Sediul Consiliului Județean Sibiu și clădirea Filarmonicii de Stat Sibiu vor fi iluminate timp de două zile în albastru, culoarea-simbol a luptei împotriva diabetului, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie.
Inițiativa vine în sprijinul campaniei „O viață dulce fără diabet”, ajunsă anul acesta la cea de-a treia ediție și dedicată informării, prevenției și depistării precoce a diabetului zaharat.
În cadrul campaniei, vineri, 13 noiembrie, între orele 10:00 și 20:00, sibienii își vor putea verifica gratuit glicemia în două centre comerciale din oraș: Promenada Mall Sibiu și Shopping City Sibiu.
„Viața este dulce fără diabet. O afli în câteva secunde”, este mesajul transmis de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, care a subliniat importanța prevenției și a controalelor făcute la timp.
Potrivit datelor prezentate de Daniela Cîmpean într-o postare pe pagina sa de socializare, la nivel global, aproximativ un adult din nouă are diabet, iar peste 40% dintre cei afectați nu știu acest lucru. În România, circa una din cinci persoane cu diabet nu este diagnosticată.
Campania „O viață dulce fără diabet” a fost inițiată în 2024 de dr. Denisa Tănăsescu, medic specialist în diabet zaharat și boli de nutriție și șef de lucrări la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Felicitări doamnei dr. Denisa Tănăsescu, inițiatoarea acestei campanii, precum și tuturor celor care contribuie la desfășurarea ei. Mă bucur că medici, studenți, companii și administrații publice sunt din nou împreună pentru o misiune cu adevărat importantă: să aducă prevenția mai aproape de oameni”, a mai transmis Daniela Cîmpean.
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
ADVERTORIAL