Evenimentul monden al anului va fi găzduit de Palatul Brukenthal Avrig, – Cătălin Botezatu își lansează colecția EPOCH –

Evenimentul monden al anului va fi găzduit de Palatul Brukenthal Avrig, – Cătălin Botezatu își lansează colecția EPOCH –

În zilele acestui sfârșit de săptămână, județul Sibiu redevine un reper principal al modei vestimentare românești și internaționale, prin găzduirea celei de-a treia ediții a Finest Fashion Fest.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Palatul Brukenthal Avrig și pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății – Sibiu, vor fi prezenți importanți creatori din domeniul modei, cunoscute modele, precum și oameni de cultură, artă sau din alte domenii de activitate, pentru a participa la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate modei ce se organizează la noi în țară, ce propune spectacole în care se va putea percepe foarte ușor combinația și armonia perfectă între istorie, cultură și artă.

Vineri, 11 august, Finest Fashion Fest va debuta la frumosul și cochetul complex baroc Palatul Brukenthal Avrig, locație preferată de mari designeri din lumea modei pentru prezentarea propriilor colecții. Acesta va fi primul eveniment de anvergură internațională organizat după primirea restaurantului din cadrul domeniului în rețeaua Historic Cafes Routes, una dintre rutele culturale recunoscute oficial de Consiliul Europei.

Cătălin Botezatu este cel mai important creator de modă din România ce va fi prezent la ediția din acest an a festivalului. Spre deosebire de precedentele prezentări desfășurate la Milano, New York sau în alte orașe emblematice pentru lumea modei, celebrul designer a ales Palatul Brukenthal Avrig pentru lansarea noii sale colecții, EPOCH, astfel că evenimentul de la Avrig capătă valențe deosebit de importante.

Pentru găzduirea importantului festival de modă, la fosta Reședință de Vară a baronului Samuel von Brukenthal s-au efectuat pregătiri importante, terasele din preajma maiestuoaselor scări și fântânii arteziene ale Grădinii Franceze, dar și alte locuri ce pot oferi vizibilitate spre podiumul de prezentare, urmând a găzdui „lounge-uri” destinate oaspeților importanți ai evenimentului. 

Cu acest prilej, pasionații designului vestimentar și ai gastronomiei de cea mai înaltă clasă, pot participa la cina olfactivă, o experiență senzorială cu adevărat specială, în cadrul căreia preparatele gourmet vor fi combinate cu ingrediente prețioase utilizate în parfumeria de lux.

De asemenea, Corabia Piraților, summer beach barul complexului, va fi pregătit special pentru a putea fi gazda petrecerii de după festival. Pe ritmuri muzicale de vară, oaspeții vor putea petrece până târziu în noapte, alături de binecunoscuți creatori de modă și modelele participante.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Palatul Brukenthal Avrig, participarea la prezentările din cadrul Finest Fashion Fest este cu intrare liberă, dar oaspeții ce doresc rezervare la cina olfactivă și/sau After Party – Corabia Piraților trebuie să-și achiziționeze bilet de acces, disponibil pe site-ul eventim.ro

Informații suplimentare se pot obține la Palatul Brukenthal Avrig, apelând numărul de telefon 0726234417, sau prin e-mail, la adresa [email protected].

07 august 2023 la 14:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 18 ore
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.