Emil Siegerus (1854-1947) sau iubirea de frumos

Cu ceva timp în urmă, prietenul Nani (N.I.Dobra) amintea în paginile „Tribunei” de Emil Siegerus. Nu bănuia la acea dată, nu avea de unde să știe de intenția mea, că exact în ziua nașterii celebrului etnograf și gazetar (19 februarie 1854, deci acum 170 de ani) urma să ofer cititorilor publicației sibiene o succintă biografie a pasionatului cercetător. În cele aproape două decenii de viață ca muzeograf la Muzeul Brukenthal am luat contact mai întâi cu numele, apoi cu activitatea acestui entuziast și experimentat colecționar. În acest sens, stau dovadă scrierile din domeniul etnografiei săsești și cele de istorie locală.

Vom prezenta câteva date ale biografiei acestuia fără pretenția de exhaustivitate. Pentru doritorii de amănunte sugerez lectura volumului realizat de Erna Bedeus intitulat Emil Siegerus. Sein Leben und Werk, București, Editura ESPLA, 1958, 155 p. (sursa noastră principală de informații, alături de cele oferite de Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc, vol. V, Suceava , 2021, p. 68-69).

S-a născut în familia Andreas Karl Siegerus (1812-1868), decedat timpuriu în urma unui infarct, și al soției Julie Elisabeth Sigerus von Hochmeister (1820-1902) descendentă (fiică) din familia renumitului tipograf sibian Martin Edler von Hochmeister (1767-1837). Deci, bunicul matern Martin Hochmeister a tipărit prima gazetă din Transilvania „Siebenbürgische Vierteljahresschriften” (1790) și, totodată, prima de același fel, în limba maghiară din Ardeal intitulată „Erdély-Magyar Hir-Vi”, devenită mai târziu „Hiradó” (postul de știri). A crescut într-un mediu familial cald și lipsit de griji alături de frații și surorile sale: Carl Friedrich Wilhelm, Friedrich Julius, Wilhelmine, Louise și Gustav Adolf, tatăl lor fiind notar, membru al Magistratului sibian și secretar al Asociației Agricole Transilvane („Siebenbürgisch Landwirtschaft Vereins).

De la o vârstă fragedă, din anii copilăriei, și-a însoțit tatăl în călătoriile oficiale efectuate în localitățile rurale din împrejurimile Sibiului, mai apropiate sau mai îndepărtate: Cașolț, Vurpăr, Daia, Hosman. Tânărul Emil, înzestrat nativ cu talent artistic de iscusit desenator, avea să fie fermecat de frumoasele modele cusute manual pe perne și cuverturi văzute în casele săsești și românești, dar și pictate pe diverse vase din ceramică. Le desena pe toate adunând un bogat tezaur fructificat mai târziu în lucrările sale etnografice.

După parcurgerea cursurilor gimnaziale (nefinalizate după unii exegeți?!) lucrează efectiv ca librar în tipografia lui Ottmar Pfraundler din localitate, valabil proverbul românesc: „Așchia nu sare departe de trunchi!” gândindu-ne la descendența sa maternă. În urma unei boli este nevoit a părăsi orașul natal și, timp de trei ani (1877-1880), îl aflăm pe meleaguri străine, locuind efectiv în Ljublyana (Slovenia), parte, asemeni Transilvaniei, a Imperiului austro-ungar. Teritoriul Sloveniei se afla la o intersectare de importante căi culturale și comerciale europene. Aici îl cunoaște pe managerul muzeului de artă populară, dr. Deschmann, un renumit specialist și colecționar, pasionat de obiecte de artă populară. În urma acestui contact se cristalizează în mintea sa ideea, ca la întoarcerea acasă, la Sibiu, să purceadă la constituirea unui muzeu similar cu cel vizitat la Ljublyana. Periplul extern se finalizează cu o călătorie de studii la Viena, locul unde a vizitat numeroase muzee și colecții de specialitate, acumulând noi informații specifice domeniului etnografic.

Îmbogățit spiritual și refăcut fizic revine în Transilvania la Sibiu, unde, timp de un deceniu va conduce cotidianul „Siebenbürgisch-Deutsche Tageblatt” (1880-1890). Anul următor ajunge funcționar și ulterior director al Societății de Asigurări Transilvania („Allgemeine wechseseitige Versicherungsbank Transsylvania”) din localitatea natală. După împlinirea a trei decenii de viață pune bazele Muzeului Carpatin. A îndeplinit și alte funcții: membru fondator și apoi președinte al Asociației „Sebastian Hann” pentru promovarea artei autohtone (1907-1946) și secretar al Asociației Carpatine din Transilvania („Siebenbürgische Karpatenverein”). Ca recunoaștere a valorii sale intelectuale este desemnat Membru de onoare al Muzeului de Etnografie și al Muzeului de Artă Populară din Viena.

Emil Siegerus este considerat „părintele artei populare săsești din Transilvania”. Constituirea în anul 1997 a Muzeului de Etnografie și Artă Populară Săsească EMIL SIGERUS, deschis în Casa Artelor din Sibiu, completează în mod fericit un gol în muzeologia din țara noastră, generat de o reprezentare modestă a rolului și locului sașilor în formarea și augmentarea culturii românești în lunga conviețuire de peste 850 de ani, pe arealul transilvan, al celor două etnii: română și săsească. Clădirea nou înființatului muzeu este o „perlă” a arhitecturii sibiene, fostă Hală a Măcelarilor construită în secolul al XIV-lea (breasla este atestată documentar în acest veac), apoi sediu al breslei postăvarilor și începând cu 1765 folosită ca sală de teatru. Revine în secolul al XIX-lea organizației măcelarilor („Fleischbänke der Stadtgemeinde”) pentru ca în perioada interbelică să funcționeze aici Reuniunea pentru ocrotirea copiilor săraci din Sibiu.

Emil Sigerus este autorul următoarelor scrieri: Siebebürgisch-sächsische Burgen und Kirchenkastelle/ Cetăți și fortificații bisericești săsești din Transilvania, Hermanstadt, 1900, cu cinci ediții între 1901-1923; Siebenbürgisch-sächsische Leienstickereien/ Broderii săsești din Transilvania, Hermannstadt, 1906 cu alte două ediții în limba germană în anii 1923 și 1935 dar și o ediție în limba engleză, München, 1964; Aus der Rumänenzeit. Ein Gedenkbuch an sturmbewegte Tage. Zugunsten der siebebürgische-sächsischen Kriegswitwen und-Waisen/ Din vremea românilor. O carte memorabilă a zilelor frumoase. Dedicată văduvelor și orfanilor de război din rândul sașilor transilvăneni, Hermannstadt, 1918; Vom alten Hermannstadt/Despre Sibiul vechi, I-III, Hermannstadt, 1922-1928, 242+189+191 p. (retipărite între 2003-2007); Reisehandbuch für Grossromänien/Ghid turistic pentru România Mare, Berlin, 1925, 136 p.; Chronik der Stadt Hermannstadt, 1100-1929: mit 5 Stadplänen aus verschiedenen Jahrhunderten/Cronica orașului Sibiu, 1100-1929: cu 5 planuri urbane din secole diferite, Hermannstadt, 1930, 115 p. (apărută în ediții repetate și cu o traducere în limba română în 1997); Die deutsche periodische Literatur Siebenbürgen von 1778 bis 1930. Literatura periodică germană din Transilvania din 1778 până la 1930, Hermannstadt, 1931, 19 p.; Von alten Leuten und alten Zeiten/ Despre oameni și timpuri vechi, Hermannstadt, 1937, 223 p. (ediția a II-a, București, 1969); Volkskundliche und kunstgeschichtliche Schriften/Scrieri de artă populară și de istoria artei (editor Brigitte Stephani), Bukarest, 1977, 241 p.

Într-un context aniversar, ca cel de astăzi, ne facem o datorie de onoare menționând doar câteva repere ale vieții și activității unei marcante personalități transilvane.

Lucian Giura

Foto: Arhiva Martin Rill