"Există şi alte bucurii decât aceea de a-ţi strangula duşmanul"

* Deşi s-a cam lenevit la scris, când o face, o zice bi­ ne Andrei Pleşu: "Meschinăria unghiului de vedere, bălăcăreala la preţuri mici, agitaţia noroioasă a multor politicieni şi gazetari sar în ochi/.. ./Există şi alte bucurii decât aceea de a-ţi strangula duşmanul. Există şi alte plăceri decât aceea de a răni, de a calomnia, de a câştiga la şepticul electoral. "Se vede că are mintea odihnită! * Românii care nu cunosc o limbă de circula­ ţie internaţională, în speţă engleza, se simt jenaţi când pleacă din ţară. O tâmpenie, fiindcă limba română e frumoasă şi melodioasă. Prin Occident, nici că le pasă francezilor de nemţi, nemţilor de englezi, italienilor de francezi etc. Dacă eşti la ei în gară, obligatoriu să le vorbeşti în limba lor. E şi asta o formă de mândrie naţională, pe care, din păcate, noi am cam pierdut-o. * În Calendarul Claponului din 1878, I. L. Caragiale scrie, despre mersul Războiului de Independenţă, în stilul său personal: "Vapoarele turceşti umblă pe apă şi când nu umblă…stau pe loc, iar oastea rusească stă pe uscat şi când nu stă…umblă. Aceasta produce senzaţie în toa­ tă lumea europeană, care a ajuns de nu mai are poftă de mâncare, pentru că nu mai are ce mânca. Criză mare '"Une­ ori mă întreb: oare de ce Eminescu n-a dat cuvenita atenţie acestui important eveniment din viaţa ţării? Doar fiindcă erau liberalii la putere, el fiind în solda con­ servatorilor, în opoziţie? *Psihologii de la High Research Institute din California, după îndelungi cercetări, au descoperit că "iubirea de o viaţă denotă complicaţii patologice: obsesii, delir în lumea virtuală, psihoză, in­ stabilitate emoţională". Tot ei demonstrează "ştiinţific" că dragostea adevărată nu durează mai mult de doi ani, după care intervine rutina sau divorţul. Probabil că inşii de la respectivul institut încearcă să justifice rata mare a divorţurilor din Statele Unite. La noi alte­ le sunt cauzele, dar îi las pe "specialişti" să vă spună, cazul meu fiind strict particular şi imposibil de ge­ neralizat. * La un sondaj efectuat în Franţa, oamenii au fost îndemnaţi să răspundă la câteva întrebări. Iată concluziile: 77 la sută au spus că îi deranjează cei ca­ re se vaită tot timpul, 42 la sută sunt deranjaţi de fe­ meile care nu spun nimic în timpul actului sexual, pe 63 la sută îi deranjază aroganţa personalului din restaurante, pe 76 la sută îi enervează femeile care beau, 52 la sută sunt agasaţi de publicitatea tv…S-ar putea să am ceva sânge galic, fiindcă duc în mine cam acele­ aşi nemulţumiri. * Nu ştiu de-i banc sau realitate, dar se povesteşte că în biroul unuia dintre membrii clanu­ lui iudeo-germano-american, Rotschild Mayer, a intrat nobilul din familia Thurm und Taxis. Mayer, fără să-şi ridice ochii de pe dosarele pe care le studia, i-a spus să-şi ia un scaun şi să aştepte. "Poate n-aţi auzit, dom­ nule, sunt prinţul de Thurm und Taxis!" La care Rotschild i-a răspuns: "Atunci, luaţi-vă două scaune!" Bogăţia şi impertinenţa sunt surori bune. * Un cititor asiduu mi-a făcut un fel de compliment: "Sunteţi mai tot timpul nemulţumit de ce vedeţi în jur. Aţi început să semănaţi cu femeile ajunse la vârsta critică: invidioa­ se şi refulate. "Ce nu ştie insul e că femeile nu ajung niciodată la "vârsta critică", având grijă să se menţină la suprafaţă până mor. În ce mă priveşte, are dreptate, de aceea, uneori, regret că nu-s femeie!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
18 iunie 2023 la 20:32
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 6 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit