Duminică începe la Sibiu ediția aniversară Astra Film Festival cu o proiecție de excepție: Întâlnindu-l pe Zelenski

Gala de deschidere va fi prezentată de Amalia Enache și promite numeroase surprize

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ediția aniversară Astra Film Festival, evenimentul cinematografic emblematic al Sibiului și al României, începe duminică, 15 octombrie, cu un film puternic, Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), co-regizat de laureatul premiului Emmy, André Singer și de Liev Schreiber, care urmărește povestea lui Volodimir Zelenski, începând de la copilăria petrecută în URSS până la zilele de faimă și succes în industria show business-ului, urmate de președinția Ucrainei. În cadrul Galei de deschidere va avea loc și o discuție panel moderată de scriitorul, publicistul și diplomatul Emil Hurezeanu, la care vor participa André Singer și invitați surpriză.

Întreaga Gală de deschidere, prezentată de jurnalista Amalia Enache, va fi, de altfel, plină de momente emoționante și de surprize plăcute. Organizatorii au pregătit toate momentele acestei ediții aniversare astfel încât să cinstească așa cum se cuvine cei 30 de ani de istorie a festivalului. Datorită Astra Film Festival, filmul documentar a devenit un fenomen care adună, an de an, mii și zeci de mii de spectatori, care alcătuiesc una dintre cele mai frumoase comunități culturale din România. O comunitate care se întinde la nivelul întregii țări, mai ales că o parte din producțiile Astra Film Festival vor putea fi urmărite online pe tot teritoriul României. Detalii, pe site-ul astrafilm.ro.

 

Pericolele vieții în online, subiect fierbinte în programul AFF 2023

 

Unul dintre subiectele la ordinea zilei la AFF 2023 se referă la provocările vieții online. Cum ne transformă Internetul, rețelele sociale și inteligența artificială? Care este distanța dintre noi și imaginea pe care o construim mai mult în social media? Care sunt riscurile și marile provocări etice ale existenței noastre într-un mediu în care granițele dintre bine și rău, real și imaginar sunt, adesea, dificil de trasat? Sunt întrebări la care încearcă să răspundă trei filme care fac parte din programul special „Viețile noastre în online”, programate, în premieră națională, la ediția aniversară a Astra Film Festival (Sibiu, 15-22 octombrie), precum și participanții la dezbaterea organizată miercuri, 18 octombrie. Este vorba de doi universitari, Mihnea Măruță (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și Minodora Sălcudean (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu).

 

O realitate șocantă ne dezvăluie Manifest, de Angie Vinchito (Rusia). Folosind imagini filmate cu telefoanele, pe care copiii și adolescenții din Rusia le-au postat pe rețelele de socializare în ultimii ani, documentarul decupează, chirurgical, alternând momentele de rutină și jocurile inocente din curtea școlii, cu situații tensionate și scene de veritabilă teroare, cum sunt cele în care focuri de armă se aud în curtea unei școli. teroare, denunțând opresiunea și agresivitatea unei societăți în pierdere de echilibru.

 

Insula lu Knit, de Ane Ekiem Barbier, Guilhem Causse și Quentin L'helgoualc'h (Franța), e o docu-ficțiune care îmbină ciné-vérité-ul și jocurile video. Cineaștii adoptă avaturi cât mai asemănătoare cu rolurile clasice dintr-o echipă restrânsă de filmare și invită publicul într-un proiect novator, în care granița dintre ficțiune și realitate, dintre lumea reală și cea simulată, devine, uneori, dificil de trasat.

 

O studentă descoperă că imaginea și identitatea i-au fost furate și folosite în materiale pornografice disponibile pe internet. Este subiectul documentarului Altă identitate, de Sophie Compton și Reuben Hamlyn (producție Marea Britanie, SUA). Realizatorii o urmăresc pe tânăra pornită pe un drum anevoios, în căutarea dreptății, într-un film ce invită la meditație cu privire la riscurile și la securitatea din acest mediu. Este un film recomandat adolescenților, despre cazuri extreme, deepfake, probleme de etică și limitele expunerii online. În film apar imagini blurate cu conținut explicit.

 

Proiecția filmului Altă identitate va fi urmată de o dezabatere moderată de profesoara Minodora Sălcudean, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care îl are ca invitat pe filozoful și jurnalistul Mihnea Măruță, care predă filozofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Cu o carieră în presă de peste 20 de ani, Măruță predă Filosofia Comunicării la Departamentul de Jurnalism al Universității "Babeș-Bolyai" și este autorul cărții „Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare”, publicată în acest an la Editura Humanitas. Psihoterapeutul integrativ Cristina Ösz va răspunde, la rându-i, întrebărilor publicului.

 

Programul celor trei proiecții din cadrul programului „Viețile noastre online”

 

Altă identitate (15+)

Sophie Compton, Reuben Hamlyn • Marea Britanie, SUA • 2023 • 80 min

 

  • Miercuri, 18 octombrie, 13:15 | Thalia | Sala Mare

Proiecția este urmată de o dezbatere la care participă Mihnea Măruță, filozof și jurnalist, moderată de Minodora Sălcudean, profesor universitar ULBS

  • Vineri, 20 octombrie, 13:15 | Promenada Mall, Cine Gold

Filmul va fi urmat de o sesiune Q&A, cu participarea psihoterapeutului integrativ Cristina Ösz

Bilete: https://www.astrafilm.ro/en/2023/astra-film-junior/film/another-body

 

Manifest

Angie Vinchito • Rusia • 2022 • 68 min

 

  • Marți, 17 octombrie, 20:00 | Astra Film Cinema, Piața Mică

Sâmbătă, 21 octombrie, 20:00 | Astra Film Cinema, Piața Mică

Bilete: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/film/manifest

 

Insula lui Knit

Ekiem Barbier, Guilhem Causse, Quentin L'helgoualc'h • Franța • 2023 • 95 min

 

  • Vineri, 20 octombrie 21:15 | Promenada Mall, Cine Gold 6

Bilete: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/film/insula-lui-knit

 

Despre Astra Film Festival

 

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Partener strategic: Ministerul Culturii

Sponsori: HBO Go, Cinelab, Materom Autohaus, Luthelo, CineGOLD, Promenada Mall, DPD România, Kulinarium, Sonne, OAR Sibiu-Vâlcea

Partener de monitorizare: MediaTrust

Parteneri media: PRO TV, Europa FM, TV5 Monde, RRC, News.ro, G4media, Hotnews, Spotmedia, PressHub, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Mesagerul de Sibiu, Ora de Sibiu, Sibiu independent, Sibiul azi, Știri de Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Nine O`Clock, Scena9, Cinemagia, Cineuropa, Film New Europe, Observator cultural, Timpul, AaRC, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, Liternet, Capital Cultural, Revista Transilvania, Filmtett, Modern Times Review

Partener de comunicare: PiArt Vision

Autor
12 octombrie 2023 la 13:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Transilvania Tattoo Expo – cea mai veche convenție internațională de tatuaje din România, revine, în weekend,la Sibiu
Cea de-a XIII-a ediție a Transilvania Tattoo Expo, cea mai veche convenție internațională de profil din țară, își...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
Cei mai frumoși cai se dau în spectacol în Vasile Aaron
Baza Hipică Sibiu, din strada Vasile Aaron, va fi în acest weekend locul în care se vor întrece...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
Fost polițist, reținut pentru infracțiuni de fals informatic în formă continuată și înșelăciune. Prejudiciu de peste 30.000 de lei
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Junii Sibiului, mesagerii sibienilor în Germania: au încântat publicul bavarez la EuropaFest
Timp de două zile, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au fost mesagerii sibienilor în Germania, în cadrul EuropaFest...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Accident la Cisnădie: doi minori au căzut de pe trotinetă
Polițiștii rutieri au intervenit  joi, la un accident produs în orașul Cisnădie, pe strada Măgurii. Doi minori au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Președinta CJ a semnat contractul de 84 milioane lei pentru Secția „Medicală” din cadrul Spitalului Județean
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și consolidarea Secției „Medicale” din...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Consiliere antifumat pentru elevii participanți la „Olimpiada de Meșteșuguri”
Zeci de elevi sibieni care participă la faza județeană a Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”, desfășurată la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Apariția Selgros ar putea fluidiza traficul de pe Calea Șurii Mari
Lanțul de magazine Selgros a ajuns și la Sibiu, prin inaugurarea oficială a unui hipermarket, care a avut...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
LEGĂTURA DINTRE SIBIU ȘI SORA LUI HITLER. O ISTORIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ
Deși nu este numele cel mai vehiculat în scrierile care leagă Sibiul de vârful nazismului, Erwin Jekelius este...
Cultură
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Erro Cristian, calificată la turneul regional U17 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Campionatului Județean. ”Merită toate aprecierile…”
Echipa pregătită de Bogdan Alecu și Andrei Benedek nu mai poate fi ajunsă de Arsenal Sibiu, diferența dintre...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident rutier pe DN 1, în zona Hula Bradului. Trafic blocat total
Un accident rutier s-a produs miercuri după-masa pe DN 1, km. 293+850m, zona Hula Bradului, unde două mașini...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Marius Măldărășanu, încă doi ani la FC Hermannstadt. Salariu de 15.000 euro/lună și primă de instalare de 50.000 de euro. Urmează anunțul oficial!
”Telenovela” Măldărășanu este pe cale de a lua sfârșit, antrenorul urmând să continue încă (cel puțin) doi ani...
Actualitate
4 min de citit