De 30 de ani, la Astra Film Festival se dă tonul filmului documentar

De 30 de ani, la Astra Film Festival se dă tonul filmului documentar

Care sunt cele mai bune filme documentare românești din ultimul an? Vom afla răspunsul în mai puțin de o lună, la Sibiu, acolo unde va avea loc ediția aniversară Astra Film Festival (15-22 octombrie). În cei 30 de ani de existență, festivalul de la Sibiu a jucat un rol important în stimularea creației cinematografice non-ficțiune și a dezbaterii despre probleme care preocupă societatea românească, devenind platforma nr. 1 a filmului documentar românesc și nu numai, și contribuind decisiv la înscrierea acestui gen cinematografic în agenda culturală a României. În selecția oficială din acest an se află peste 130 de producții din toată lumea, majoritatea premiere. Unsprezece dintre ele, realizate de autori consacrați, nume de prestigiu ale filmului documentar românesc, precum și de regizori din noul val, se află în cursa finală pentru premiile Competiției România. Alte premii importante vor fi acordate celor mai bune filme din competițiile „Voci emergente ale filmului european”, „Centrală și Est-Europeană” și „DocSchool” (film studențesc). Lista finală a filmelor selectate în festival: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/program-complet.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Începând din anul 1993, Astra Film Festival este o prezență neîntreruptă și din ce în ce mai puternică în viața culturală din România, fiind considerat a fi unul dintre evenimentele remarcabile care „promovează cultura și valorile românești în lume și ne definesc ca națiune”.

În cei 30 de ani de istorie a festivalului Astra Film, au venit la Sibiu nume mari ale cinemaului documentar din România și de pe tot globul, făcând din orașul aflat în mijlocul țării o adevărată capitală a filmului de non-ficțiune. Un lucru cu atât mai remarcabil cu cât, pentru a putea fi finanțată, prima ediție a beneficiat de o sponsorizare originală: două remorci cu cartofi. „Nu existau mecanisme pentru sprijin financiar sau de altă natură din partea instituțiilor care administrau cultura din România”, își amintește Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival. Chiar dacă finanțarea a fost mereu o mare provocare, festivalul s-a dezvoltat an de an. Chiar a generat, în anul 2009, un festival pentru copii și adolescenți, Astra Film Junior, cel mai complex program de educație prin film.

La primele ediții, filmele au fost proiectate pe televizor. Erau înregistrate pe casete video, pentru că atunci cinematografele erau cuplate la rețeaua de distribuție pe peliculă. „Atunci nici nu contau atât de mult rezoluția sau ecranul mic al televizorului, ci faptul că publicul avea acces la un nou tip de film documentar, care aducea în prim-plan povești despre oameni reali, despre probleme reale ale societății”, a declarat Dumitru Budrala, care își amintește că, la prima ediție, spectatorii au ieșit din sală în timpul unui film a cărui abordare directă au considerat că e  inacceptabilă. „Dar realizatorii de film documentar abordează temele care îi preocupă pe ei, chiar și subiecte tabu”, explică Budrala.

Încă de la prima ediție, fiecare film e urmat de un dialog între realizatori și public, obicei perpetuat până în prezent și devenit tradiție. În acest fel, în respect față de principiul libertății de exprimare și a dreptului la opinie, Astra Film Festival și-a asumat menirea de a crea un spațiu sigur și viu, în care se pot întâlni abordări diferite și există confruntare de idei. Așa s-a născut una dintre cele mai puternice și mai rafinate comunități culturale din România, comunitatea Astra Film.

În același timp, organizatorii festivalului s-au simțit mereu provocați să țină pasul cu schimbarea tehnologiei utilizate în producția cinematografică. Și au fost foarte multe schimbări. S-a trecut, pe rând, de la formatele pe banda magnetică și pe disc, de la U-matic, VHS și Betacam & DigiBeta la MiniDV, DVCAM, Digital8, DVCPro sau DVCProHD, DVD și HDCam la formatele fișierelor digitale și până la DCP (formatul digital agreat în prezent pentru proiecțiile din cinematografe). Chiar dacă România era mereu în urmă față de Europa occidentală, Astra Film Festival s-a aflat întotdeauna în avangarda schimbărilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiei, a adus la îndemâna oricui posibilitatea de a filma, ceea ce a contribuit la diversificarea producției de film documentar, inclusiv în materie de subiecte și mod de abordare. Deja, se afirmă producțiile video filmate cu smartphone-ul și există filme documentare remarcabile realizate în acest fel. Tot astfel cum, de exemplu, viața petrecută online, în jocuri VR, devine subiect de film palpitant. Filmul documentar rămâne o frescă a societății actuale.

Devenit un punct de reper pe harta cinematografiei documentare, Astra Film este locul în care, în fiecare an, au fost lansate producții intrate, apoi, în circuitul internațional. Ediția din acest an respectă tradiția: trei sferturi din filmele selectate sunt premiere. Alături de ele, vin la Sibiu producții premiate deja la Sundance, Cannes, Berlinale sau IDFA. Programul e completat de filmele selectate pentru cinematograful full-dome, instalat în Piața Mare. O audiență record e așteptată, între 16 și 22 octombrie, la Astra Film Junior, festivalul dedicat, din 2009, copiilor și adolescenților. Ediția aniversară include consistentele discuții ale reprezentanților industriei de film documentar, ce au loc în cadrul programului DokTank, concerte, lansări de carte, expoziții, petreceri și evenimente-surpriză de-a lungul a opt zile de festival cât o istorie de 30 de ani.

 

Despre Astra Film Festival

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. 

Custom Image Custom Image Custom Image

27 septembrie 2023 la 14:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Atacantul care a retrogradat cu FC Hermannstadt e la un pas să joace în cupele europene
Marko Gjorgjievski este dorit de Sileks, echipa din Macedonia de Nord care va evolua în preliminariile UEFA Conference...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 zile
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 3 zile
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.