Elisabetopolis sărbătorit de armenii din județul Sibiu și nu numai

Elisabetopolis sărbătorit de armenii din județul Sibiu și nu numai

În calendarul lunii august data de 15 are o simbolistică aparte pentru comunitatea creștină de pretutindeni, fiind o zi în care au loc pelerinaje menite a venera Maica Domnului. Ei bine, 15 august indiferent cum este pomenită de credincioși – fie sărbătorea Adormirii Maicii Domnului ca la ortodocși, fie Înălțarea Fecioarei ca la romano-catolici și evanghelici (protestanți)- semnificația ei este aceeași căci Adormirea pentru toate înseamnă „înviere”, considerente în baza cărora Sfânta Fecioară este sărbătorită de multe ori pe parcursul anului. În context religios, la Dumbrăveni ceremonia este una specială, căci în 15 august armenii din localitate, din județul Sibiu, dar și din Transilvania, sărbătoresc „Zilele Armenilor ".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Reperul armenilor nu este întâmplător

 

Manifestările religioase și laice au început în Biserica Sf. Elisabeta, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, cu oficierea unei slujbe religioasă, în patru limbi, maghiară, română, germană (predica) și armeană (cântecele corului și Tatăl Nostru). o slujbă poate unică în țară, la care a participat o asistență numeroasă.  Reperul ales de armeni nu este aprioric. Primul document care face referiri la întinderea actuală a Dumbrăvenilor datează din anul 1332, când localitatea apare sub numele de Ebeș, o așezare populată de armeni care au constituit în anul 1671 o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. Este o perioadă în care armenii primesc privilegii din partea principelui Apaffy, fiind considerați gospodari și buni negustori. De facto orășelul Dumbrăveni de lângă Sibiu, la fel ca și Gherla, a fost înființat și ridicat tot de armenii stabiliți aici. Mai mult, conform înscrisurilor arhivistice în ”Anul Domnului 1714”, împăratul Carol al V-lea atribuie comunității armene din Dumbrăveni un statut aparte. Astfel habitatul este decretat ca fiind “oraș privilegiat”, fapt pentru care în documente apare cu/sub denumirea de Elisabetopolis. În această perioadă se construiește și Catedrala armenească, una dintre cele mai frumoase din țară, edificat în stil baroc, din piatră și cărămidă. Ctitoria începută în anul 1766 este finalizată în 1791. Edificiul este înnobilat de statuile apostolilor Petru și Pavel, lucrări realizate de Simon Hoffmayer, considerat în secolul XVIII, ca fiind unul dintre importanții sculptori transilvăneni. Din cele relatate rezidă și al doilea motiv pentru care Biserica «Sfânta Elisabeta» a devenit la rândul ei un reper istoric important și la vedere pentru armeni.

 

Misterul sarmalelor armenești

 

Conform tradiției a doua zi este rezervată ofertei culinare armenești, păstrată de armenii care locuiesc în Dumbrăveni. Dintre preparatele care se pregătesc în bucătăria armenilor și care se consumă frecvent de armeni sunt ”urechiușele”, ingredientul principal al supei cu același nume și ”tolma” sarmale armenești …un preparat care inițial era oferit doar la nunți, înmormântări sau de Anul Nou, dar care în timp a devenit un preparat curent. Tolma însemnă „învelit în viță de vie”.

 

Proveniența celebrelor sarmale

 

Denumirea este legată de Regatul Urartu (sec.XIII –XI IdH) urartienii fiind considerați strămoșii armenilor. De-a lungul timpului au fost scoase la lumină o mulțime de vestigii privind cultivarea viței de vie în acest areal. Potrivit istoricilor și arheologilor în zona Areni, la 60 km de Muntele Ararat, a fost descoperit cel mai vechi atelier de prepararea vinului, având o vechime de 6100 de ani. Se spune că aici ar fi făcut Noe primul popas după potop și ar fi plantat primele vițe de vie. În muzeele din Armenia se află multe mențiuni despre rețete Tolma păstrate în scrieri cuneiforme. De exemplu, Erebuni Tolma, o rețetă păstrată la muzeul Erebuni din Yerevan, datând din anul 782 IdH. Aceasta se prepara din carne de pui, ciuperci, brânză Tel Banir (este un fel tradițional de brânză ca o frânghie împletită care se desface în fâșii subțiri ca firele de păr) și nuci .Tot aici, putem menționa Taron Tolma, după așezarea cu același nume, un preparat popular la curtea dinastiei regale Mamigonian (sec.IV-VIII), preparat din limbă de vită, servită cu sos de cireșe. De asemenea Bayazet Tolma preparat din orez, morcov, ciuperci și usturoi, servit cu sos de vișine. Ei bine, armenii folosesc și azi la împachetarea umpluturii sarmalelor frunze de viță de vie în formă cilindrică, închisă la capete, dar sarmalele lor mai pot avea și forma unor mici bocceluțe ovale.

Autor - Adrian POPESCU
15 august 2023 la 13:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.