Din cauza prognozei meteo, deschiderea festivă a anului universitar nu va mai fi în Piaţa Mare, ci la Sala Transilvania

Deschiderea festivă a anului universitar nu va mai avea loc în Piaţa Mare, ci la Sala Transilvania, transmite Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. Motivul schimbării locului festivităţii a fost determinat de condiţiile meteo prognozate pentru luni, 30 septembrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Pe 30 septembrie la ora 14,00, studenții anului I ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și cei ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” se vor aduna în Sala Transilvania pentru a participa la momentul festiv care le este dedicat – deschiderea anului universitar!
Schimbarea locului de desfășurare a festivității a fost determinată de prognoza meteo pentru 30 septembrie, care se anunță a fi o zi cu vreme nefavorabilă.

"Toamna studențească” este evenimentul care deschide Săptămâna de Orientare, un program dedicat celor mai tineri studenți ai ULBS, care se vor familiariza astfel cu mediul academic din universitatea noastră. Am pregătit pentru ei vizite în facultăți, întâlniri cu principalii parteneri ai ULBS, cu structurile suport (Biroul Erasmus, SmartHub, Biblioteca Universitară, D-School etc.), vizite la muzee, competiții sporive, totul pentru o mai bună integrare a noilor studenți în viața universitară, dar și pentru a fi la curent cu oportunitățile de petrecere a timpului liber în Sibiu. Îi așteptăm așadar pe studenții anului I, cu mult entuziasm, la Sala Transilvania!", a mai transmis ULBS.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
25 septembrie 2024 la 10:57

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 5 ore
Biciclist rănit în munții Cindrel
Un bărbat de 63 de ani a avut nevoie de ajutorul echipei Salvamont după ce a căzut cu...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 9 ore
Accident în Poiana Sibiului. Un copil și o tânără au ajuns la spital
O tânără de 23 de ani și un copil de 10 ani au fost răniți întrun accident rutier...
Eveniment
2 min de citit