Elevii de 10 ai Sibiului vor fi premiați de municipalitate. Cât primesc pentru nota maximă

Elevii de 10 ai Sibiului vor fi premiați de municipalitate. Cât primesc pentru nota maximă

Elevii care au obținut nota 10 la Examenul de Evaluare Naţională şi la Examenul Naţional de Bacalaureat vor fi premiați de administrația locală sibiană.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consilierii locali vor avea spre aprobare, în ședința din 25 iulie, o propunere de premiere a celor mai buni elevi din județul Sibiu. Astfel, urmează să fie premiați doi elevi, unul de la Colegiului Naţional "Octavian Goga" Sibiu și unul de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Sibiu, care au obținut nota maximă la Examenul de Evaluare Naţională, respectiv Examenul Naţional de Bacalaureat.

„În domeniul educaţie, autorităţile administraţiei publice locale pot asigura fonduri pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obţinut distincţii, medalii și premii speciale. În acest context precizăm faptul că, la Examenul de Evaluare Naţională 2024 susţinut de elevii clasei a VIII-a, 1 elev de la Colegiul Naţional "Octavian Goga" Sibiu a obţinut rezultate deosebite, fiind notat cu media 10 (zece), sens în care se propune acordarea unui premiu în valoare de 2.000 lei. Colegiul Naţional "Octavian Goga" (…) ne aduce la cunoştinţă faptul că Plopeşanu Alexandru este elevul care a obţinut media  10 (zece) la Examenul de Evaluare Naţională a absolvenților clasei a VIII-a în anul şcolar 2023-2024. La Examenul Naţional de Bacalaureat susţinut de elevii clasei a XII-a sesiunea iunie-iulie 2024, 1 elev de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr " Sibiu a obţinut rezultate deosebite, fiind notat cu media 10 (zece), sens în care se propune acordarea unui premiu în valoare de 3.000 lei. Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Sibiu (…) ne aduce la cunoştinţă faptul că Cristea Beatrice este eleva care a obţinut media 10 (zece) la Examenul Naţional de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2024. (…) Se aprobă alocarea sumei de 5000 lei (cinci mii lei sumă netă) de la bugetul local pe anul 2024, sub formă de stimulent financiar, acordat unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu rezultate deosebite în domeniul performanţelor şcolare, în scopul premierii elevilor, astfel: Colegiului Naţional "Octavian Goga" Sibiu – 2.000 lei și Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" Sibiu – 3.000 lei”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi supus votului joi.

(I.D.)

22 iulie 2024 la 05:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.