La ora când scriu aceste rânduri suspansul legat de rezultatul alegerilor e un arc întins la maxim; la fel ca nervii multor români, ca nerăbdarea lor. Chiar dacă s-a încheiat campania electorală, mesajele discrete sau de-a dreptul bolovănoase încearcă să modeleze, pe ultima sută de metri, opțiunea de vot. Rețelele de socializare s-au înfierbântat de ți-e frică să atingi cu buricul degetului iconița ce deschide aplicația; acolo, în spatele iconiței e măcel. De fapt, se duc mai multe războaie: unele mute, unele mocnite, altele de-a dreptul însângerate. Pare că toată lumea joacă ultima carte, uitând că indiferent de rezultat luni vom începe o nouă zi, o nouă săptămână. Vom fi aceiași, noi cei de duminică. Vom merge să ne cumpărăm de-ale gurii, să alimentăm la benzinărie, să plătim facturi, unii se vor relaxa, alții vor fi dezamăgiți, unii vor aplauda, alții vor lăcrima.

Contrar simțămintelor unora, luni vom fi vii, indiferent de rezultat. Am văzut duminică, trecând prin dreptul câtorva secții de votare, oameni încrâncenați, cu priviri grave. Cu siguranță erau din ambele tabere și aveau un numitor comun: furia față de ceea ce s-a întâmplat în politica românească vreme de 35 de ani. Pe lângă ea, puteai întrezări ici-colo puțintică nădejde sau ceva resemnare. Oamenii aceștia care mai ieri știau să zâmbească, să se bucure erau acum amanetați îngrijorării și disperării.

Poate că nu au încredere nici în Nicușor Dan, nici în George Simion, dar vor să lovească buletinul cu ștampila pentru ca revolta lor să se audă peste nouă mări și nouă țări. Aceste alegeri exprimă, dincolo de numele celor doi finaliști, o dorință incertă. Am vorbit în aceste zile cu destui cunoscuți și mulți dintre ei, în ciuda opțiunii exprimate, spuneau că nu au încredere nețărmurită în candidatul pe care îl vor vota și că vor să taxeze un fenomen.

Observația e valabilă pentru votanții ambilor candidați. Nicușor Dan și George Simion sunt doar două nume care, la 35 de ani de la primele alegeri, au fost locomotivele a două armate pornite să calce în picioare un trecut de trei decenii și jumătate.

Mi-au trecut duminică prin fața ochilor minții chipurile celor ce din 1990 încoace au sorbit din cupa învingătorilor în prezidențiale: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis. Fiecare dintre aceștia a reușit să îi dezamăgească pe mulți dintre cei ce își puseseră speranța în el și a fost cu voie sau fără voie, la un moment dat, un vector al dezbinării. Acestor chipuri li se va adăuga încă unul care, cu siguranță, va genera, nu peste mult timp, dezamăgire. Problema dezbinării e deja rezolvată.