Doar 45% dintre candidații la titularizare, în Sibiu, au luat minim nota 7

Doar 45% dintre candidații la titularizare, în Sibiu, au luat minim nota 7

Sibiu se clasează pe locul 12 în țară, după rezultatele de la examenul de titularizare. Doar 45% dintre candidați au reușit să obțină nota 7. De exemplu, la limba și literatura română din 46 de candidați, doar 8 au obținut o notă care îi poate „califica” pentru un post de titular.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit IȘJ Sibiu, „Rata notelor de cel puțin 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 45,1% (locul 12 la nivelul țării), superior în raport cu procentul consemnat în anii 2024 (43,7%), 2023 (43,82%) și 2019 (40,3%), dar inferior față de cel din anii 2022 (51,3%), 2021 (46,30%) și 2020 (62%). Astfel, 1 candidat (educatoare – limba română) a obținut nota 10 (2 candidați în 2024, 5 candidați în 2023, 1 candidat în 2022, 2 candidați în 2021, 6 candidați în 2020 și niciun candidat în 2019), iar 399 candidați (45,13%) au obținut note între 7 și 9,99 (din cei 884 de candidați care au depus lucrările pentru evaluare), 337 de candidați (38,12%) au obținut note între 5,00 și 6,99.  Din promoția curentă, 36,6% dintre candidați au obținut note de cel puțin 7 (șapte)”.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 1 – 2 august 2024. Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 22 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 23 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 30 iulie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Distribuția notelor pe discipline:

Disciplina examen Nr. lucrări evaluate Nr. candidați cu note sub 5 Nr. candidați cu note între 5 și 6,99 Nr candidați cu note între 7 și 9,99 Nr. candidați cu note de 10 Procent note peste 7
AGRICULTURĂ-HORTICULTURĂ 3 1 2 0 0 0%
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ 2 1 1 0 0 0%
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 1 0 1 0 0 0%
ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ / EDUCAȚIE VIZUALĂ)  

8

 

0

 

4

 

4

 

0

 

50,0%

BIOLOGIE 30 4 7 19 0 63,33%
CHIMIE 3 3 0 0 0 0%
COMERȚ 3 0 0 3 0 100%
COMERȚ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 1 0 1 0 0 0%
CONFECȚII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL  

2

 

0

 

1

 

1

 

0

 

50,0%

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ 17 4 5 8 0 63,33%
ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POSTA 1 0 0 1 0 100%
ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ  

2

 

2

 

0

 

0

 

0

 

0%

EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT 54 17 25 12 0 47,05%
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – ANTRENORI 3 2 0 1 0 33,33%
EDUCAȚIE MUZICALĂ 11 8 3 0 0 0%
EDUCATIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ 4 1 3 0 0 0%
EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDURE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI; EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU O CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ)  

 

 

18

 

 

 

 

0

 

 

 

 

5

 

 

 

 

13

 

 

 

 

0

 

 

 

 

72,22%

EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE 2 1 1 0 0 0%
ELECTROTEHNICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII  

2

 

0

 

2

 

0

 

0

 

0%

ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ 2 0 0 2 0 100%
ESTETICA ȘI ÎNGRIJIREA CORPULUI OMENESC (MAIȘTRI INSTRUCTORI)  

1

 

0

 

0

 

1

 

0

 

0%

FIZICĂ 2 2 0 0 0 0%
GEOGRAFIE 12 1 5 6 0 50,0%
INDUSTRIE ALIMENTARĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 2 0 1 1 0 50,0%
INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI  

4

 

0

 

2

 

2

 

0

 

50,0%

ISTORIE 23 0 15 8 0 34,78%
KINETOTERAPIE 1 0 0 2 0 100%
LIMBA GERMANĂ MATERNĂ 1 0 0 1 0 100%
LIMBA GERMANĂ MODERNĂ 10 0 1 9 0 90,0%
LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ 38 2 14 22 0 57,89%
LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ 7 1 2 4 0 57,14%
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ 46 19 19 8 0 17,39%
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/ MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMA ROMÂNĂ)  

 

 

 

 

 

170

 

 

 

 

 

 

27

 

 

 

 

 

 

70

 

 

 

 

 

 

 

 

73

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

42,94%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR  

 

 

 

 

14

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

12

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

85,71%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ROMÂNE (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR LIMBA GERMANĂ)  

 

 

 

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

40,0%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII  

 

 

199

 

 

 

 

19

 

 

 

74

 

 

 

 

105

 

 

 

1

 

 

 

 

54,77%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE-EDUCAȚIE TIMPURIE ȘI CURRICULUMUL PENTRU EDUCAȚIA TIMPURIE A COPIILOR SUB 3 ANI, METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN CREȘĂ  

 

 

 

 

50

 

 

 

 

 

 

 

5

 

 

 

 

 

23

 

 

 

 

 

22

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

44,0%

LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII MAGHIARE MATERNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA MAGHIARĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR  

 

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0%

MATEMATICĂ 58 12 31 15 0 25,86%
MECANICĂ 4 0 1 3 0 75,0%
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ 25 7 11 7 0 25,86%
RELIGIE ORTODOXA 24 0 5 19 0 79,16%
SOCIOLOGIE 1 0 1 0 0 0%
TERAPIE EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATORI)  

 

5

 

 

2

 

 

1

 

 

2

 

 

0

 

 

40,0%

TRANSPORTURI RUTIERE 1 1 0 0 0 0%
TURISM ȘI SERVICII 4 2 2 0 0 0%
VETERINAR 1 0 1 0 0 0%
Total judet Sibiu 884 207 337 339 1 45,13%

22 iulie 2025 la 15:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Profu

    Pentru ce sa ia note mari?! Daca va creste norma didactica, suplinitorii nu vor mai prinde ore, ori aveau 9,50, ori 6,50. la ce subiecte au fost nici nu-i de mirare! Au dat subiecte aiurea ca sa se ia note mici si ca sa poata spuna ca suplinitorii sunt nepregatiti! Huo, ticalosilor!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 3 minute
Porți deschise la Centrul Chinologic din Sibiu. Vizitatorii sunt așteptați în 13 și 22 octombrie
După valul uriaș de solicitări primite în timpul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, când sute de copii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 27 minute
Forțe de ordine în centrul Sibiului, înaintea meciului Steaua – Poli Timișoara
Dube ale Jandarmeriei și autospeciale de Poliție sunt prezente în Piața Mare din Sibiu, unde sunt așteptate să...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 41 minute
MOȘNA: Festivalul Verzei aduce în prim-plan tradițiile locale și „Claca de sarmale”
Comuna Moșna găzduiește, în weekendul 10-11 octombrie, cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Verzei, un eveniment dedicat tradițiilor,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 51 minute
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 53 minute
MARPOD: Construcțiile fără autorizație pot fi regularizate. Ce trebuie să știe proprietarii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 58 minute
Motocicliștii vor putea înainta printre mașinile oprite la semafor și folosi benzile pentru autobuze. Parlamentul a adoptat noile reguli
Asociația „motoADN” a anunțat adoptarea de către Camera Deputaților a proiectului de lege care modifică regulile de circulație...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
GURA RÂULUI: Spectacole-manifest împotriva bullying-ului, puse în scenă de elevii Liceului „Onisifor Ghibu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Veșmântul Sfintei Parascheva, spre închinare la Biserica „Sfântul Luca” din Sibiu
Credincioșii sibieni se pot închina și în acest an la Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, adus la Biserica „Sfântul...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 3 ore
Dr. Aaron Frank, sibianul din Orașul de Jos care i-a cunsocut pe Maradona și Ronaldo. Mai multe vieți într-una singură
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 16 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.