E vremea mărţişoarelor. Ce mai găsim la standurile de pe “Bălcescu”

În centrul Sibiului, primăvara a venit în sfârşit. Pietonala era, aniii trecuţi, la graniţa dintre ultima lună de iarnă, cel puţin calendaristic, şi luna femeii, cu zile scăldate în soare şi mare vânzoleală în faţa tarabelor cu mărţişoare. De data asta, tarabele sunt la fel de pline cu fel de fel de mărţişoare ca şi acum un an, doi sau trei, de fel de fel de ornamente cu mesaje pentru fiinţele dragi, iubitele, soţiile, mamele, surorile, amicele, colegele de servici, şefelor (chiar şi… amantelor) etc., de buchete şi ghivece de flori, de la zambile, la ghiocei şi narcise albe ori galbene, de pluşuri, chiar şi mini-coşuleţe cu diferite scoici numai din marea noastră nu (ce legătură vor fi având ele cu 1 Martie, habar n-avem). Numărul tarabelor însă, nu mai e a fel ca în anii trecuţi. Parcă, de la o primăvară la alta, numărul lor se împuţinează tot mai mult. Ne-am întrebat, în gând, oare care o fi motivul, sau motivele. Pe de o parte, încă de la începutul lui ianuarie, în marile magazine au apărut standuri special rezervate mărţişoarelor, iar preţurile lor erau chiar şi la jumătatea celor pe care le regăsim acum pe pietonala Bălcescu. Pe de alta, de ceva vreme încoace, în majoritatea cartierelor au apărut astfel de tarabe, bineînţeles la o scară mai mică, de unde cei din zonă pot să-şi facă” provizii”, fiind scutiţi astfel de un drum până în centrul Sibiului, care necesită timp în plus şi cine ştie dacă găseşti şi loc de parcare pe-aproape.

“Domnişoară, să ştiţi că nu mai rentează să închiriem tarabă aici, pe Bălcescu. Până la ora asta, dacă am vândut de 50 de lei. Închirierea costă bani frumoşi şi pur şi simplu nu câştigăm nici măcar bani de-o pâine. Vin de ceva ani, mulţi ani, cu mărţişoare aici, dar nu ştiu dacă la anul mai merită efortul. Uitaţi-vă, sunt atât de puţini trecători. Şi vremea e de vină, zilele trecute a bătut vântul, aici e şi o zonă în care, când bate, vântul bate tare. A trebuit să strângem repede. A şi plouat, unele dintre mărţişoarele pe care le avem au fost udate de ploaie”, ne spune una dintre cele mai vechi comerciante de mărţiloare din centrul Sibiului.

Foto: Răzvan NEGRU

Într-adevăr, vremea n-a prea ţinut, zilele trecute, cu cei care deţin standuri pe Bălcescu. A fost destul de frig. Tocmai a început însă weekendul şi s-a mai îndreptat, iar centrul Sibiului a rins ceva mai multă viaţă.

O mai întrebăm ce e nou anul ăstă. Cu sfială parcă, ne spune că majoritatea mărţişoarelor le- a avut şi anul trecut pe tarabă. Mărţişoare clasice, dar cele care atrag atenţia în mod deosebit sunt cele care aşteaptă să fie purtate la încheietura mâinilor având câte o cruciuliţă cu pietricele. Ne spune că aici, în centrul Sibiului, n-au prea avut succes până acum, dar venind spre Sibiu, la o mânăstire unde a făcut popas, au fost primite cu bucurie.

Până la taraba cu pricina însă, am trecut prin faţa altor câtorva, făcând slalom din dreapta în stânga şi invers. La prima tarabă, vestitorii primăverii se vând… la fir. Un bucheţel de ghiocei e 5 lei, spre exemplu. Bineînţeles, nu lipsesc mărţişoarele. Cele clasice, cu trifoiul cu patru foi, hornarul cu scara lui, nelipsita buburuză, mămăruţă cum îi spunem noi, sunt câţiva lei, pornind de la 3 lei. Mărţişoarele au ceva mai multă trecere parcă, aici, în prima linie pentru cei care vin din direcţia asta.

Foto: Răzvan NEGRU

Pe măsură ce avansăm, preţurile devin parcă ceva mai piperate. La fel şi marfa. Broșele lucrate manual, cu detalii migăloase, sar la 20-25 de lei bucata. Pentru cei care vor să facă o impresie puternică, zona bijuteriilor este adevărata provocare: o pereche de cercei porneşte de la 30 de lei, iar seturile elegante sau piesele unicat, handmade, trec pragul psihologic al unei hârtii de 100 de lei, unele atingând chiar dublul, adică echivalentul unei cine romantice în imediata vecinătate, de exemplu în Piața Mare.

Nu puteau lipsi inelele, cu pietre, de toate culorile şi mărimile, sau fără. Lănţişoarele sunt şi ele la loc de cinste. Brăţări şi alte bijuterii. Unele din argint, altele din metale ceva mai ieftine, dar şi placate cu aur. Cel puţin aşa ni se spune. Dar şi din piele sau alte materiale.

Trecem mai departe. Mărţişoare de toate culorile, mărimile, unele clasice, altele ceva mai interesante, dar şi multe handmade. Păcat că eforturile celor care le-au creat nu sunt răsplătite pe măsură, pentru că preţurile nu răsplătesc pe deplin munca depusă. “Mai bine lăsăm din preţ, mai negociem, dacă cineva vrea să cumpere mai multe. Mai important e să ajungă la persoanele iubite de cei care le cumpără”, ne spune o tânără, între răspundurile deosebit de amabile pe care le dă unora care par interesaţi să cumpere mai multe mărţişoare, ca mai apoi să facă pasul spre tabara de alături. Dezamăgirea parcă i se citeşte pe chip şi în glas, dar asta-i viaţa comerciantului.

Foto: Răzvan NEGRU

Pe la mijlocul pietonalei dăm de nelipsitul Daniel, elful. Toată lumea îl cunoaşte, e cel cu “urechile” ca personajele din “Stăpânul inelelor”. Cu o pelerină verde smarald, barbă și o sabie impunătoare la brâu, acesta nu vinde mărțișoare “de serie”, ci bijuterii cu cristale naturale.

Fiecare piatră strălucește diferit sub lumina rece de februarie, iar “cavalerul” își prezintă marfa cu mândrie şi o pasiune în glas care atrage trecătorii ca un magnet. Aici nu găsești plastic sau alte materiale ieftine, ci texturi minerale și forme organice.

Fiind la vârsta la care orice tânăr ori a văzut măcar ceva din seria “Stăpânul inelelor”, ori a citit măcar cărţile lui Tolkien, am fost atrasă de standul ăsta şi curioasă să aflu povestea diademelor, brăţărilor, a coroniţelor, inelelor şi chiar a acelor de păr cu iz medieval.

“Cu toate că vremea nu ne-a prea permis, astăzi tot a mai mişcat câte ceva. La mine e o nişă, după cum se vede, în primul rând cei care iubesc stilul fantasy, care înţeleg ce mesaj vreau eu să transmit prin bijuteriile mele, sunt clienţii. Lumea mă cunoaşte ca bijutier, nu neapărat ca şi creator de mărţişoare, şi atunci la mine bijuteriile merg cel mai bine, mai ales cele pe care le am cu cristale, cum ar fi pandantivele, brăţările şi diademele”, ne spune el, prezentând-o pe cea pe care o poartă în vârful creştetului.

Îl mai întrebăm dacă merită efortul să închirieze un stand în centrul Sibiului, zilele astea. Ne spune că tocmai şi-a îndeplinit target-ul pentru ziua asta: 500 lei. Dar ne asigură că au fost vremuri mult mai bune cu ani în urmă. Şi cu alte ocazii…

De la comercianţi, trecem de cealaltă parte şi ne amestecăm printre cei care caută cele mai potrivite mărţişoare pentru persoanele iubite.

O doamnă cam între vârsta a doua şi a treia studiază cu precizie de… chirurg masa plină de broșe în formă de floare. Zeci de broşe, zeci de modele, nenumărate culori şi forme. Le pipăie, le întoarce cu susu-n jos, ca şi cum le-ar verifica pe fiecare-n parte, să nu cumva să aibă vreun defect. Într-un târziu, îi spune fetei care le comercializează: “Ştiţi, e pentru doamna dirigintă”. E nedecisă între o broșă simplă, de 15 lei, și una mai… spectaculoasă, cu 10 lei mai scumpă. Ține “piesa” mai scumpă în mână, îi admiră culorile și, după câteva secunde de luptă interioară, zâmbește: “Măcar atât merită şi ea”!  Şi o alege pe cea mai scumpă, achită, o primeşte într-o punguliţă și pleacă mulțumită.

Câțiva metri mai încolo, un băiețel, să tot aibă 9-10 ani, după ce a studiat vreme de 3-4 minute “oferta” de pe taraba respectivă, îşi verifică discret telefonul. Probabil verifică ce bani mai are pe card, pentru că vrea să cumpere o pereche de cercei. Trag cu ochiul. Costă 50 de lei, e preţul de pe stand. Întreabă scurt şi oarecum sfios persoana din spatele standului dacă “mai lasă la preț”. Nu ştim care a fost răspunsul, cert e că, în cele din urmă, cerceii respectivi ajung într-o plăsucă, apoi în mâinile lui. Oftează scurt, dar e mulţumit. La fel şi comercianul…

Ne continuăm drumul. Trecem, cum am spus, din dreapta-n stânga, din stânga-n dreapta… În unele locuri, comercianţii şi-au strâns deja marfa şi au plecat. Probabil unii dezamăgiţi de vânzarea slabă.

Desigur, sunt şi chestii interesante, care atrag privirea şi bucură ochii trecătorilor, a celor care caută să ofere, prin darurile pe care le vor face, un moment de bucurie persoanelor iubite sau măcar apreciate. Ne oprim în faţa unui stand cu daruri pentru cei dragi, mamă, soră, fiică, vecină, şefă… Îmi aduc aminte de bunica, nu i-am luat nimic până acum. “Dragă bunică, primăvara să îţi aducă în sufletul tău numai zâmbete şi bucurii. La Mulţi Ani!”, scrie pe o plachetă cu o tânără cu părul blond, sărutând pe cap o bunicuţă. Nu sunt eu blondă,  nici bunica mea aşa de tânără ca cea de pe obiectul respectiv, dar cred că-l merită din plin. Aşa că i l-am cumpărat…

Anul acesta, la Sibiu, 1 Martie, sărbătoarea care vesteşte primăvara e un amestec între vremea mohorâtă şi bucuria pe care ţi-o aduce mărţişorul, fie el cu şnurul tradiţional alb cu roşu, sau nu. Tradiţia e tradiţie şi ar fi bine să rămână multă vreme de-acum încolo. Mărţişorul e simbolul venirii primăverii şi sperăm din toată inima să fie aşa…