Dr. Denisa Tănăsescu: „O persoană cu risc crescut de diabet poate preveni apariția bolii prin adoptarea unui stil de viață sănătos și consecvent”

Dr. Denisa Tănăsescu: „O persoană cu risc crescut de diabet poate preveni apariția bolii prin adoptarea unui stil de viață sănătos și consecvent”

În România, numărul pacienților diagnosticați cu diabet zaharat a crescut, în medie, cu 100.000 de cazuri noi pe an, între 2019 și 2024, potrivit Forumului Român de Diabet. 55,5 la sută dintre pacienți urmează corect tratamentul recomandat, aproximativ 60 la sută dezvoltă complicații cronice, iar afecțiunile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate asociată diabetului. În același timp, 20 la sută din populația României are peste 65 de ani – o categorie cu risc crescut pentru boli cronice -, iar 16,5 la sută dintre români se află deja în stadiu de prediabet.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În spatele acestor cifre se află însă oameni, realități medicale și soluții posibile. Despre aceste teme am stat de vorbă cu Dr. Denisa Tănăsescu, medic specialist Diabet Zaharat și Boli de Nutriție la Clinica Proctoven și șef de lucrări la Facultatea de Medicină.

TRIBUNA: Care sunt cele mai frecvente semne și simptome ale debutului de diabet?

  1. DENISA TĂNĂSESCU: Debutul diabetului poate trece uneori neobservat, însă există câteva semne și simptome care ar trebui să atragă atenția.

Cele mai frecvente semne ale diabetului sunt setea excesivă, urinările frecvente, foamea imperioasă și pierderea în greutate inexplicabilă, fără a ține dietă sau a face efort fizic intens. Deși apetitul este crescut, organismul nu poate folosi eficient nutrienții, ducând la scăderea în greutate. Alte simptome pot include oboseala, slăbiciunea, vederea încețoșată, vindecarea lentă a rănilor și furnicături sau amorțeală la nivelul mâinilor și picioarelor, un semn precoce al neuropatiei diabetice.

Există diferențe clare între diabetul de tip 1 și cel de tip 2 pe care publicul ar trebui să le înțeleagă?

Da, există diferențe între diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2, pe care trebuie să le cunoaștem ca să înțelegem riscurile, tratamentul, dar și necesitățile de prevenție ale acestor afecțiuni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală autoimună în care sistemul imunitar distruge celulele beta producătoare de insulină din pancreas. Se dezvoltă adesea la copii și adulți tineri, dar poate apărea la orice vârstă. Tratamentul constă în administrarea zilnică de insulină pentru a putea gestiona nivelul de glucoză din sânge.

În schimb, diabetul zaharat de tip 2 apare în principal datorită rezistenței la insulină (celulele corpului nu răspund bine la insulină) și/sau unui deficit relativ în producția de insulină. Este mai frecvent la adulți, dar poate fi întâlnit și la vârste mai fragede, în contextul prezenței obezității și al stilului de viață nesănătos.

Diabetul zaharat de tip 2 poate fi gestionat prin modificări ale stilului de viață (dietă, exerciții fizice), medicamente orale și, în unele cazuri mai avansate, este necesară administrarea de insulină.

Cât de important este diagnosticul timpuriu în evoluția bolii și prevenirea apariției complicațiilor acestei afecțiuni pe termen lung?

Diagnosticul timpuriu al diabetului este crucial, deoarece permite inițierea tratamentului și managementul corect al bolii, prevenind astfel apariția complicațiilor pe termen lung. În același timp, un diagnostic precoce permite identificarea persoanelor aflate în stadiul de prediabet, moment în care intervențiile asupra stilului de viață pot preveni sau chiar întârzia cu ani buni apariția diabetului de tip 2.

Intervenția precoce ajută la menținerea controlului nivelului de glucoză din sânge, limitând expunerea prelungită la efectele diabetului și la deteriorarea organelor.

Complicațiile cronice ale diabetului zaharat sunt reprezentate de prezența bolilor cardiovasculare, diabetul fiind o afecțiune care crește riscul de boli de inimă, atac de cord și accident vascular cerebral. De asemenea, retinopatia diabetică este o altă complicație importantă, care poate duce la pierderea vederii și crește riscul de cataractă și glaucom.

La nivel renal, diabetul poate duce la apariția nefropatiei diabetice, una dintre principalele cauze de insuficiență renală cronică. Neuropatia diabetică este o complicație precoce, afectând până la jumătate dintre pacienții cu diabet zaharat tip 2. Mai mult de 80 la sută dintre amputațiile membrelor inferioare la pacienții diabetici au la bază neuropatia diabetică.

Angiopatia diabetică este o complicație extrem de gravă, având atât componente macroangiopate (care determină boli cardiovasculare), cât și microangiopate care, alături de neuropatie, duc la apariția „piciorului diabetic”. Studiile clinice arată că aproximativ 15 la sută dintre persoanele cu diabet zaharat vor suferi ulcerații la nivelul picioarelor, iar aproximativ șapte la sută vor dezvolta complicații care vor duce la amputații.

Alte complicații includ tulburări cognitive, probleme sexuale și dificultăți de vindecare a rănilor. În concluzie, diabetul zaharat este o boală cronică ce nu trebuie ignorată, întrucât complicațiile pe termen lung afectează semnificativ calitatea vieții.

Ce măsuri poate lua o persoană cu risc crescut pentru a preveni apariția diabetului?

O persoană cu risc crescut de diabet poate preveni apariția bolii prin adoptarea unui stil de viață sănătos și consecvent. Activitatea fizică joacă un rol esențial: recomand cel puțin 150 de minute pe săptămână de exercițiu fizic de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate fizică intensă.

Mersul în ritm alert, ciclismul, înotul, dansul sau exercițiile făcute acasă sunt opțiuni simple, cu beneficii importante. Un rol important îl au și micile schimbări zilnice incluse în rutina noastră, cum ar fi urcatul scărilor în locul liftului, plimbări după masă sau scurte pauze active în timpul zilei, chiar și la locul de muncă.

Un alt pilon important al prevenției este alimentația. O alimentație echilibrată presupune trei mese principale și două gustări, care să susțină un nivel stabil al energiei și al glicemiei pe parcursul întregii zile. Adoptarea unei alimentații sănătoase, bogate în legume, fructe, cereale integrale, alimente cu indice glicemic scăzut, proteine slabe (pește, carne albă, lactate cu conținut redus de grăsimi, ouă) și grăsimi sănătoase (ulei de măsline, avocado, nuci, semințe) ajută la menținerea unui metabolism optim și este o intervenție esențială în prevenirea instalării diabetului.

Este importantă și hidratarea adecvată, apa fiind băutura recomandată în mod constant, în detrimentul sucurilor sau băuturilor îndulcite. Se recomandă limitarea zahărului adăugat, a produselor de patiserie și cofetărie și a alimentelor ultraprocesate. De asemenea, înlocuirea pâinii albe cu pâine integrală, neagră sau de secară, a orezului alb cu orez brun sau sălbatic și alegerea pastelor integrale sunt alternative benefice. Cartofii ar trebui consumați cu moderație, aproximativ 1-2 ori pe săptămână, ideal prin metode de preparare precum coacerea, fierberea sau gătirea la abur.

Controlul greutății este un alt factor important în prevenția diabetului zaharat de tip 2. Pierderea în greutate, chiar cu 5-10 la sută din greutatea inițială, poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină și poate avea un impact pozitiv major asupra riscului de apariție a acestei afecțiuni.

Un somn de calitate (7-9 ore pe noapte) este important pentru menținerea echilibrului metabolic, dar și pentru reglarea aportului alimentar. Evaluarea și gestionarea stresului pot preveni alimentația impulsivă și dezechilibrele metabolice.

Monitorizarea medicală periodică rămâne esențială pentru persoanele cu risc crescut, deoarece permite depistarea precoce a modificărilor glicemice și intervenția timpurie.

Cum s-a schimbat tratamentul diabetului în ultimii ani? Există noutăți importante pentru pacienți?

În prezent, privim și evaluăm persoana cu diabet dintr-o perspectivă cardio-reno-metabolică, ceea ce înseamnă că nu ne concentrăm doar pe valoarea glicemiei, ci și pe sănătatea inimii, a rinichilor și pe riscul metabolic general.

Tratamentul diabetului s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, evoluând atât prin apariția unor molecule noi, cât și prin tehnologii tot mai avansate. Astăzi, avem la dispoziție terapii care nu doar scad glicemia, ci oferă și beneficii suplimentare importante, cum ar fi protecție cardiovasculară, protecție renală și reducerea riscului de complicații.

Medicamente precum inhibitorii SGLT2 sau agoniștii de receptor GLP-1 au devenit parte esențială a tratamentului, mai ales pentru pacienții cu risc crescut, deoarece nu mai vânăm doar „o glicemie bună”, ci urmărim protecția pe termen lung a pacientului: reducerea riscului cardiovascular, menținerea funcției renale, controlul greutății și îmbunătățirea stării generale de sănătate.

Tehnologia a cunoscut progrese remarcabile, iar dacă ne referim la pacienții cu diabet zaharat de tip 1, evoluțiile tehnologice au avut un impact major asupra calității vieții. Senzorii de monitorizare glicemică continuă sunt tot mai accesibili și permit pacienților să își urmărească valorile glicemice în timp real, fără înțepături repetate.

Pompele de insulină și sistemele de tip „closed loop”, care ajustează automat doza de insulină în funcție de glicemie, cresc semnificativ siguranța, reduc frecvența episoadelor de hipoglicemie și îmbunătățesc calitatea vieții. Deși sunt benefice pentru toți pacienții care necesită insulină, aceste dispozitive sunt utilizate în special la persoanele cu diabet zaharat de tip 1, unde terapia insulinică este indispensabilă.

Tratamentul diabetului a evoluat considerabil, iar pacientul se află astăzi în centrul unei abordări moderne, integrate și personalizate. Avem la dispoziție terapii eficiente, tehnologii avansate și instrumente care permit un control mult mai bun al bolii, îmbunătățind semnificativ calitatea vieții. Adoptarea unui stil de viață sănătos, monitorizarea regulată și colaborarea strânsă cu medicul rămân esențiale pentru menținerea sănătății pe termen lung.

Diabetul zaharat poate fi gestionat atunci când prevenția, educația și inovația merg mână în mână.

În partea a doua a materialului, care va apărea în perioada următoare, Dr. Denisa Tănăsescu va aborda două subiecte esențiale: creșterea tot mai îngrijorătoare a cazurilor de diabet la copii și adolescenți, analizând cauzele și factorii care favorizează această tendință și cele mai răspândite mituri despre diabet, întâlnite în practică – idei greșite care pot afecta diagnosticul, tratamentul și percepția asupra bolii.

Autor - Ștefania VESA
26 noiembrie 2025 la 10:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Medicii de la SCJU Sibiu avertizează: vara aduce mai multe probleme oculare. Ce greșeli trebuie evitate la plajă și la piscină
Expunerea prelungită la soare, apa din piscine, vântul sau utilizarea necorespunzătoare a lentilelor de contact pot transforma o...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 2 zile
Salina terapeutică de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu este funcțională. Pacienții pot beneficia de ședințe de haloterapie
Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au acum acces la ședințe de haloterapie într-o salină terapeutică nou...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 zile
HEARTFULLY, noul spațiu multifuncțional al Fundației Polisano, unde arta susține sănătatea
Fundația Polisano a deschis oficial HEARTFULLY, prima galerie caritabilă de artă din România, un proiect care îmbină arta,...
Actualitate
2 min de citit
Autor -
acum 1 săptămână
ARA Kinetoterapie: Dincolo de exerciții. Cum arată recuperarea personalizată
Atunci când oamenii aud cuvântul „kinetoterapie”, cei mai mulți se gândesc la exerciții. Își imaginează o sală, câteva...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Prima galerie caritabilă de artă din România se deschide la Sibiu. Fondurile vor ajuta copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano deschide la Sibiu HEARTFULLY, prima galerie caritabilă de artă din România, un proiect care îmbină arta,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Vapingul și țigările electronice, un risc real pentru sănătate. Medicul pneumolog Ioan Drăghilă: „Nu elimină dependența, ci o pot consolida”
Țigările electronice și dispozitivele de vaping sunt tot mai populare, mai ales în rândul tinerilor. Mulți le consideră...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Alina Bereanu, șefa ATI Sibiu: ,,Lipsa de locuri în secții este o problemă a marilor spitale de urgență”
Medicii și asistenții care lucrează în secțiile de Terapie Intensivă se confruntă zilnic cu situații limită și cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Curs internațional de neurofiziologie intraoperatorie la Sibiu. Medici din 16 țări, reuniți la MedLife Polisano
Sibiul a găzduit, în perioada 4-7 iunie, unul dintre cele mai importante evenimente educaționale dedicate monitorizării neurofiziologice intraoperatorii....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Dr. Ana-Daniela Popa: „În medicina de urgență trebuie să gândești și să acționezi în câteva secunde”
În spatele fiecărei intervenții SMURD și al fiecărui pacient care ajunge la Unitatea de Primiri Urgențe se află...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Dr. Ovidiu Bardac: „Prevenția este mai simplă și mai ieftină decât chirurgia”
Prezentarea la medic încă de la primele simptome, controalele regulate și un stil de viață sănătos pot preveni...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 săptămână
ARA Kinetoterapie despre mișcarea ca tratament. Ce poate face kinetoterapia pentru tine
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Investiții noi pentru secțiile care tratează bolnavii de cancer din Sibiu
Consiliul Județean Sibiu anunță achiziția unor noi echipamente destinate îngrijirii pacienților oncologici din cadrul Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.