Administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, atrage atenția asupra circulației motocicletelor, ATV-urilor și mașinilor de teren pe traseele montane și spune că este nevoie de reguli clare și de zone special amenajate pentru iubitorii sporturilor motorizate.
Într-o postare publicată pe pagina sa de socializare, Bibu spune că problema i-a fost readusă în atenție după ce mai mulți prieteni și colegi din programul „Anii Drumeției” au întâlnit, în weekend, numeroase vehicule motorizate pe munte, surprinse inclusiv în fotografii și filmări.
Administratorul public al județului Sibiu precizează că nu este împotriva sporturilor motorizate și spune că, la rândul său, a fost motociclist și a avut motocicletă de enduro.
„Pasiunea pentru un sport nu ne scutește de obligația de a respecta natura”, transmite Adrian Bibu.
Acesta susține că, după modelul altor state europene, și în România ar trebui stabilite reguli mai clare privind accesul vehiculelor motorizate în zonele montane. În opinia sa, pentru pasionații de enduro, ATV-uri sau off-road ar trebui identificate și amenajate trasee și spații speciale, în afara ariilor naturale protejate și în zone în care astfel de activități nu afectează mediul, animalele sau liniștea turiștilor.
Bibu leagă această problemă și de investițiile făcute în ultimii ani de Consiliul Județean Sibiu pentru dezvoltarea turismului sustenabil prin programul „Anii Drumeției”.
„Am ales să promovăm o direcție clară pentru județul nostru: turism lent, drumeții, aer curat, liniște, peisaje naturale, puncte gastronomice locale și experiențe autentice”, arată administratorul public.
În opinia sa, dezvoltarea și promovarea acestui tip de turism trebuie însoțite și de protejarea traseelor și a zonelor naturale.
„Nu putem investi milioane de lei pentru a dezvolta și promova această direcție de turism și, în același timp, să închidem ochii în fața unor activități care riscă să afecteze tocmai natura, liniștea și traseele montane pe care încercăm să le punem în valoare”, susține Adrian Bibu.
El cere autorităților competente să verifice situațiile semnalate și să stabilească dacă sunt respectate reglementările privind circulația vehiculelor motorizate în zonele montane, iar acolo unde sunt constatate încălcări să fie aplicate sancțiunile prevăzute de lege.
Administratorul public al județului Sibiu spune că nu își dorește un conflict între iubitorii drumețiilor și pasionații sporturilor motorizate, ci delimitarea clară a zonelor în care astfel de activități pot fi practicate.
„Susțin amenajarea unor zone dedicate sporturilor motorizate, dar susțin la fel de ferm protejarea ariilor naturale, a traseelor de drumeție și respectarea legislației”, mai spune Bibu.
Mesajul său se încheie cu un apel la protejarea muntelui: „Este loc pentru toată lumea pe munte, dar nu pentru orice, oriunde și oricum”.
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Răzvan NEGRU
Cosmin PAL
ADVERTORIAL
Mihai POPA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU