
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
Sindicaliștii de la Filarmonică au mai pierdut un proces
„SAIFS pierde procese pe bandă rulantă și continuă să disprețuiască hotărârile judecătorești”, anunță reprezentații Filarmonicii de Stat Sibiu. „Victorie...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Obiectivele din Mediaș au atras peste 1.000 de vizitatori în „Noaptea Muzeelor”
Instituțiile muzeale din municipiul Mediaș au participat și în acest an la programul „Noaptea Muzeelor”. Muzeul Municipal Mediaș,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ATUNCI și ACUM: Viaductul din Vasile Aaron
Viaductul din Vasile Aaron e unul dintre punctele cele mai cunoscute de la marginea orașului. O fotografie realizată...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Premiera la TNRS: „Iona” de Marin Sorescu, interpretată de un actor japonez, în rol principal
Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu aduce în prim-plan o reinterpretare a piesei de teatru „Iona” de Marin...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
„La izvorul dorului” – tezaurul folcloric din Tălmăcel
Sâmbăta trecută, Tălmăcelul, frumosul sat al Mărginimii Sibiului, a fost gazdă bună pentru cea de-a XVIII-a ediție a...
Actualitate
2 min de citit