ADHD, tulburarea cu deficit de atenție și hiperactivitate, este mai mult decât o etichetă medicală – este o provocare ce afectează nu doar persoana diagnosticată, ci și familia, colegii și comunitatea. La nivel global, se estimează că aproximativ 5% dintre copii sunt afectați de ADHD, manifestările incluzând dificultăți în menținerea atenției, impulsivitate și hiperactivitate. Este o condiție complexă, influențată de factori genetici și de mediu, care necesită înțelegere și suport adecvat.

Cum impactează ADHD-ul viața de zi cu zi?

Să trăiești cu ADHD sau să ai în grijă un copil cu această tulburare nu este ușor. Critica frecventă din partea celorlalți, excluderea socială sau lipsa înțelegerii din partea profesorilor și colegilor transformă viața acestor persoane într-o adevărată provocare emoțională. Deseori, copiii sunt percepuți ca fiind "leneși" sau "neascultători", iar această stigmatizare lasă urme adânci, conducând la anxietate și depresie. Acest lucru  le afectează profund stima de sine, iar experiențele repetate de eșec le întăresc sentimentul că nu pot reuși. În timp, aceste percepții negative pot crea un ciclu distructiv, în care copilul evită provocările, devine mai anxios și mai izolat social.

Dar cât de greu ne este, ca societate, să schimbăm această perspectivă? Să vedem dincolo de comportamentele lor, să oferim sprijin în loc de etichete? ADHD-ul, deși dificil de gestionat, poate deveni un teren fertil pentru cultivarea empatiei și pentru redefinirea modului în care privim diversitatea umană.

Ce soluții există?

Din fericire, literatura științifică oferă soluții clare pentru a aborda ADHD-ul, dar este nevoie și de o schimbare de mentalitate pentru a le pune în aplicare.

Printre cele mai eficiente strategii se numără:

1. Crearea unui mediu structurat: Rutinele clare și un program bine definit oferă stabilitate și predictibilitate copilului cu ADHD.
2. Terapia cognitiv-comportamentală: Aceasta ajută la dezvoltarea unor strategii de gestionare a emoțiilor și a comportamentelor problematice.
3. Sprijin social și educațional: Profesorii joacă un rol crucial în integrarea acestor copii. Metodele de predare adaptate și susținerea emoțională pot face diferența.
4. Comunicarea empatică: Părinții pot învăța  să privească dincolo de comportamentele problematice și să înțeleagă dificultățile reale prin care trece copilul.

Concluzie: Să privim dincolo de provocări

ADHD-ul poate părea, la prima vedere, o barieră. Însă, dacă alegem să privim dincolo de provocări, putem descoperi un potențial extraordinar. Copiii cu ADHD sunt creativi, inteligenti, energici și capabili să ofere perspective unice.

Prin educație, sprijin și promovarea unei atitudini pozitive, ADHD-ul poate deveni o provocare care unește, nu una care separă. Comunitatea are puterea de a transforma dificultățile în oportunități pentru creștere și dezvoltare. Părinții, profesorii și societatea în ansamblu pot întelege faptul că ADHD-ul NU este o alegere sau o "lipsă de voință", ci o provocare reală.

Totul începe cu noi: cu empatia, sprijinul și dorința de a înlocui stigmatizarea cu susținere. Cred că este timpul să ne întrebăm – Cât de greu este să fim, pur și simplu, alături de ei?

Psiholog Clinician – Andreia Bărăgan

Despre mine:

Sunt absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai și dețin un Master în Psihologie Clinică și Psihoterapie de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Totodată sunt psihoterapeut în formare în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Integrativă și Asociației de Terapii Cognitiv-Comportamentale și Programe de Reabilitare și consilier pentru dezvoltare personală. Experiența mea ca voluntară cu copii din medii dezavantajate mi-a modelat abordarea empatică și dedicată în lucrul meu. Promovez discuțiile despre sănătatea mintală și susțin fiecare client în călătoria sa către o viață plină de sens și satisfacții personale.

Bibliografie

• Dopfner, M., Schurmann, S., & Frolich, J. (2002). Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hipercibernetic și opozant (THOP). Editura Romanian Psychological Testing Services.
• Faraone, S. V., Biederman, J., & Mick, E. (2006). The age-dependent decline of ADHD: A meta-analysis of follow-up studies. Psychological Medicine, 36(2), 159–165.
• Barkley, R. A. (2015). Attention-Deficit Hyperactivity Disorder: A Handbook for Diagnosis and Treatment. Guilford Press.
• American Psychiatric Association (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-5). American Psychiatric Publishing.