Efigii contemporane

Efigii contemporane

Pe dr. Adrian Boicean îl cu­noşteam de mai multă vreme, însă în calitate de colecţionar, de intelectual rasat, interesat de lumea atât de specială a artei populare. Ne-au apropiat icoanele pictate pe glajă de Matei Ţîmforea şi Savu Moga din Ţara Oltului. Despre meseria sa de medic internist nu ştiam aproape nimic, în întâlnirile noastre (majoritatea pe fugă!), discutam doar despre hobby-urile fiecăruia.
Neputinţele vârstei şi „acci­dentele” vieţii ne-au aşezat faţă în faţă şi în calitatea sa de medic. În Spitalul Judeţean Sibiu am întâlnit acelaşi individ atent la nevoile celuilalt, care priveşte bolnavul cu interes şi multă, multă empatie. Ştie să asculte şi reacţionează cu ra­pi­ditate, găsind soluţiile medicale adecvate… chiar şi atunci când situaţia pare disperată, ilogică! După ce a făcut tot ce ţine de specia­litatea sa, mi-a cerut câteva clipe de răgaz, apoi a hotărât: îl vom consulta şi pe colegul meu, dr. Ciprian Băcilă!
După două zile, pacientul – de data asta al dr. Ciprian Băcilă (indiscutabil, unul dintre medicii de marcă ai Sibiului) – păşea pe propriile picioare. Şi în cazul şefului de secţie de la Spitalul de Psihiatrie am întâlnit acelaşi firesc în relaţiile cu bolnavii, aceeaşi empatie specifică doar oamenilor aleşi.
Este cadoul pe care medi­cina românească ni-l face nouă, sibienilor, în preajma sărbătorilor de iarnă: două efigii contemporane care inspiră încredere în soarta acestui neam aşezat aici, în calea tuturor răutăţilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ilie MOISE

18 decembrie 2022 la 20:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 46 secunde
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 minute
Drepturile pacientelor la naștere, accesul adolescenților la psiholog și regulile pentru FIV, în lucru în Parlament
La începutul noii sesiuni parlamentare, senatoarea de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu a anunțat stadiul proiectelor pe care le...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Somnolența la volan, un pericol pentru șoferi. Dr. Ioan Drăghilă explică legătura cu apneea în somn
Apneea obstructivă în somn poate deveni un pericol pentru șoferi, prin somnolența din timpul zilei, scăderea capacității de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Traseul cicloturistic „Mocăniţa –Valea Sadului” inaugurat astăzi: Investiţie pentru copiii şi tinerii din Sadu, cu sprijinul comunităţii
Sadu are începând de astăzi una dintre cele mai spectaculoase piste de biciclete din judeţul Sibiu. Situată deasupra...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Ultimul tronson neamenajat al străzii Hameiului intră în lucrări. Primăria Sibiu investește aproape un milion de lei
Strada Hameiului va fi modernizată integral după ce Primăria Sibiu a semnat contractul pentru amenajarea ultimului tronson rămas...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Pregătirile pentru școală au început la Sory Sibiu. Rechizite, premii și produse personalizate
Începutul anului școlar vine, pentru multe familii, cu celebra listă de rechizite și cu provocarea de a găsi...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 ore
DNSC: Sibienii au căzut în capcana înșelătoriilor telefonice
Fenomenul înșelătoriilor telefonice, temă abordată şi de Comitetul Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu, a devenit un fenomen...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
De la teatrul lui Milo Rau la fado și circ contemporan. Trei premiere în septembrie pe Scena Digitală
Trei spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2026 intră, din luna septembrie, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Ajungem MARI caută 40 de voluntari în Sibiu pentru copiii instituționalizați
Asociația Ajungem MARI caută 40 de voluntari care să le fie alături copiilor și tinerilor din sistemul de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 3 ore
Bobocii AFT Sibiu au îmbrăcat uniforma. Începe acomodarea cu viața militară
În România a început un nou ciclu educațional militar. În toate academiile categoriilor de forțe, de la București...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 4 ore
ADVERTORIAL PSD Mureșul și Bistrița-Năsăud au spitale noi, Sibiul NU!
Atunci când ai o președintă a Consiliului Județean incompetentă, arogantă și lipsită de viziune, care dorește doar să...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Peste 130 de tineri meșteșugari s-au întrecut la Sibiu. Cine sunt elevii care au urcat pe podium
Ediția a XXIX-a a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, desfășurată în perioada 26–31 august la Muzeul ASTRA, a adunat...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.