Curtea de Apel Alba Iulia-Secţia penală a respins ca tardivă contestaţia inculpatului G.L., respectiv ca nefondată contestația inculpatului M.M.C., formulate împotriva încheierii penale nr. 105/19.11.2023 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, în dosarul cunoscut opiniei publice ca "Dosarul jafului de la Sibiu”, prin care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a celor trei inculpați acuzați de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată, transmite un comunicat al instituţiei, sisit pe adresa redacţiei.
Astfel, conform încheierii penale nr.4/18.01.2024 a Curţii de Apel Alba Iulia publicat şi pe portalul instanţei la dosar nr. 2711/85/2023, se arată că
""Respinge ca tardivă contestaţia formulată de către contestatorul – inculpat G.L., împotriva încheierii penale nr. 105/CC/2023 din data de 19.11.2023 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu în dosarul nr. 2711/85/2023, pe care o menţine. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul-inculpat M.M.C., împotriva încheierii penale nr. 105/CC/2023 din data de 19.11.2023 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu în dosarul nr. 2711/85/2023, pe care o menţine. În temeiul art. 275 alin. 2 Cpp, obligă pe fiecare contestator-inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. 6 Cpp raportat la art. 91 alin. 4 Cpp, suma de 200 lei reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru contestatorul-inculpat M.M.C., doamna avocat T.C.N. rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, astăzi, 18.01.2024."
b.o.n.
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA