Două secole de la nașterea lui Alexander Adolf Flechtenmacher (1823-1898)

S-a născut la Iași în 23 decembrie 1823, ca fiu al juristului sas Christian Flechtenmacher  (1785-1843) din Brașov, stabilit în capitala  Principatul Moldovei. A fost compozitor, violonist, pedagog și dirijor român.

A studiat vioara la Iași cu Paul Hette și J. Leitner și la Conservatorul din Viena (1837-1840) cu renumiții, Joseph Bohm și Joseph Mayseder. Continuarea și aprofundarea studiului se face la Paris , ceva mai târziu, în anii 1847-1848 ( Viorel Cosma, Muzicieni români. Compozitori și muzicologi, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1970).

A fost violonist în orchestra Trupei lirice franceze din Iași (1834-1837). Următorii ani a concertat ca violonist la o serie de concerte din țară și străinătate. Timp de doi ani activează ca prim violonist al trupei „Maria Therese Frisch” din Iași (1842-1843) după care, în următorii ani este dirijor al Teatrului Național din Iași (1844-1847) și al Teatrului Național din București (1852-1853). Trece în aceeași funcție la Teatrul Național din Craiova (1853-1858). Aici, în Bănie,  pentru prima dată, are loc punerea în scenă a comediei muzicale Urâta satului, prelucrare după La petite Fadette de George Sand. Prima operetă românească, Baba Hârca a avut premiera în 26 decembrie 1848 la Teatrul Național din Iași. Muzica a fost compusă de Alexander Flechtenmacher, textul operei având ca autor pe Matei Millo, cel care a interpretat, în travesti, rolul lui Baba Hârca.

În  18 iunie 1858, compozitorul și dirijorul Alexander Flechtenmacher înainta municipalității craiovene un memoriu prin care se pronunța pentru înființarea unei societăți filarmonice, vis finalizat abia în iunie 1904, când, în sfârșit, lua naștere Societatea Filarmonică din Craiova.  Revine în București la Teatrul Național, unde își continuă activitatea timp de  peste două decenii  (1858-1879). În Capitală, în anii 1860-1863,  ocupă și un post de profesor de vioară și violoncel la „Așezământul Choral”, înființat și condus de Arhimandritul  rus Visarion. De asemenea, a funcționat ca  profesor de armonie, vioară ocupând și funcția de director al Școlii vocale și instrumetale (1863-1864).

A scris muzica de scenă la mai toate piesele de teatru apărute la noi vreme de patru decenii, până în 1880. A semnat  aproximativ 600 de piese muzicale la producțiile literare ale lui Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și  Matei Millo fost director al Teatrului din Iași, amic din copilărie cu Alecsandri ș.a.

În 1860, după scurtul directorat al lui C.A. Rosetti la Teatrul Național, instituția este preluată de un colectiv din care, pentru o scurtă perioadă de timp, a făcut parte și Flechtenmacher.

În perioada de timp cuprinsă între 1 noiembrie 1864-1869, Alexander Flechtenmacher a funcționat ca profesor de vioară și  director al Conservatorului de Muzică din București, instituție care , ulterior, a devenit Universitatea Națională de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București.

Vasile Alecsandri a scris în anul 1881, și textul Imnului regal român, muzica  fiind compusă de data aceasta de căpitanul Eduard Hübsch, și interpretat oficial pentru prima dată în anul 1884.

Prin întreaga sa activitate, Flechtenmacher și-a câștigat un loc de seamă în istoria muzicii românești fiind unul dintre cei mai de seamă susținători ai muzicii corale românești laice și religioase. Valorosul muzician a urmărit cu perseverență visul său personal, acela de a demonstra că motivele folclorice românești se pot împleti armonios cu muzica instrumental-simfonică.

În cadrul manifestărilor muzicale prilejuite de sfințirea Catedralei Mitropolitane din Sibiu din zilele de 12-14 mai 1906, corul tinerilor seminariști, aflat sub bagheta  dirijorală a profesorului Timotei Popovici,  a interpretat Dorul înstrăinatului, pe  muzica lui Alexander Flechtenmacher.

   Muzica de operă, prima de acest gen în România, a fost Baba Novac pe versurile lui Matei Millo. Pe versurile aceluiași autor, Flechtenmacher a compus muzica pentru Ursul negru și alb, Un trântor cât zece, Cerșetorul orb, Apele din Văcărești, Imnul lui Ștefan cel Mare și altele.

   A compus muzica pentru piese de teatru: Coana Chirița în Iași sau două fete și-o neneacă și Conu Iorgu de la Sadagura, vodeviluri scrise de Vasile Alecsandri sau Boierii și țăranii, o comedie vodevilă națională de Matei Millo. Nu uităm  drama istorică Răzvan și Vidra după Bogdan Petriceicu Hașdeu și opera Fata de la Cozia după Dimitrie Bolintineanu,

   Un loc aparte în activitatea sa muzicală este ocupat de creația corală laică și religioasă: Sfânta zi de libertate pe versurile lui Eugen Carada, Imnul moldovenilor pe versurile lui Dimitrie Gusti, Hora Unirii pe versurile lui Vasile Alecsandri. Revista unionistă „Steaua Dunării”, fondată de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, publică în numărul său din 9 iunie 1856, poezia bardului de la Mircești. „Hai să dăm mână cu mână/Între noi să nu mai fie/ Decât flori și armonie”/ a ajuns imnul Unirii Principatelor. Emblematica cântare patriotică a fost prezentată întâia oară la Iași în ziua de 19 noiembrie 1872. Era cea mai căutată melodie a vremii, care prin mesajul ei reprezintă un deziderat valabil, atât de necesar și astăzi.

   Primul spectacol românesc de revistă Apele de la Văcărești (1872) autor Matei Millo jucat pe scenă de aceeași persoană în Sala „Bossel” din București, spațiu de spectacole apreciat în lumea culturală și mediatică a vremii. Patronul acesteia, Friedrich Bossel , era un tapițer sas.

   A fost căsătorit cu Maria, născută Mavrodin (1838-1888), orfană de ambii părinți la o vârstă fragedă. A fost de profesie actriță, scriitoare, traducătoare, muziciană, publicistă una din cele mai energice, vocale și expresive feministe, egalată în scriitură doar de Sofia Nădejde. Împreună cu soțul ei, a înființat o companie dramatică destinată tinerilor – „Teatrul tineretului”. A fost membră a Societății dramatice înființată în 1878. A editat publicația „Femeia română” al cărei director a fost, între 1 ianuarie 1878 și 12 aprilie 1881. La această publicația a colaborat, printre alții: Vasile Alecsandri, Constantin Bacalbașa, Alexandru Macedonski, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Panait Mușoiu, Iosif Vulcan ș.a. Publicația a susținut constant lupta femeilor pentru drepturi cetățenești, îndemnând sexul frumos „La luptă dar… Decideți-vă, instruiți-vă și lucrați la opera de regenerare a sexului vostru”. Pe lângă poezii și proză, a publicat articole despre Teatrul Național din București în revista „Românul”. A militat pentru sprijinirea frontului în timpul Războiului pentru Independență din 1877-1878.

Concluzionând putem afirma, fără teama de a greși, că numele lui Alexander Flechtenmacher este legat de atâtea compuneri cu un caracter adevărat românesc și „de o dulceață de melodie neimitabilă”. 

S-a stins din viață la 28 ianuarie 1898 fiind înmormântat, alături de soția sa, în Cimitirul Bellu din Capitală. Amintirea lui Flechtenmacher la Iași, este asigurată de  orologiul Palatului Cultutrii, format din opt clopote,  cel care reproduce din oră în oră melodia Hora Unirii.

                                                                                       Lucian Giura