Drumeție în Munții Făgăraș: traseu spectaculos spre vârfurile Moașa și Suru

Drumeție în Munții Făgăraș: traseu spectaculos spre vârfurile Moașa și Suru

Iubitorii de munte sunt invitați sâmbătă, 18 aprilie 2026, la o nouă drumeție organizată în cadrul programului „Anii Drumeției”, pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții Făgăraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Participanții vor porni la ora 06:30, din parcarea Hervis Șelimbăr, urmând să parcurgă un traseu solicitant, dar cu panorame impresionante: Izvorul Florii – Cabana Suru – Monumentul Salvamontiștilor – Vârful Moașa – Vârful Suru și retur. Traseul oferă priveliști asupra Văii Oltului, crestei Făgărașului și Depresiunii Sibiului.

Drumeția este încadrată la un nivel de dificultate mediu spre greu, cu o diferență de nivel de aproximativ 1.500 de metri și o durată estimată de 10–11 ore. Organizatorii recomandă echipament adecvat sezonului, inclusiv bocanci de munte, haine în straturi și surse de iluminat, dar și bețe de trekking sau echipamente suplimentare, în funcție de condițiile meteo.

Turul va fi ghidat de Radu Zaharie și se adresează celor care caută o experiență autentică de munte, cu efort susținut și satisfacția atingerii unor vârfuri spectaculoase.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul face parte din programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, care își propune să promoveze ecoturismul și traseele montane din județ.

Autor - Ștefania VESA
13 aprilie 2026 la 15:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
acum 49 minute
De pe șantierele Europei, acasă. Autostrăzile încep să aducă și oameni înapoi
Ani la rând, România și-a exportat muncitorii, meseriașii și specialiștii în construcții către șantierele Europei. Astăzi, marile proiecte...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 56 minute
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Pieton de 90 de ani, lovit de o mașină pe Calea Dumbrăvii din Sibiu
Un bărbat în vârstă de 90 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Statistica infecțiilor din spitalele sibiene și ce nereguli constată DSP. “Eradicarea este imposibilă”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 14 ore
Baia Populară Sibiu, închisă de Sfânta Maria. Când se reia programul
Baia Populară Sibiu va fi închisă sâmbătă, 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, cunoscută și ca...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Accident pe strada Vasile Aaron din Sibiu. Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital
Un motociclist în vârstă de 19 ani a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri, pe strada Vasile...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Polițiștii sibieni caută o tânără de 24 de ani, dispărută din Șura Mică
Polițiștii sibieni caută o tânără în vârstă de 24 de ani din Șura Mică, care a plecat voluntar...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 16 ore
Cum și-au construit avrigenii „prin învăluire” prima biserică din cărămidă. Primarul, scos din pușcărie „din bunăvoința Înălțimii Sale”
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean a publicat un nou episod din seria Oameni și locuri de poveste, dedicată...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.