Ele sunt fetele care vor juca pentru FC Interstar în Liga Feminină de Tineret. Premieră pentru clubul sibian!

Ele sunt fetele care vor juca pentru FC Interstar în Liga Feminină de Tineret. Premieră pentru clubul sibian!

Pentru prima dată FC Interstar înscrie în competițiile naționale o echipă feminină de senioare și una de tineret, la mai bine de două decenii de la înființarea clubului. Cele două se alătură celor patru de junioare de la U11, U13, U15 și U17.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dorin Ursu, coordonatorul fotbalului feminin la FC Interstar, spune că s-a luat această decizie pentru a asigura tinerelor jucătoare sibience meciuri cu echipe de top în Liga Feminină de Tineret, iar acestea să aibă posibilitatea, după ce termină junioratul, să continue la Interstar, cu echipa din Liga 3.

 

Grupelor de junioare U11,, U13, U15 și U17, de anul acesta li se alătură alte două echipe de fotbal feminin, la FC Interstar. O parte dintre fete vor evolua pentru amândouă, în măsura posibilităților, în Liga Feminină de Tineret și, la senioare, în Liga 3.

”Noul sezon, 2025/2026, la fotbal feminin vine cu o premieră pentru ASFC Interstar Sibiu, care pe lângă grupele obisnuite U11, U13, U15 și U17, participă in campionatele naționale organizate de către Federația Română de Fotbal cu o echipă în competiția supremă la juniori, Liga de Tineret, și o echipă la nivel de senioare, la Liga 3. Dacă, la Liga 3, ne dorim să creăm continuitate fetelor care termină junioratul, competiția Liga de Tineret vine să asigure fetelor meciuri cu echipele de top din România, care le oferă posibilitatea de a crește în valoare, dar și oportunitatea de a fi descoperite și de a face pasul spre echipele din ligile superioare, acolo unde deja avem două reprezentante, pe Teodora Nisipeanu la Gloria Bistrița și pe Mara Ghișe la Politehnica Timișoara”, spune Dorin Ursu, coordonatorul fotbalului feminin la FC Interstar.

În Liga Feminină de Tineret, FC Interstar a fost repartizată în Seria 2, alături de Poli Timișoara, ”U” Olimpia Cluj, Gloria Bistrița, Athletic Olimpia Gherla, Kids Tâmpa Brașov, Athletic United Bihor, Academia Florești și CFR Cluj.

”Ne așteaptă meciuri interesante și puternice, întrucât in seria noastră sunt echipe foarte bune. Primul meci va fi acasă, cu echipa din Bihor”, adaugă ”Sache”, cum este cunoscut Dorin Ursu în lumea fotbalului sibian.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

18 jucătoare în lot

 

Interstarul pleacă la drum, la primul sezon în Liga Feminină de Tineret, cu 18 fete care au evoluat, anul trecut, în Campionatul Național U17. Este vorba despre Iris Vlad, Ana Moga, Ioana Ludoșan, Daria Joantă, Antonia Bulea, Ana Ursu, Alexandra Roșca, Denisa Oprișor, Daria Stoica, Andrada Dumitrașcu, Maria Ursu, Natalia Ciontea, Valentina Presecan, Maria Olarașu, Nicole Muscă, Ana Agache și Andreea Olaru, cărora li se vor alătura și fete din lotul U15.

De asemenea, lotul va fi completat cu câteva jucătoare în urma unor transferuri. ”Nu vrem să dăm num pentru moment, cu unele suntem în tratative, sau cu cluburile de care aparțin. Când vor semna, le vom anunța pe paginile noastre de pe rețelele de socializare”, mai spune Dorin Ursu.

De pregătirea echipei se ocupă Octavian Budică, un antrenor cu experiență în fotbalul feminin, venit de la Academia de Fotbal și Tenis Măgura, care reprezintă clubul FC Hermannstadt în competiții. Budică va fi secondat de Paul Ciumaș și de preparatorul fizic Theodora Ursu.

”Am avut o perioadă intensă de pregătire, începută încă din prima parte a lunii iunie, cu antrenamente săptămânale, cu un cantonament centralizat la Eforie Nord și multe meciuri de pregătire cu echipe precum UTA Arad, Rapid București, FC Bacău, Student Sport Alba Iulia, ASA Tg. Mures, CS Vâlcea 1924 și Alma Sibiu.

Interstarul își începe aventura în Liga Feminină de Tineret pe teren propriu, cu Athletic United Bihor, weekendul viitor. Sibiencele vor disputa meciurile considerate acasă fie la ”CFR”, fie pe ”Pietricica” sau chiar în baza sportivă proprie a clubului, la Bungard.

”Pentru jocurile de pe teren propriu, avem oportunitatea de a folosi terenurile sintetice din bazele sportive CFR sau Pietricica, dar și terenul de iarbă din baza proprie Interstar, de la Bungard”, mai spune ”Sache”.

”Suntem pe trend ascendent în ceea ce privește fotbalul feminin și asta nu poate decât să ne bucure. Am crescut frumos în acestă perioadă, de când mă ocup cu coordonarea acestui sector în cadrul clubului Interstar Sibiu, lucru care nu ar fi fost posibil dacă nu am fi  avut o cooperare foarte eficientă cu domnul președinte Caius Băra și managerul sportiv Daniel Murășan.

Vreau să urez tuturor competitoarelor mult succes în noua ediție de campionat, suporterilor și părinților sportivelor și sportivilor noștri să vină la teren, să fie alături de echipă și de copiii lor, pentru a-i susține. Sustine-ți-vă copiii să facă sport!”, concluzionează Dorin Ursu, coordonatorul fotbalului feminin la FC Interstar.

 

Autor - Ovidiu BOICA
27 august 2025 la 19:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Fotbalul judeţean porneşte la drum. În weekend sunt programate meciurile primei etape din SuperLigă şi Liga a IV-a
După o pauză de mai bine de două luni, fotbalul judeţean se pune din nou în mişcare. La...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Planuri mari la vicecampioana ACS Bradu pentru noul sezon. Transferuri de la FC Hermannstadt, Şelimbăr şi Inter
Ocupanta locului secund în sezonul precedent al SuperLigii Sibiu, ACS Bradu, are planuri mari pentru noua ediţie de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Fetele de la Interstar s-au întors victorioase de la Braşov. “O experienţă frumoasă şi multă motivaţie”
Tinerele fotbaliste de la AS FC Interstar au participat, zilele trecute, la un turneu de pregătire în localitatea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Panterele” au câștigat “Muscel ARO Cup”. ACS Champions pregăteşte în cele mai mici detalii noul sezon al Campionatului Naţional
Voleibalistele de la ACS Champions continuă pregătirea noului sezon al Campionatului Naţional, participând, zilele trecute, la turneul “Muscel...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Patrick Florea, felicitat de clubul care l-a format pentru debutul la seniori, în tricoul Interului. “O nouă oportunitate”
Unul dintre under-ii echipei sibiene FC Inter, Patrick Florea, a debutat în tricoul “bleu-albaştrilor” la seniori în meciul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Jucătorul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt se întoarce în Superliga. Va fi coleg cu un fost mijlocaş al sibienilor
UTA Arad este a şaptea echipă din România la care va juca în acest sezon fostul mijlocaş al...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Poli Timişoara – Rapid de pe „Municipalul” sibian: între 30 şi 60 lei
Stadionul “Municipal” din Sibiu va găzdui, joi seara, 3 septembrie, meciul dinte divizionara secundă Ştiinţa Poli Timişoara şi...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 zile
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Gură de “Oxigen” pentru “călăreţii roşii”, care obţin prima victorie în campionat. Cocoş îşi răpune fosta echipă
CSC Şelimbăr a câştigat cu 1-0 pe terenul “Oxigen” din cartierul bucureştean Colentina meciul susţinut în faza echipei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Beza vorbeşte cu respect despre adversarul de sâmbătă. “Noi mai avem nevoie de omogenizare”. “Călăreţii roşii”, în căutarea primului succes
Pornită cu handicap după ce a început pregătirile târziu, echipa dinamovistă a stârnit aprecierile după ce a întors...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
ACS Mediaş debutează cu dreptul în noul sezon al Ligii 3. Victorie cu 3-0 în faţa Teleajenului
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus cu scorul de 3-0 în faţa unei firmaţii din judeţul Prahova, CSO...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Antrenorul Mediaşului, înaintea debutului în noul sezon al Ligii 3: “Ne dorim mai mult decât anul trecut”
Cosmin Vîtcă, antrenorul ACS Mediaş, susţine că echipa sa este pregătită pentru debutul în noul sezon, al patrulea...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.