E OFICIAL: Se comasează școlile! Inspectoratul Școlar Sibiu, termen până luni pentru listă

E OFICIAL: Se comasează școlile! Inspectoratul Școlar Sibiu, termen până luni pentru listă

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu are termen până luni să trimită la București lista unităților comasate ca urmare a aplicării procedurilor de îndeplinire în Învățământ a prevederilor Legii nr. 141/2025 (legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept „Legea Bolojan”). Practic, școlile cu un număr de elevi mai mic de 500 își vor pierde personalitatea juridică.
Regulile de comasare au apărut acum câteva ore în Monitorul Oficial al României, împreună cu obligația de creștere a normei didactice de la 18 la 20 de ore/săptămână.
Școala, în septembrie, va începe conform noilor organizări.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Edupedu explică: „Personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ va fi transferat la unitățile școlare absorbante sau nou-înființate, elevii vor fi automat transferați, împreună cu activele și arhiva.
Școlile au la dispoziție câteva zile, de pe 11 august și până pe 14 august, pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025–2026, după creșterea normei didactice, însă pentru a se reface încadrarea, sunt necesare reorganizarea școlilor și constituirea formațiunilor de studiu”.

Primarul din Sadu: „Se cer comasări din pix”

O primă reacție în legătură cu reorganizarea a venit de la Avrig și a fost publicată de TRIBUNA acum câteva zile, încă dinaintea apariției în Monitorul Oficial a prevederilor. Acolo, comunitatea, prin aleșii din Consiliul Local, era împărțită în două.
Astăzi, primarul din Sadu, Valentin Ivan, liderul Asociației Comunelor din județul Sibiu și vicepreședinte național al organizației, a transmis public, între altele: „Se cer comasări din pix, fără consultare, fără evaluare a impactului.”
Ivan a explicat pe larg că „multe comunități locale, prin administrații implicate, au reușit să transforme școala rurală într-un model de succes. Prin eforturi constante, fonduri europene și investiții strategice, s-a modernizat infrastructura școlară, s-a digitalizat procesul educațional, s-au dotat săli de clasă și laboratoare, s-au creat condiții de transport și siguranță pentru elevi.
Satele puternic dezvoltate au arătat că, atunci când există voință și parteneriat real între școală și primărie, educația rurală poate fi competitivă. Și tocmai acum, când rezultatele încep să se vadă, vine o reformă care pare că vrea să șteargă tot”.

Și fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a criticat dur ideea comasării implementate fără o analiză prealabilă și fără consultarea celor afectați. Citat de HotNews, acesta a afirmat că măsura va reduce și mai mult atractivitatea profesiei didactice și va accentua inegalitățile educaționale.
„Mărirea normei didactice, creșterea numărului de elevi în clasă și comasarea școlilor nu duc la o educație mai bună. Dimpotrivă, ele pot agrava analfabetismul funcțional și descuraja profesorii tineri să intre în sistem” – a spus fostul ministru, citat de HotNews.

Autor - Adrian POPESCU
08 august 2025 la 19:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Rotar

    Actualii din minister sunt de teapa lui Anastasiu. Se vede după masurile luate.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
S-au finalizat lucrările la Căminul 4 și cantina ULBS. Investiție de peste 30 de milioane de lei
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a finalizat proiectul de reabilitare și modernizare a Căminului studențesc nr. 4 și...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Ajungem MARI caută 40 de voluntari în Sibiu pentru copiii instituționalizați
Asociația Ajungem MARI caută 40 de voluntari care să le fie alături copiilor și tinerilor din sistemul de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Bobocii AFT Sibiu au îmbrăcat uniforma. Începe acomodarea cu viața militară
În România a început un nou ciclu educațional militar. În toate academiile categoriilor de forțe, de la București...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Peste 130 de tineri meșteșugari s-au întrecut la Sibiu. Cine sunt elevii care au urcat pe podium
Ediția a XXIX-a a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, desfășurată în perioada 26–31 august la Muzeul ASTRA, a adunat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Primăria Nocrich caută constructor pentru lucrările rămase la școala din comună. Contract de peste 2 milioane de lei
Comuna Nocrich a scos la licitație lucrările rămase de executat pentru reabilitarea și dotarea Școlii Gimnaziale din localitate...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a dat startul admiterii de toamnă 2026! 
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a deschis official sesiunea de admitere de toamnă pentru programele...
Educație
4 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
acum 2 zile
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 zile
ULBS atrage o finanțare europeană record de 17,7 milioane de euro pentru cinci proiecte de cercetare
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut o finanțare europeană de 17,7 milioane de euro pentru cinci proiecte...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 săptămână
15 tineri din Rășinari învață la Ocna Sibiului cum să se implice în comunitate
Un grup de 15 tineri voluntari ai Centrului de Tineret Rășinari participă, în această săptămână, la tabăra interactivă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Peste un milion de lei pentru modernizarea sălii de sport de la Liceul C. Noica din Sibiu
Primăria Sibiu pregătește o investiție de peste un milion de lei pentru modernizarea sălii de sport de la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Contestațiile au ridicat rata de promovare la Bacalaureatul de toamnă în Sibiu. 185 de candidați au trecut examenul
Rezultatele finale ale Bacalaureatului, sesiunea august 2026, au fost afișate luni dimineață. În județul Sibiu, contestațiile au ridicat...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
575.750 de lei pentru „Școala la muzeu”. Câți elevi din Sibiu ar putea beneficia de proiect
Municipiul Sibiu ar putea aloca 575.750 de lei din bugetul local pentru continuarea proiectului „Școala la muzeu” în...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.