Dr. Ana-Daniela Popa: „În medicina de urgență trebuie să gândești și să acționezi în câteva secunde”

Dr. Ana-Daniela Popa: „În medicina de urgență trebuie să gândești și să acționezi în câteva secunde”

În spatele fiecărei intervenții SMURD și al fiecărui pacient care ajunge la Unitatea de Primiri Urgențe se află medici care trebuie să ia decizii în câteva secunde. Este o specialitate în care timpul poate face diferența dintre viață și moarte, iar presiunea este permanentă.. Într-un interviu realizat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, dr. Ana-Daniela Popa, medic primar de medicină de urgență, vorbește despre provocările unei profesii aflate permanent în prima linie a sistemului medical.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit medicului, activitatea din UPU înseamnă gestionarea unui flux continuu de pacienți și identificarea rapidă a cazurilor grave care necesită intervenție imediată.

„UPU este kilometrul zero al spitalului. Trebuie să te miști repede, să gândești repede și să acționezi”, explică dr. Popa.

Printre cele mai dificile cazuri cu care se confruntă echipele de urgență se numără stopurile cardio-respiratorii, accidentele vasculare cerebrale, infarctele miocardice, șocurile de diferite tipuri și traumatismele severe. În toate aceste situații, fiecare minut contează.

Pentru a deveni medic urgentist sunt necesari cinci ani de rezidențiat, însă formarea continuă pe tot parcursul carierei: „După ce ai devenit medic specialist urmează cursuri și traininguri permanente. Protocoalele de resuscitare și tratament se schimbă constant, iar noi trebuie să lucrăm la standardele europene și internaționale”, spune medicul. Pe lângă pregătirea profesională, un medic de urgență trebuie să aibă rezistență psihică, capacitate de analiză rapidă și echilibru emoțional.

Deși sunt obișnuiți să intervină în cele mai dificile situații, există momente care rămân greu de gestionat chiar și pentru cei mai experimentați medici: „Cel mai dificil este atunci când ai lucrat șapte sau opt ore pentru un pacient și vezi că, deși ai făcut tot ce era posibil, acesta nu poate fi salvat”, mărturisește dr. Popa. La fel de solicitante sunt și intervențiile din prespital, unde echipajele SMURD se confruntă cu accidente grave, stopuri cardio-respiratorii sau pacienți aflați în stare critică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Pe SMURD totul este o cursă contra cronometru. Este multă adrenalină, mai ales în cazul traumelor majore”, spune medicul.

Nevoia de specialiști

După mai bine de 20 de ani dedicați medicinei de urgență, dr. Ana-Daniela Popa consideră că societatea are nevoie de specialiști bine pregătiți în toate zonele în care există comunități și servicii medicale.

Autor - Ștefania VESA
07 iunie 2026 la 10:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Măgura îi produce liderului ”U” Cluj primul eşec. Gol deci marcat de Patricia Tâmplaru cu 20 de secunde înainte de final
Echipa din Cisnădie s-a impus, în faţa propriilor suporteri, cu 27-26 în faţa echipei Universităţii Cluj, liderul clasamentului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
(ULTIMA ORĂ) Sibianca Roxana Vişa, campioană europeană de tineret U23
Judoka sibiancă Roxana Vişa, legitimată la Clubul Sportiv Municipal, a cucerit, în această seară, medalia de aur şi...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Primul succes pentru voleibalistele de la CSU. Sibiencele s-au impus cu 3-0 în faţa fetelor de la UV Timişoara
După ce, în urmă cu trei zile, obţinuseră primul punct de la înfiinţarea echipei, în urma înfângerii în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Şapte din şapte: ACS Mediaş câştigă şi la Zărneşti şi încheie turul la un punct în spatele liderului Corona
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Zărneşti, cu Olimpic din localitate. Toate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Alerta de posibilă incursiune a dronelor în cinci județe din Moldova
O nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian al României dinspre Republica Moldova, a anunțat Ministerul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Scena Digitală aduce în noiembrie trei premiere din Belgia, Portugalia și China
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu lansează, în noiembrie, trei producții...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Ploaie de goluri în SuperLiga Sibiu într-o sâmbătă… ploioasă. Bradu câştigă derbiul cu Răşinariul în ultimele secunde
31 de goluri s-au marcat, în această după-amiază, în cele patru meciuri ale etapei a IX-a a SuperLigii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
”Călăreţii roşii” pierd la Satu Mare din două faze fixe. Şelimbărul coboară pe locul 19 în clasamentul Ligii 2
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în urmă cu câteva minute, de CSM Olimpia cu scorul de 2-0,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Spitalul de îngrijiri paliative din Săliște va avea 27 de paturi și sistem geotermal
Noul Spital de Îngrijiri Paliative din Săliște va fi încălzit și răcit cu energie geotermală, iar lucrările pentru...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
Ziua Națională a Arhivelor: Ce pot cerceta sibienii în documente | Interviu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Teatrul Național „Radu Stanca” duce spectacolele sibiene la festivalul de teatru din Sharm el-Sheikh
România este țară invitată de onoare la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Un tânăr a ajuns la spital după ce a lovit un parapet pe DN 1, la Veștem
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit într-un accident produs pe DN 1, în localitatea Veștem,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.