Daniela Cîmpean despre investițiile în infrastructură : „Acum e mai simplu să fim împreună "

Daniela Cîmpean despre investițiile în infrastructură : „Acum e mai simplu să fim împreună "

Președinta PNL a  Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a explicat ce au la bază  toate investițiile realizate în domeniul infrastructurii și ce înseamnă, în afară de banalul asfalt, toată   această muncă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am reușit să modernizăm complet, ca la carte, cele mai importante drumuri ale județului și să obținem, odată cu asta, mai mult decât simple avantaje de deplasare. Agitația de zi cu zi face ca, uneori, să ne scape din vedere câștigurile pe care un drum reconstruit din temelii le oferă –  începând,  în primul rând,  cu siguranța, dar continuând cu timpul câștigat alături de familie, prin scurtarea duratei de călătorie, cu reducerea oboselii conducătorilor auto și cu avantajele economice. Am reușit, având în minte toate aceste rațiuni, să  obținem fonduri europene pentru drumuri care să asigure, prin lungime,  toate avantajele de mai sus cât mai multor locuitori. Astăzi, după atâtea și atâtea șantiere,  ne este mult mai simplu să fim împreună” – explică Daniela Cîmpean.

 Custom Image

Una dintre marile lucrări  recente  ale județului  Sibiului  a fost modernizarea DJ 141 C, cel care va asigura o nouă legătură rutieră corespunzătoare cu județul Alba. Investiția vine ca o completare firească a altui mare proiect, DJ Slimnic- Păuca, un drum de 33 de kilometri complet refăcut.

“Am modernizat complet DJ 107 B care leagă Valea Târnavelor de Țara Secașelor, o investiție de peste 106 milioane de lei, foarte complexă, dar care a decurs foarte bine. A urmat DJ 141 C, Bogatu Român- Broșteni- graniță cu județul Alba, iar de curând am anunțat  că a venit rândul modernizării  drumului  care leagă Apoldu de Jos de Gusu și de DJ 107 B. Am  lucrat etapizat și reușim , iată, astfel, să oferim variante de conectivitate optime sibienilor din acea parte a județului” – spune Daniela Cîmpean.

Practic, prin aceste investiții, locuitorii din Păuca, Presaca, Bogatu, Ludoș, Gusu, Armeni, Topârcea și chiar din Mândra și Slimnic au la dispoziție variante moderne de deplasare și conexiuni sigure  la A1 și chiar la A10, prin Cenade  și Blaj.

“Toate investițiile Consiliului Județean au urmărit interesul locuitorilor  din comunitățile străbătute de aceste drumuri. Și nu a fost niciodată ușor. Odată cu modernizarea drumurilor am realizat trotuare în localități  acolo unde a fost posibil, stații de autobuz, ba chiar am reușit să protejăm imobile” – rememorează Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președinta CJS își aduce aminte de situația din satul  Țapu (comuna Micăsasa), acolo unde consolidările realizate odată  cu modernizarea celor 35 de kilometri ai DJ 106 B, au salvat câteva imobile din calea alunecărilor de teren.

Șura Mică-Țapu a fost o lucrare de peste 150 de milioane de lei  pentru care am atras, de asemenea, fonduri europene. Întregul drum a fost lărgit, devenind astfel mult mai sigur. Pe întreaga lungime a drumului s-au amenajat peste 650 de căi de acces către proprietăți fiindcă întotdeauna când am mers între ei, oamenii ne-au cerut să ținem cont de asta”, spune Daniela Cîmpean.

 

Președinta recunoaște că uneori au fost și voci nemulțumite pe parcursul realizării acestor investiții, dar că, până la final, toți cetățenii au fost convinși de buna credință a autorităților.

“Am investit în locuri unde, trebuie să spunem asta cu toată sinceritatea,  dacă nu atrăgeam fonduri europene, probabil, asfaltul ajungea peste zeci de ani și   în comunități în care trotuarele nu erau printre prioritățile imediate, ținând cont de restul problemelor. Și a trebuit să ne adaptăm la realitățile din teren. Îmi aduc aminte de câte ori am mers la Loamneș pentru identifica  soluțiile cele mai bune atât pentru cetățeni, cât și pentru autorități, cele care să fie posibile tehnic. Unii voiau să-și poată parca mașinile în fața caselor, alții să aibă borduri... Astăzi, drumul județean care străbate Loamneșul spre  Hașag și Soroștin este ca-n palmă și oamenii  sunt mulțumiți de investiția noastră”, spune Daniela Cîmpean. 

 Custom Image

 

Consiliul Județean Sibiu a creat oportunități de dezvoltare tuturor acestor localități.

“Deseori drumurile noastre, județene, sunt mai libere și mai plăcute decât cele naționale. Este o plăcere mersul la Sighișoara pe Valea Hârtibaciului, la fel cum este mersul la Biertan pe  drumul  modern și  sigur de  la Richiș. La Mediaș se poate ajunge acum foarte bine  prin Bârghiș și Moșna, pe un drum deosebit” – spune Daniela Cîmpean.

Infrastructura județului se va completa, an de an, cu piste de biciclete, așa cum cer sibienii și  așa cum cer timpurile.

„Pentru a ne bucura de tot ceea ce înseamnă acest județ avem nevoie de drumuri, dar avem nevoie și de poteci de munte și  piste de biciclete. Am amenajat peste 800 de km de trasee montane, am realizat o pistă de biciclete, în parteneriat, între Avrig și Mârșa și continuăm: se lucrează la pista completă Sibiu-Rășinari și va urma pista Sibiu-Cisnădioara” -spune Daniela Cîmpean.

Custom Image

În materie de drumuri, urmează alte două  mari provocări, ambele  cu documentațiile contractate: drumul Cristian-Orlat-Săliște-Tilișca-Jina- graniță județ Alba și  drumul Sibiu-Păltiniș-Gâtul Berbecului-Sadu-Tălmaciu-Avrig-Săcădate-Nou Român.

Aceste două proiecte vizează dezvoltarea unor oportunități extraordinare. Viața sibienilor  care trăiesc de-a lungul lor se va schimba! Vor avea nu doar o modalitate sigură de transport, ci și ocazia de a  pune pe harta turistică  a județului comorile zonelor lor. Iar pentru Păltiniș, drumul este o alternativă de trafic absolut necesară pentru anii care vor urma” -spune Daniela Cîmpean.

De altfel,  accesibilitatea turistică mai bună a  Păltinișului  (stațiune aflată în administrarea Primăriei Sibiu) va fi asigurată de Consiliul Județean  și prin Varianta Ocolitoare Sibiu Sud. Aceasta va permite turiștilor care vin din afara Sibiului, dar și locuitorilor din Șelimbăr și  Cisnădie sau din unele cartiere ale Sibiului să ajungă la Păltiniș fără a  mai intra în traficul din municipiul Sibiu.

“Varianta Ocolitoare este o gură de aer pentru municipiul Sibiu și o ocazie de dezvoltare pentru Rășinari și alte comunități. Este evident deja că la Tropini se construiește. Se va construi și pe platforma fostei Sitex Dumbrava. Valorile de trafic vor crește extraordinar, iar lor li se vor adăuga cele de week-end,  aferente Muzeului ASTRA sau Grădinii Zoologice. Ne preocupă toate acestea și nu putem aștepta ca răul să se întâmple” – spune Daniela Cîmpean.

Varianta Ocolitoare Sibiu Sud (VOSS) are alocate deja 46 milioane lei pentru despăgubirile impuse de traseu, iar CNAIR a elaborat Auditul de siguranță rutieră- faza de studiu de fezabilitate.

“Continuăm implementarea unei strategii care, deși se referă la drumuri și conectivitate, înseamnă, de fapt, o creștere a calității vieții. Da, vom circula în condiții mai bune! Și, în plus, vom respira alt aer în municipiul Sibiu  prin îndepărtarea traficului și realizarea VOSS, vom putea să ajungem mai repede  , la cei dragi, vom putea să ajungem simplu acolo unde natura este neatinsă sau acolo unde rețetele vechi încă dau gust mâncării. O să fim, poate, mai fericiți”  – spune Daniela Cîmpean, președinta PNL a Consiliului

Custom Image

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015.

 

Autor - ADVERTORIAL
03 iunie 2024 la 09:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.